Iubire periculoasă

Capitolul 18

Un ciocănit ușor în ușă îmi tulbură somnul și așa agitat. Hotărăsc să îl ignor.

Îmi trag pătura cu care sunt învelită deasupra capului, în speranța că așa zgomotul nu va mai fi atât de deranjant și închid iar ochii.

Brusc, sunt foarte fericită că am luat înțeleapta decizie de a încuia ușa înainte de a mă pune în pat, pregătită să mă culc.

Ciocănitul este din ce în ce mai puternic, mai deranjant. Mă calcă pe nervi. Nu am de gând să mă ridic din pat pentru a vedea cine este persoana atât de insistentă și de matinală care mă sâcâie.

— Aby! Deschide odată! Nu avem timp de prostii și figuri adolescentine! vocea aspră a mamei mele se aude de dincolo de ușa albă de lemn.

Oftez prelung si scot capul de sub pătură pentru a vedea cât este ceasul.

Țin minte foarte bine că ieri seară, înainte de a mă lăsa pradă somnului, am fixat alarma ceasului să sune la ora opt si jumătate. Pentru o clipă, am impresia că din cauza oboselii nu am auzit-o, dar, de îndată ce citesc cifrele verzi de pe ecranul ceasului, constat că lucrul acesta nu s-a întâmplat.

Nu este încă ora la care am plănuit eu să mă trezesc.

— Este ora opt! strig la femeia aflată dincolo de ușă, nefiind încă pregătită să cobor din pat și să descui ușa.

— Tocmai! Deschide odată ușa asta!

Femeia nu se dă bătută și apasă de nenumărate ori pe mâner.

O să îmi distrugă ușa!

Într-un final, îmi fac curaj și mă ridic din patul meu moale și cald. Atunci când deschid, mama intră asemenea unei furtuni și aruncă câteva priviri cercetătoare prin mica mea camera. Arată de parcă ar căuta ceva.

— De ce ai încuiat ușa? Tu nu faci asta niciodată! Ai ceva de ascuns?

Continuă să privească iscoditor în jur.

E ciudată!

— Nu, nu am. Ce aș putea ascunde? Întreb, dându-mi ochii peste cap, în timp ce mă trântesc din nou pe pat.

Sunt secătuită de puteri și aș da orice să pot rămâne în pat pentru tot restul vieții sau măcar pentru tot restul zilei.

Mama îmi ignoră întrebarea. Este preocupată de cu totul și cu totul alte lucruri.

Aşază pe un scaun roba și toca pe care le voi purta la festivitatea de absolvire ce va începe peste doar câteva ore.

— Arăți de-a dreptul groaznic! îmi spune șocată, după ce m-a privit cu mai multă atenție.

Nu mă sinchisesc să găsesc o explicație și, sinceră să fiu, nici nu mă deranjează remarca ei răutăcioasă.

Probabil, arăt la fel de rău pe cât mă simt.

— Nu îți fă griji, scumpo! Cu puțin machiaj putem rezolva problema, îmi spune aceeași femeie, în încercarea de a mă liniști.

Cel mai probabil, nu și-a dat seama că nu mă stresează absolut deloc felul în care arăt.

Am probleme mai mari decât asta.

Mă învelesc din nou, sperând că voi reuși să mai moțăi puțin, cât timp mama se învârte prin cameră, bolborosind felurite lucruri despre festivitatea la care trebuie sa mergem.

Se pare că nimic nu o mulțumește astăzi.

— Haide, Abygail! Nu avem timp de dormit! Sunt atât de multe lucruri de făcut și a mai rămas atât de puțin timp până la marele eveniment. Ridică-te! mama trage pătura de pe mine, dezvelindu-mă.