Iubire periculoasă

Capitolul 4

Atunci când sărutul nostru se sfârşeşte, simt că mă sufoc. Aerul din jurul meu este mult prea dens, aproape irespirabil. Rămân nemişcată în faţa lui, incapabilă să schiţez vreun gest. Ştiu că am făcut o mare greşeală, un lucru idiot ce m-ar putea afecta mai rău ca orice. Cu toate astea, nici dacă aş putea, nu aş vrea să schimb ceva.

Ochii lui se închid, pentru o secundă. Înghite în sec. Aş vrea să ştiu tot ce îi trece în mine, să ştiu ce gânduri îl măcina, să îi cunosc toate secretele. Ar fi totul atat de ușor.

- Nu am intenționat, nici măcar o secundă, să îţi fac rău! șopteşte, privindu-mă fix în ochi.

Ştiu! La naiba, chiar ştiu! Dar asta nu schimbă lucrurile cu nimic. O relaţie clădită pe minciuni, spuse din motive mai mult sau mai puţin întemeiate, este sortită eşecului. Secretele dor şi el trebuie să înţeleagă asta. 

Singurele lucruri pe care mi le-am dorit de la relaţia noastă au fost: sinceritatea şi iubirea lui. Nu mi-a oferit asta. 

- Nu îţi voi cere să mă ierţi şi să o luăm de la început. Nu sunt atât de cretin încât să cred că ai putea face asta. Nici prostia aia cu „hai să fim prieteni" nu am de gând să o mai spun. Eu te vreau a mea. Vreau să fiul al tău!

- De ce? întreb, ferindu-mi privirea de a lui.

Este foarte posibil ca lui să i se pară o întrebare idioată, dar nu îmi pasă. Îmi doresc din tot sufletul să îi cunosc răspunsul, să îl aud rostit de el.

Lasă capul uşor pe spate şi oftează adânc. Îl exasperez, ştiu asta, dar nu am de gând să cedez. Nu şi de această dată. 

- Am nevoie de răspunsul tău! spun privindu-l neîntrerupt.

Sper că voi reuşi, măcar din gesturile lui, să îmi dau seama ce gândeşte.

- Am nevoie să te sărut!

Se apleacă uşor, apropiindu-şi, din nou, buzele de ale mele.

Deşi întreg trupul îmi tânjeşte după atingerile lui, fac un pas în spate, depărtându-mă de el atât cât mi se permite. Mâinile lui încă le ţin prizoniere pe ale mele.

- Nu! Eşti învăţat să primeşti întotdeauna ceea ce vrei şi nu îţi pasă de ceilalţi, de sentimentele lor. Indiferent de circumstanţe, tu vei face doar ceea ce crezi că va fi bine pentru tine. Doar spune-mi cuvintele ale! Spune-mi ce vreau, ce am nevoie să aud!

Ochii i se măresc instant la auzul cuvintelor rostite de mine. Strânsoarea din jurul mâinilor mele slăbeşte uşor, uşor, până când ajunge să nu mai existe. Nu mă mai atinge, nu mă mai ţine captivă lângă el. Cu toate astea, încă sunt incapabilă să mă mişc. Privirea lui stăruitoare mă ţine ostatică.

- Nu sunt un obiect, Dylan! Nu este suficient să apari aici, să mă săruţi și să faci o criză de gelozie pentru a mă face să fiu „a ta"! Am o inimă. Știi bine asta. Ai frânt-o ori de câte ori ai avut ocazia. 

Lucrurile nu sunt deloc complicate, el le face așa. Am nevoie doar de confirmarea rostită a unor sentimente pe care insinuă că mi le poartă. 

Pot lupta cu orice, atât timp cât o fac pentru iubite. Dacă dragostea nu e reciprocă, nu are rost războiul.

Simt cum lacrimi fierbinţi încep să îmi curgă încet pe obrajii. Îmi muşc buza de jos în încercarea de a le face să se oprească, dar nu obţin niciun rezultat.

- Ăsta este efectul tău asupra mea! oftez şi îi arunc un zâmbet dureros.

Mă priveşte concentrat, dar nu schiţează nici măcar un gest. Faţa lui este neschimbată, nu trădează nicio emoție. Lucrul acesta mă înnebuneşte. Aş fi vrut ca măcar o părticică a corpului său să reacţioneze la durerea mea, să îmi demonstreze că nu este total nepăsător.