Iubire periculoasă

Capitolul 48

Indiferent de cât de mult se schimbă lucrurile în jurul nostru, în esență, noi rămânem aceiași. Obiceiurile noastre, bune sau rele, nu dispar.

În ultimele luni, viața mea a luat o întorsătură diferită. Am cunoscut iubirea, gustul amar al despărțirilor, dezamăgirea și durerea. Am escaladat rapid muntele vieții mele, am trecut de la un șir îndelung de zile monotone, la unele în care domina imprevizibilul. De multe ori, am simțit că sunt pe marginea unei prăpastii, cu vârfurile în aer, gata să cad, dar a meritat.

M-am privit, deseori, în oglindă și am avut impresia că fata pe care o văd în fața mea nu sunt eu. Parcă mă uitam la o străină.

Mi-am dat seama rapid că lucrurile nu au stat deloc așa. Timpul a trecut, mi-a modificat puțin trăsăturile și durerea îndurată m-a maturizat. Nu m-am schimbat. Am rămas aceeași fetișoară obsedată de perfecțiune. Dovada acestui lucru stă în frigider și are două etaje, blat de pandișpan și este învelit în ciocolată.

Toată dimineața am „lucrat" la un tort. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru ca acesta să arate bine și să fie gustos. Am copt blaturile, le-am însiropat și am întins crema cât de bine am putut.

Cel mai dificil a fost să scriu pe el un amărât de „La mulți ani, Edward", căci mâna îmi tremura îngrozitor.

Important este că, într-un final, prăjitura a ajuns în frigider, arată cum trebuie să arate și eu pot să mă concentrez la lucrurile ce se întâmplă în jurul meu fără a sta cu grijă că sărbătoritului e posibil să nu îi placă desertul festiv pregătit de mine.

Sufrageria noastră e plină cu tineri gălăgioși pe care nu i-am văzut niciodată. Toți sunt dornici să se distreze și să consume alcool, deși este abia ora șase.

— Relaxează-te, Abygail! îl aud pe Dean strigând de undeva de pe canapea, în timp ce strâng câteva pahare folosite de pe podea.

Sunt absolut conștientă că petrecerile implică haos și murdărie, dar vreau ca locul ăsta să arate bine, măcar până când Edward va ajunge acasă și va descoperii că eu și frățiorul lui i-am organizat o petrecere surpriză de ziua lui.

— Bea ceva, distrează-te! mă îndeamnă același băiat, înainte de a da peste cap o gură zdravănă de votcă.

— Promit că o voi face, îi răspund zâmbind.

Părăsesc camera mult prea aglomerată. Este nevoie de mine în bucătărie. Toți tinerii ăştia euforici reprezintă un pericol pentru tortul meu.

Verific frigiderul pentru a vedea dacă totul este în regulă.

Aproape rămân fără aer, când văd că cineva a "săpat" cu degetul în frișca pe care am întins-o cu atât de multă grijă.

O dungă adâncă, lungă și imposibil de acoperit rânjește diabolic la mine.

— S-a întâmplat ceva? aud pe cineva întrebându-mă de undeva din spate.

Total luată prin surprindere, tresar. Mă lovesc cu capul de unul dintre rafturi.

— Ești bine? mă întreabă aceeaşi persoană, aflându-se acum de mult mai aproape.

De data aceasta recunosc vocea, așa că mă grăbesc să închid ușa drăcoveniei mecanice putea ascunde ceea ce este înăuntru.

Lipsa răspundului meu îl bagă în ceață pe interlocutorul meu.

— Ești bine? mă întreabă din nou, cu un zâmbet ștrengar pe buze.

Aprob ușor din cap, chinuindu-mă să schițez un zâmbet care să nu arate tâmp.