Iubire periculoasă

Capitolul 6

- Nu cred că vei termina de strâns alea, în seara asta, îl aud pe Dylan spunând.

Tonul folosit de el este cârcotaş. Încearcă să mă enerveze.

- O să termin!

Sincer, nici eu nu cred că voi termina, dar nu am de gând să recunosc asta. Acasă, când am împachetat, nu mi s-a părut că am luat atât de multe lucruri cu mine. Acum, pare nu voi mai termina vreodată să strâng.

- Sunt sigur că vei face asta, dar nu azi. Cel mai probabil, nici mâine. Poate vei reuşi să închei cu toate astea, săptămâna viitoare!

Iau primul obiect vestimentar ce îmi sare în ochi, îl mototolesc şi îl arunc spre Dylan. Din nefericire, nu îl lovesc. Se ferește la timp. Bucata de material boţită cade foarte aproape de locul în care stă întins şi se despătureşte.

- Ţi-ai schimbat şi garderobă, micuţo? Asta e nouă? Îmi place!

Pe chipul iubitului meu apare un rânjet jucăuș. Simt că obrajii mi-au luat foc. În mâinile sale se află neglijeul meu alb din satin.

- Chiar mi-aş dori să te văd îmbrăcată cu el. Ce ai zice dacă l-ai proba, chiar acum?

Mă năpustesc asupra lui şi îi smulg obiectul vestimentar din mâinile sale.

- Nu te rușina, scumpo! Chiar cred că ar arăta bine pe tine.

Folmotocesc nevinovatul neglijeu şi îl îndes arunc în dulap. Nu vreau să îl mai văd, niciodată!

- Ai milă! Îl vei căuta, la un moment dat.

Dylan continuă să mă ia peste picior, fără pic de milă.

- Sunt sigură că nu o voi face, spun extrem de hotărâtă, înainte de a mă întoarce la împăturitul hainelor.

- O voi face eu. Într-o zi, te voi forţa să îl porţi pentru mine.

Nu va fi nevoie să mă forţeze şi ştiu că este mai mult decât conştient de asta. Băiatul acesta poate obţine orice îşi doreşte de la mine, oricând. Are o putere de influenţă incredibil de mare.

Hotărăsc să nu îi mai dau apă la moară, în speranţa că aşa vom trece peste momentul stânjenitor de mai devreme.

Liniştea se lasă în încăpere. Brusc, îmi doresc ca el să nu fi tăcut. Mă întorc pentru al putea privi şi constat că butonează, din nou, telefonul.

- Încep să cred că eşti dependent de el, spun şi mă întorc la împăturit.

Încă de când ne-am cunoscut, am constatat că Dylan este nedeslipit de mobilul său. Nu pleacă nicăieri fără el şi petrece extrem de mult timp utilizându-l. Recunosc că sunt extrem de curioasă ce face cu el şi că, nu de puţine ori, m-am gândit că poate vorbeşte cu o altă fată.

Îi aud paşii apăsaţi pe parchet, dar nu mă mai întorc. Dacă vrea să plece, nu are decât. Oricum, mă aşteptam să o facă la un moment dat. Mi-a spus deja, încă de la prânz, că are lucruri mai importate de făcut decât să stea cu mine şi îl cred. În font, a venit aici cu un scop şi habar nu am care e ăla.

- Nu sunt dependent de un el. Sunt dependent de o ea şi aia eşti tu!

Îngenunchează în spatele meu. Îşi înfăşoară braţele într-un mod protectiv în jurul umerilor mei. Mă trage mai aproape de el şi îmi oferă o scurtă sărutare pe gât. Întreg corpul meu tresare la atingerea buzelor sale pricepute.

- De ce nu te relaxezi puţin, scumpo? Eşti atât de încordată.

Cuvintele lui şoptite fac ca pielea mea să se furnice. Stomacul mi se strânge, inima bate extrem de repede şi gura mi se usucă.