Iubire periculoasă

Capitolul 11

Vântul îmi flutură părul rămas în afară căştii de protecţie pe care mi-a oferit-o, cu politeţe, Andrew. Simt un gol în stomac, produs de frica îngrozitoare ce a pus stăpânire pe mine. Este prezent în interiorul trupului meu încă de când m-am urcat pe motocicleta mult prea instabilă pentru mine.

De fiecare dată când motociclistul face o curbă sau ocoleşte o maşină, eu îl strâng şi mai tare de talie, pentru a fi sigură că nu voi cădea. Încep să cred că ar fi trebuit să merg alături de Dylan, cu maşina sa. Nu doar că ar fi fost mai puţin stresant, dar şi şansele ca eu să mor ar fi fost mult mai mici dacă aș fi făcut acest lucru. Probabil că şi Andrew îşi doreşte, în momentul de faţă, să nu îl fi refuzat pe micul ticălos, ţinând cont că, în mod cert, mai am puţin şi îl sufoc cu strânsoarea mea.

Atunci când motocicleta nu se mai mişcă şi nu mai aud vuietul produs de motorul acesteia, răsuflu cu adevărat uşurată. Deschid ochii, lucru pe care nu am reuşit să îl fac aproape deloc pe tot parcursul călătoriei, şi îi dau drumul lui Andrew pentru a-mi scoate casca sigură da, incomodă.

— V-a luat ceva să ajungeţi! remarcă răutăcios Dylan care ne aştepta rezemând maşina şi trăgând fum după fum din ţigara pe care o ţine în mâna dreaptă.

Aş putea crede că îl deranjează ceva, dar îl cunosc suficient de bine încât să îmi dau seama că face asta doar pentru a atrage atenţia. Pe el nu îl deranjează decât persoanele care îi rănesc ego-ul extrem de sensibil.

Nimeni nu spune nimic, iar eu consider asta o mişcare extrem de inteligentă. Ignoranța îl doare pe acest băiat mai rău decât orice insultă sau replică tăioasă.

Atunci când Tim coboară de pe motorul lui, imediat după ce îşi dă jos casca, se duce direct la Dylan pentru a-i strânge mâna în semn de salut.

— De ce nu mi-ai spus că ieşi în oraş cu ele? îl întreabă micul ticălos pe iubitul prietenei mele, încruntându-se urât la el.

Pentru că nu a vrut ca tu să ne însoțești. Nu este evident?

Aș vrea să răspund în locul bietului Tim, dar nu o fac, căci nu l-aș ajuta deloc, ba dimpotrivă, i-aș face necazuri.

— Pentru că am crezut că ai lucruri mai bune de făcut... se bâlbâie Tim, încercând să se justifice în faţa prietenului său.

Mă bucur să văd că nu numai eu mă simt intimidată şi mă fâstâcesc în prezenţa lui.

Privirea brunetului neobişnuit de arţăgos cade pe mine, studiindu-mă din cap până în picioare, fără nicio reţinere, deşi este perfect conştient că îmi dau seama ce face. Simt că obrajii îmi iau foc, atunci când privirea lui se opreşte în locuri nu tocmai potrivite.

De ce face asta?

Cel mai probabil, pentru a mă umili, căci, mai mult ca sigur, nu se simte atras de mine. Nu sunt o fată frumoasă, ci una banală, iar acum, după o noapte nedormită, cu siguranţă, arăt mai rău decât de obicei.

— Cred că ar trebui să intrăm, propune, zâmbindu-mi, atunci când privirea lui ajunge iar pe chipul meu mult prea roşu.

Mă îndrept rapid spre intrarea în cafenea, sperând că nimeni nu a mai observat schimbul acesta de priviri, dacă îl pot numi aşa, dintre noi și nici reacţia mea umilitoare.

De ce nu pot să reacţionez și eu ca oricare altă fată de nouăsprezece ani, atunci când primesc priviri mai indecente? De ce trebuie să mă înroşesc?

Rămân uimită, atunci când Dylan aproape sare în fața mea și îmi deschide ușa, încercând să pară un adevărat gentelman.

Se pare că nu este total lipsit de maniere, aşa cum am crezut eu.