Iubire periculoasă

Capitolul 28

Mă străduiesc din răsputeri să fiu atentă la discuția pe care o poartă părinții mei cu doamna și domnul Turner, dar nu reușesc. Aud frânturi din cele spuse de ei, dar, per total, sunt pe lângă subiect.

Știu că tema principală a discuției este proiectul mamei. Din câte am reușit să înțeleg, mama vrea să schimbe aproape toată aparatura de la urgențe cu una nouă, mult mai performantă, care i-ar putea ajuta pe doctori să își dea seama mai rapid ce diacnostic trebuie să pună. Detaliile legate de aparatura pe care mama ni le oferă sunt cu adevărat interesante. Aceasta este una dintre discuțiile la care, în mod normal, mi-ar face mare plăcere să particip. Este despre domeniul care mă pasionează cel mai mult: medicina. Acum, îmi este total imposibil să fiu atentă. Simpla lui prezență mă bulversează, face ca ceva înăuntrul meu să clocotească.

Am crezut că nu va rămâne alături de noi, că va dispărea odată ce micul lui joc de-a făcutul cunoștinței se va încheia, dar nu a făcut-o. A rămas aici, în fața mea, lângă părinții săi, și nu dă semne că ar avea de gând să se întoarcă de unde a venit.

Aerul a devenit irespirabil. În camera, este extrem de cald, cu mult peste patruzeci de grade. Simt că mă voi sufoca în curând dacă nu ies de aici. Cu toate acestea, nu fac nicio mișcare, nu vreau să risc să fac o impresie proastă eschivându-mă de la masa pompos aranjată la care suntem așezați. În fața fiecaruia dintre noi se află câte un pahar plin. Al doamnelor este cu vin alb, iar al doamnilor cu vin roșu. Spre surprinderea mea, atât eu, cât și Dylan am refuzat să ne atigem de alcoolul ce ne-a fost servit.

Îi simt privirea stăruind asupra mea, dar hotărăsc să o ignor, conștientă fiind că nu am puterea să o confrunt fără a izbucni în plâns.

Cu fiecare secundă care trece mă simt din ce în ce mai rău.

Palmele îmi sunt ude de sudoare și o ușoară stare de amețeală amestecată cu greață pune stăpânire pe mine. Pentru o secundă, privirea mi se încețoșează și întreaga lume se învârte cu mine.

Ce este în neregulă cu mine?!

— Abygail este mai fericită ca niciodată acum că a aflat că din toamnă va începe cursurile la Harvard, o aud pe mama spunând.

Instinctiv, ridic privirea.

Știam că, la un moment dat, avea să înceapă discuția asta.

Toți cei de la masă se uită la mine într-un mod, zic eu, admirativ, chiar și Dylan.

— Felicitări, scumpo! mi se adresează doamna Turner pe un ton cald.

— Mulțumesc! bolborosesc eu, lăsând privirea în pământ.

Sunt teribilă când vine vorba de acceptarea complimentelor. Cu siguranță, ar trebui să îi ofer un zâmbet, să fac contact vizual, nu să îmi studiez pantofii.

— Și Dylan ar fi putut învăța acolo. A fost admis, dar a refuzat să se ducă. Planurile lui de viitor nu implică studiul.

Tristețea din glasul ei este de-a dreptul sfâșietoare.

Sunt total șocată!

Dylan a fost admis la Harvard?! Dylan a aplicat la Harvard?!

Acum este rândul meu să îl privesc și o fac, fiind de-a dreptul uimită. Acesta este ultimul lucru la care m-aș fi așteptat. Nu am îndoieli legate de inteligența lui, dar este ultima persoană la care m-aș fi gândit că a aplicat la această universitate. Pur și simplu nu mi-l pot închiui stând cu un teanc mare de cărți în față și învățând cât este ziua de lungă. În plus, ce om normal, întreg la minte, ar da cu piciorul la o asemenea șansă?! Harvard, cu siguranță, nu este una dintre acele universități de duzină la care poate intra oricine dorește. Harvard este Harvard! Sute de tineri aplică anual, își dedică total viața acestui scop, muncesc zilnic pentru el și doar jumătate dintre ei reușesc să își îndelinească visul. Este șocant pentru mine să descopăr că există o persoană care a fost admisă și a refuzat. Am tot dreptul să fiu uimită.