Iubire periculoasă

Capitolul 37

Tim conduce fără de întrerupere de aproximativ trei ore. Pot pune pariu că este epuizat. Cred că a început să fredoneze, tocmai pentu a fi sigur că rămâne atent la drum şi nu se lasă pradă somnului care, mai mult ca sigur, încearcă să pună stăpânire pe el. Nici faptul că Madi doarme dusă lângă el, presupun că nu îl ajută prea mult. Aş vrea să îi fiu de folos, să îi spun să facem schimb de locuri şi să conduc eu, dar habar nu am care e frâna, care este acceleraţia sau cum se numeşte cea de a treia pedala de sub bord. Ştiu la fel de multe despre condus cât ştie el sau oricine altcineva despre compuşii chimici ce se afla într-o particulă de praf din centrul New York-ului.

— Ai nevoie de o cafea? întreb încercând să nu mă mişc prea mult, de teamă să nu îl trezesc pe Dylan care încă doarme cu capul pe picioarele mele.

Respiraţia lui caldă, regulată îmi mângâie pielea.

— Da! Acum că ai adus vorba, chiar cred că am nevoie de una. Nu știu cât mai rezist.

Reuşesc să îi văd ochii în oglindă retrovizoare şi constat că sunt extrem de roşii, exact aşa cum mă aşteptam. Poate trei ore nu înseamnă mult, dar, cu siguranţă, este extrem de obositor să priveşti nonstop pe geamul din faţa ta şi să fi atent ca nu cumva să încalci vreo regulă de circulaţie sau să nu te ciocneşti de vreun cretin care ori e mort de beat ori nu este atent la drum din cu totul și cu totul alt motiv.

Dacă aş fi participat la planificarea şi organizarea acestei excursii, cu sigurata, într-una din genţile pe care le-am fi ţinut în maşină am fi avut şi un termos cu cafea, tocmai pentru a-i veni în ajutor celui care conduce. Dar cum nimeni nu s-a obosit să îmi spună că vom pleca într-o excursie sau să îmi ceară ajutorul, acele genţi nici nu există, deci nici cafea nu avem. Cel puţin, aşa cred eu.

— Nu aţi luat niciun termos cu cafea? îl întreb, deși intuiesc răspunsul.

— Nici măcar nu ne-a trecut prin cap să facem asta, îmi aprobă Tim bănuielile, făcându-mă să afişez un zâmbet de învingatoare.

Am avut dreptate!

— Putem opri undeva. Un popas ar fi mai mult decât binevenit. Trebuie să ne dezmorțim puțin picioarele, propun încercând să mă întind puțin.

— Am putea face asta! șoferul pare destul de încântat de ideea mea.

— Şi trebuie să o facem înainte de lăsarea întunericului, asta dacă vrem să prindem deschis. Mă îndoiesc că vom găsi cafea bună şi ceva mâncare comestibilă, într-un local care este deschis non-stop, construit pentru şoferii de tir nu tocmai mofturoşi, adaug.

Completarea mea îl face să râdă pe iubitul prietenei mele.

Privirea mi se mută pe chipul adormit a lui Madison. Gura ei este ușor întredeschisă și un fir de salivă i s-a prelins pe față. Deși este departe de a arăta bine, ceva o face adorabilă. Pare atât de liniștită, de împăcată cu ea.

— Abygail, draguță, cred că înţeleg de ce morocănosului ăla care doarme pe tinei s-au aprins călcâiele atât de tare după tine. Ai stofă de lider, fato! Cred că, dacă îţi pui puţin mintea la contribuţie şi ambiţia la treabă, vei reuşi să îl dresezi pe somnorilă ăla şi să îl aduci pe drumul cel bun sau măcar să îl scoţi de pe centura plină de gropi pe care se află acum. Își va distruge singur viaţa, mai devreme sau mai târziu

Dylan momâie ceva de nedesluit, foindu-se câteva clipe în poala mea. Își schimbă poziția de somn. Ambele sale brațe ajung înfăşurate în jurul taliei mele şi obrazul îi e lipit de burtă mea.

A reuşit să îmi ridice rochia şi mai mult, iar dacă o ţine tot aşa, lenjeria mea intimă va fi la vedere foarte curând.

— Acum ştiu că eşti un organizator pe cinste şi o să notez asta, în cazul în care voi avea nevoie de cineva care să îmi organizeze nunta sau înmormântarea. Acum vreau să aflu cum stai cu orientarea în spaţiu şi cu geografia. Poți să te uiți pe harta asta, te rog, și să îmi spui cum ajungem la cel mai apropiat loc care putem staţiona?