Iubire periculoasă

Capitolul 3

*

- Îmi pare rău! Al naibii de rău! Nu știu ce m-a apucat! îl aud pe Edward strigând în urma mea.

Îl ignor, total enervată de îndrăzneala lui și continui să îmi croiesc drum spre ieșire. Împart coate în stânga și în dreapta fără rușine.

Nu știu de ce am acceptat să ies cu un tip pe care nici nu îl cunosc!

- Te grăbești undeva?

Îmi dau ochii peste cap la auzul întrebării stupide ce mi-ar fost adresate și mă pregătesc să îi ofer o înjurătură de toată frumuseţea băiatului care, cel mai probabil, încearcă să flirteze cu mine. Din fericire, mă opresc la timp. În față mea stă Mike, zâmbind fericit.

- De fapt, da! Chiar mă grăbesc! îi răspund, încercând să îl ocolesc.

- Vrei să te duc undeva? Nu ţi-am văzut maşina prin parcare.

Nici măcar nu ştiu dacă băiatul acesta are habar ce mașină conduc. Cu greu mă abțin din a face  un comentariu răutăcio.

- Crezi că m-ai putea duce până acasă? întreb, rugându-mă la toţi sfinţii ca răspunsul lui să fie afirmativ.

Zâmbetul de pe chipul băiatului din faţa mea dispare şi ochii i se măresc instant la auzul cuvintelor mele.

- Acasă unde? În New York?

Mike îşi muşcă buzele şi îşi mută greutatea de pe un picior pe altul/ în aşteptarea răspunsului meu.

Nu îmi pot explica cum de poate crede o persoană cu IQ ridicat poate face o glumă atât de proastă.

- Nu, Mike! Acasă, adică în locul în care voi locui pe tot parcursul anului universitar.

Încerc din greu să nu îmi dau ochii peste cap, atunci când un „a" părăseşte buzele cărnoase ale blondului din faţa mea.

- Cat de departe este asta? Crezi că aş ajunge înapoi în mai puţin de o oră? Trebuie să...

- O duc eu! Vocea aspră a lui Edward se aude undeva foarte aproape în spatele meu. 

- Minunat! oftez prelung.

Replica lui sună atât de mult a ceva ce ar spune Dylan. 

- Perfect!

Mike ridică mâinile în semn de capitulare şi se retrage din faţa noastră. Înaintez spre ieşire, încecând să îmi croiesc un minte un plan care m-ar putea ajuta să scap de acest tip.

- Nu vreau să mă duci tu! spun pe un ton extrem de hotărât, după ce ieşim pe uşa imensă pe care, nu cu mult timp în urmă, am intrat dornică să mă distrez.

Continui să merg înainte, fără a avea în minte fixan un loc în care vreau să ajung. Edward nu spune nimic, dar aud sunetul produs de pașii săi apăsaţi.  Mă urmează.

- Ia maşina mea! spune total nesigur de undeva din spate.

- Poftim?

Am auzit perfect ceea ce a spus, dar am nevoie ca el să repete.

- Ia maşina mea. Ai nevoie de ceva cu care să ajungi acasă.

Edward ajunge, din doar doi paşi, în faţa mea şi îmi oferă cheia de la autoturismul lui.

- Eu locuiesc aici, în campus. Pot ajunge și fără ea.

Nu spun şi nici nu schiţez niciun gest, doar privesc cheia ce pare incredibil de mică în palma lui imensă. Mă simt tentată să o iau şi să plec de aici cât mai repede, dar nu sunt sigură dacă asta ar fi alegerea potrivită.