Iubire periculoasă

Capitolul 34

Este la fel de cald ca atunci când am coborât din maşină în fața cafenelei din centrul oraşului. Temperatura mult prea ridicată face ca pe fruntea mea să apară mici picături de sudoare, chiar dacă nu sunt afară decât de aproximativ două minute.

— Ar fi bine ca acel cretin pe care îl numesc prieten să nu-mi fi zgâriat maşina! bolborosește Dylan.

— Cred că ai fi remarcat deja, dacă s-ar fi întâmplat asta, îl asigur spijinindu-mă de portiera închisă a maşinii.

Nu pot să cred că este atât de cald!

Dylan se învârte de ceva timp în jurul bolidului negru ce îi aparţine, studiind cu atenţie starea vopselei. Priveşte cu atenţie fiecare colţişor şi, uneori, trece cu degetul pe deasupra unor porțiuni de metal strălucitor, frumos ceruit.

Cu siguranţă, ține mai mult la maşina asta decât la propria viaţă. Este extrem de mândru de ea.

— Încă nu îmi vine să cred că i-ai dat cheia!

Se opreşte câteva secunde din învârtit pentru a mă privi.

— Sincer să fiu, nici eu nu ştiu ce naiba a fost în capul meu. M-am panicat, nu ştiam ce dracului să fac aşa că am ales să fiu cretin şi să îi dau maşina unui idiot.

Pe chipul său frumos apare un zâmbet adorabil. L-aş putea admira ore în şir fără să mă plictisesc, dacă nu mi-ar fi atât de cald şi dacă circumstanţele ar fi cu totul și cu totul altele.

Astăzi este surprinzător de binedispus, iar asta mă bucură. Șansele să intrăm în conflict sunt mult mai mici atunci când are o stare bună.

Nu îmi amintesc să îl mai fi văzut vreodată zâmbind atât de mult.

— Cred că este în regulă. Poţi urca.

Îl privesc cum răsuflă oarecum uşurat şi îşi trece o mână prin păr.

Spre surprinderea mea, se grăbește să îmi deschidă portiera

Mă aplec puţin şi urc în maşină. În interior este un adevărat haos. Scaunul copilotului este lăsat la maximum pe spate şi covoraşul negru de sub picioarele mele este murdar cu nisip. Pe bordul maşinii sunt împrăştiate foarte multe şerveţele mototolite și pe bancheta din spate sunt aruncate ambalaje de mâncare și o sticlă de suc.

Sunt mai mult decât sigură că Madi este cea care a făcut mizerie, dar intenționez să păstrez această informație pentru mine. Cred că ăsta a fost modul ei de a se răzbuna pe Dylan pentru că a fost un așa mare măgar cu ea.

— Ce mama dracului...

Dylan rămâne cu gura căscată privind la tot dezastrul din jur. Pot garanta că, absolut niciodată, mașina aceasta nu a arătat așa.

—Sper că are o explicaţie bună pentru asta, altfel jur că o să îl înec!

Îl îneacă? Unde ? Nu cred că este vreun loc prin apropiere în care să poată facă asta.

— Avem noroc de vreme bună! spune vizibil nervos, în timp ce răscoleşte prin torpedoul maşinii.

Nu știu dacă el chiar caută ceva ori face asta pentru a-și distrage atenția de la mizeria ce ne înconjoară.

Sunt peste treizeci de grade, aerul este uscat şi aproape te sufoci. Asta numeşte el vreme bună?

— O să mergem să mâncăm ceva. Ai un restaurant preferat sau vrei să mănânci ceva anume? tonul său este extrem de calm, dar îmi pot da seama că este agitat după modul în care îşi pocneşte degetele. El niciodată nu face asta.