Capitolul 81

65K 2.4K 180
                                    

                                                           " Primul pas "

Maria povestește:

      Privesc bărbatul din fața mea în timp ce-și toarnă cafea în cană și se întoarce către mine. Pentru moment rămân în centrul bucătăriei ca în cele din urmă să revin la locul inițial, pe scaunul de la barul improvizat de mine în urma renovărilor. Dau apreciativ din cap atunci când îmi așează cana de cafea în față și-o cuprind cu degetele puțin mai târziu, este fierbinte și proaspătă, bună de consumat. O urmă de prezență se face simțită atunci când scaunul din stânga mea produce un scârțâit deranjant și mă întorc către bărbatul îmbrăcat într-un tricou vișiniu.

       Ceasul indică deja ora 10:00, iar eu tot ce fac este să stau și să schimb câteva vorbe cu bunul meu prieten. Nimic monoton, nimic extraordinar care să-și lase amprenta pe viața mea, absolut nimic. Totul este pe dos, accentuând această ideea de când i-am trântit în față ușa lui Maximilian. A trecut o zi, o zi de când nu l-am mai auzit strigându-mă pui sau să-l văd cum în ciuda faptului că de abia se ține pe picioare, emană aroganță prin toți porii. E plictisitor, viața fără prezența lui Max este plictisitoare, este monotonă, este așa banală. Însă nu pot accepta faptul că el crede că întotdeauna voi trece peste rahaturile pe care le face sau îl voi ierta, nu, nu de data asta.

" Și să înțeleg că tu și Max ați terminat-o? " în cele din urmă și vocea prietenului meu se aude și-mi mut privirea pe fața sa. Expresia feței sale exprimă tot ceea ce eu simt în momentul de față și anume: uimire și surprize-surprize. " Sau sunteți într-o pauză sau ceva de genul? " ridică din umeri brusc și revine la propria sa cană de cafea.

    Oare doamna Wright nu l-a învățat faptul că curiozitatea a omorât pisica? Nu, nu cred! Doamna Amber adepta unei religii cu doctrine dure nu a fost prea încântată ca unicul său fiu să aibă altă orientare sexuală, ceea ce a dus la destrămarea relației mama-fiu între ea și prietenul meu cel mai bun.  Încă nu consider că asta l-a afectat pe Ken într-un fel, nu atunci când propriul tată susține ideea de: "cu asta avem mai mulți bărbați în casă și o să facem galerie la meciuri." Da, domnul Dean este genul de bărbat mai nonconformist de felul său și adeptul noului foarte ușor.

" Nu chiar, Ken! Încă nu am discutat despre nicio alternativă: despărțire definitivă sau pauză, dar voi tinde spre prima dacă atitudinea lui va lăsa de dorit. Nu sunt așa iertătoare cum crede el că sunt. " mormăi și furia mea e gata să se dezlănțuie. Dacă Browns ar fi în fața mea l-aș plezni, jur! Nu are dreptul ăsta nebun de a fi non-stop în mintea mea, nu are niciun drept să nu-mi dea pace, nici măcar atunci când nu e în preajma mea, nu are!

" Mă gândeam și eu că ai scris pe o etichetă "liber" și i-ai lipit-o în frunte, nu de asta, dar cred că ar fi coadă la ușa lui. " Ken pune paie pe foc și de abia mă pot abține să nu-i pleznesc și lui una, nu că nu ar merita. " Păcat că această ofertă este doar pentru femei. " suspină dramatic și-mi lovesc fruntea cu palma stângă zgomotos. " Se bloca traficul dacă era valabil și pentru noi, ăia care știm să apreciem un bărbat bine. " face sugestiv din sprâncene și-n fracțiunea de secundă îmi împing pumnul în maxilarul lui dezechilibrându-l, oh, Doamne ce mă dor degetele!

      Sare de pe scaun direct în picioare și se clatină ușor înainte să se susțină de marginea barului. Îmi oferă o privire năucitoare și eu una stau pe poziții, încă un cuvânt murdar și ambulanța va bloca singură traficul. Îmi încrunt privirea la el și-mi întind pumnul în față, mai spune ceva Ken și doamna Amber va plânge dramatic la căpătâiul tău! În cele din urmă șocul apare pe fața lui și izbit de realitate începe să-și freze locul în care și-a încasat-o acum mai puțin de un minut, să mai spună ceva și bye-bye designer faimos, bun venit designer sclerozat.

"Călăul"Where stories live. Discover now