Iubire periculoasă

Capitolul 26

Aproape uitasem că luna septembrie aduce cu sine ploi puternice. Din fericire, vremea a avut grija să îmi amintească că toamna nu este doar acel anotimp ce îmbracă natura în haine galbene, ci o adevărată piază rea care te obligă să petreci timpul în casă.

Când eu și Dylan ne-am întors în mașină, soarele încă strălucea. Nu era cald, dar pe cer nu exista niciun nor care să prevestească furtuna ce a făcut ca vizibilitatea să devină una scăzută și șoseaua să fie periculos de alunecoasă.

Nu am mers mult prin ploaie, doar câțiva metri de la mașină până la intrarea în casă. A fost suficient pentru ca hainele să se lipească de mine și parul meu să arate de parcă tocmai am ieșit de sub duș.

Cârpele ude ce mi-au acoperit trupul au sfârșit în în baie și așteaptă să fie spălate mai târziu.

Din motive știute doar de el, Dylan nu și-a schimbat hainele îmbibate cu apă. Și-a scos tricoul, l-a aruncat pe podeaua dormitorului meu și s-a întins în pat.

— O să îmi uzi patul! mă plâng, privindu-l încruntată.

— Și? Nu îl vei folosi. Îți va schimba cineva așternurutile, mâine dimineață.

I-aș da o replică tăioasă, care să aibă puterea de a-i mai tăia puțin din elan, dar, din nefericire, nu îmi vine nimic în minte.

— Am pretenția ca măcar cât sunt prin preajmă să pot dormi cu iubita mea.

Se ridică și se așează în fața mea. Privindu-l de aici de jos, de pe scaun, pare cu mult mai înalt și mai impunător.

— Pe lângă asta, vreau ca tu, micuță domnișoară, să apreciezi faptul că am spus „să pot dormi", nu „să mă culc".

Buzele lui se lipesc de fruntea mea într-un scurt sărut. Atunci când dorește să se retragă, îi prind fața în mâini și îl oblig să mă sărute.

— Profiți, fără pic de rușine, de slăbiciunile mele! mă plâng, între două săruturi.

Nu mă deranjează acest șantaj emoțional pe care îl practică. De fapt, cred că în spatele lui ascunde dorința de a-și exterioriza sentimentele.

Iubirea sperie oamenii cu intensitatea ei. Nu este deloc ușor să recunoști că simți ceva atât de puternic.

— Obișnuiam să îmi ascund slăbiciunile de teamă să nu par inferior, îmi mărturisește, în timp ce mă ridică de pe scaun și mă trage după el spre pat.

„Escaladez" muntele de perne si ma aşez confortabil, cu picioarele sub mine.

— Ce te-a făcut să îți schimbi părerea? întreb curioasă, privind cum se întinde lângă mine.

— La un moment dat, mi-am dat seama că una dintre slăbiciunile mele ești tu. Am realizat că ele ne pot face viaţa mai frumoasă, ne fac umani.

Vorbele lui îmi mângâie sufletul. Sunt atât de frumoase, de sincere. Închid ochii pentru câteva clipe și analizez fiecare silabă, fiecare sunet pe care tocmai l-a rostit.

Nu este nevoie de un " te iubesc" pentru a-ți declara dragostea, o poți face în zeci de alte moduri. Te poți folosi de cuvinte frumoase, pompoase, ce au o puternică încărcătură emoțională sau de cuvinte simple. Important este doar ca ceea ce spui să fie real.

Aș vrea să îi spun ceva, să îi demonstrez că și el înseamnă enorm pentru mine, dar îmi este teamă că ceea ce aș scoate pe gură nu ar fi altceva decât o tâmpenie. Uneori, cuvintele nu sunt suficiente. Mă mulțumesc doar să îl privesc, să îi studiez chipul cu trăsături frumoase, simetrice și să mă întreb cum de m-a ales pe mine.