Capitolul 34

79.1K 2.8K 164
                                    

                                            "  Aplauze pentru Browns! "

Max povestește:

   Îmi ridic capul din pernă și simt ca și cum o lovitură cu un obiect dur îmi străpunge capul. Încerc să mă dezmorțesc dar în zadar, asta nu e a bine. Cât de mult am putut bău? Îmi ridic capul în cele din urmă și mă analizez. Se pare că am dormit aproape îmbrăcat. Bună treabă, Browns, bună treabă! Îmi spun și încerc să-mi desfac nasturii de la pantaloni, singurul obiect vestimentar rămas pe mine. Mă uit prin încăpere și îmi dau seama că mă aflu la mine în cameră, în apartament. Bună treabă, Kevin! Mă ridic și de abia mă țin pe picioare așa că mă țin de dulap pentru a nu mă dezechilibra.

   Găsesc cu greu un tricou, cred că cel pe care l-am purtat ieri probabil, nu-mi aduc aminte prea bine și mi-l dau peste cap. Mă deplasez cu dificultate până la ușă și o deschid, ca mai apoi să-mi scot capul și să analizez împrejurările. Liniște, prea multă liniște! Și nici urmă de Emma sau Kevin. Închid ușa în urma mea și tot ce vreau să fac este să beau o cafea. Unde naiba este Emma când am și eu nevoie de ea? Pătrund în bucătărie și-l văd pe Kevin stând pe un scaun privindu-mă cu prea prietenos.

" Oooo dar vai, cine s-a trezit? "  spune ironic și din tonul lui îmi pot da seama că am făcut vreo prostie, nu că ar fi pentru prima dată. E ceva obișnuit, eu = prostii.

" Ce-am făcut? " îi întreb prea direct fără nici un salut de dimineață și mă așez pe un scaun. Încă simt cum bucătăria se învârte cu mine și am nevoie urgent de-o cafea. Îl văd cum se ridică și ia recipientul unde se afla cafea și toarnă într-o cană destul de mare.

" Păi, cu ce vrei să încep? Cu faptul că voiai să omori pe cineva, nu știu pe cine dar voiai s-o faci sau prin faptul că te-ai îmbătat cu un prost și ai distrus și o ultimă părere de bine despre tine a fetei pe care o placi? " întreabă și-n acel moment imagini cu Maria în fața apartamentului ei îmi devorează mintea.

" La dracu, ce i-am făcut? " întreb și sar ca și ars de pe scaun, agitându-mă ca un leu într-o cușcă. Eram sigur că am făcut o prostie și chestia aia cu ucisul pe cineva, sigur are legătură cu ea. Sunt prea sigur de asta. Uneori am tendința de a amenința pe cineva cu moartea atunci când sunt nervos sau agitat.

" Întrebarea ar fi, ce nu i-ai făcut? " el spune arogant și-mi întinde cana de cafea. O iau grăbit și-o duc la gură de câteva ori. E tare dar bună pentru a mă trezi, sunt prea mahmur. " Vrei să te luminez puțin sau vrei să te las pe tine să-ți aduci aminte singur? " întreabă și-și toarnă și el cafea într-o cană mai mică ca a mea.

 Nu-mi aduc aminte nimic de aseară. Mi s-a rupt firul din momentul în care m-a sunat Kevin și m-a întrebat pe unde naiba umblu. Știu că am văzut-o pe Maria cu un băiat și chestia aia nu mi-a picat prea bine. Bravo. Browns, te pricepi să strici lucrurile de minune! Merit o diplomă pentru cel mai mare nemernic. Probabil Maria nici nu vrea să dea ochii cu mine.

" Sunt prea mahmur pentru a gândi clar. " îi răspund la întrebare și las cana de cafea pe masă . Îmi frec fața cu ambele mâini și  tot ce vreau este să mă bat singur dar probabil îl voi pune pe Kevin să facă asta, i-ar face mare plăcere.

" Te-ai îmbătat ca un nemernic. " spune și-mi dau ochii peste cap. Știam asta, dar îi place la nebunie să-mi facă viața amară cu amănunte nu prea cool din viața mea. " Ai plecat nu știu unde ceva timp și când te-am găsit, te-am adus cu greu acasă dar pe hol ai văzut-o pe Maria, venea de la întâlnire și ... ai cam început să urli la ea. " spune și-mi frec tâmplele, durerea de cap m-a acaparat iar. " Ai țipat la ea, nu am putut să te opresc, i-ai reproșat faptul că s-a mutat aici. Omule, nu te-am văzut niciodată atât de furios." Spune și frânturi din această scenă îmi reapar în minte.

"Călăul"Where stories live. Discover now