Iubire periculoasă

Capitolul 42

Universul meu se destramă încet. Prin fața ochilor îmi trec fugitiv diferite imagini cu mine si Dylan. În unele sunt fericită, dar în cele mai multe nu. Realizez că iubirea nu te face mereu cel mai fericit om, dar te ajută să te simți complet, împlinit.

Suferi când iubești, suferi când ești singur. Viața pare să fie o înșiruire de suferințe printre care se strecoară momente de fericire ce au menirea de a ne ajuta să nu ne pierdem speranța de tot.

— Vă mai pot ajuta cu ceva, domnișoară? vocea caldă, blândă a fetei mă face să mă simt și mai prost.

Îmi demonstrază că sunt vrednică de milă.

— Puteți verifica, vă rog, dacă nu cumva sunt internați doi pacienți cu același nume? Știu că probabil par nebună, dar, credeți-mă, undeva este o eroare.

Sunt nevoită să îmi mușc buza pentru a nu izbucni în plâns. Mă leg de orice, chiar și de o chestie ce pare imposibilă, doar pentru a nu ceda complet. Refuz să cred că viața poate fi atât de crudă.

— Sigur că da! Cred că cel mai bine ar fi dacă ați dicta numele pe litere. Așa putem să ne asigurăm că nu tastez nimic greșit.

Nu apuc să pronunț prima literă a prenumelui celui ce îmi este iubit, căci mama hotărăște că este timpul să pună stop discuţiei.

— Oh, te rog! Care sunt șansele ca in oraș ăsta să existe doi Dylan Turner și să fie amândoi internați în același spital? Chestia asta este o prostie, iar tu nu faci altceva decât să alimentezi gândirea ei bolnavă.

Intervenția plină de furie a mamei ne face atât pe mine cât și pe angajata spitalului să tresărim.

În mod sigur, biata fată nu se aștepta să îi fie aduse reproșuri. A încercat să fie drăguță și să mă ajute.

— Trebuie să încetezi să te mai minți singură. Viața nu e un joc neînsemnat. Fiecare rundă pe care o pierzi înseamnă enorm.

Femeia ce îmi stă alături își îndreaptă întreaga atenție asupra mea. Pare convinsă că acesta este cel mai potrivit moment pentru a-și intra în rolul de mamă.

Las cuvintele ei să treacă pe lângă mine, deși sunt conștientă că are dreptate în absolut tot ce zice.

— Spune-mi numărul salonului în care îl găsesc pe nenorocit! îi cere mama, bătând ușor cu palma în blatul de lemn al biroului.

Nu știu care este funcția exactă pe care o ocupă această tânără în spital, dar este clar că nu a mai intrat în contact cu mama până acum.

— V-am spus deja, dragă doamnă. Nu pot oferi niciun fel de informație despre acest pacient decât familiei și iubitei. Îmi pare rău! Sincer, chiar îmi pare. Nu vă pot ajuta în niciun fel. Înțeleg situația delicată în care vă aflați, dar nu pot risca să îmi pierd slujba.

Spre marea mea mirare, tipa din spatele biroului reușește să se mențină fermă pe poziții.

Poate nu e chiar atât de sensibilă pe cât credeam eu ca este. În fond, oamenii răi se ascund în spatele unor priviri blânde și a unor zâmbete frumoase.

— Ascultă-mă bine, copilițo! Șansele ca tu să îți pierzi locul de muncă cresc cu fiecare secundă pe care eu mi-o petrec aici! Pe lângă faptul că acel Dylan Turner este iubitul fiicei mele, se întâmplă să îmi fie pacient. De fapt, am fost chemată din concediu pentru a-i oferi îngrijirea medicală de care are nevoie. Știu că ai fost informată, la fel cum am fost și eu, că starea în care se află este critică. Sper că ești conștientă că fiecare minut este important pentru el și că tu devii principala vinovată, în cazul în care pățește ceva, căci reții prostește medicul ce trebuie să îl trateze.