Iubire periculoasă

Capitolul 35

— M-ai auzit, Abygail? Timpul trece! spune, după aproximativ un minut de tăcere, în timp ce îşi flutură mâna prin faţa ochilor mei. Grăbeşte-te!

Îl privesc în continuare muta de uimire, incapabilă să leg două vorbe. Tocmai m-a invitat să merg împreună cu el într-o excursie.

Cu siguranţă, nu mă aşteptam la asta, deci am tot dreptul să fiu în stare de şoc.

— Abygail, eşti bine ? Se întinde peste schimbătorul de viteze şi îşi aşează o mână pe umărul meu, forţându-mă să îl privesc în ochi.

Aprob uşor din cap şi înghit în sec. Sunt sigură că nu mă va crede, dacă nu îngăim măcar două vorbe.

— Atunci? A revenit din nou pe scaunul său şi mă priveşte la fel de bănuitor ca şi până acum.

— Nu pot veni cu tine, bolborosesc, fixând cu privirea o bulinuţă de pe rochiţa cu care sunt îmbracată.

— De ce, nu? se pare că acum el este cel şocat.

— Pentru că nu pot, Dylan ! Pur şi simplu, nu pot ! Ar fi absurd şi imatur din partea mea, să îmi fac bagajul şi să plec cu tine, un tip pe care abia de îl cunosc, într-o excursie pe care nici măcar nu am planificat-o împreună.

Băiatul cu care mă străduiesc să menţin contact vizual încearcă să spună ceva, dar îl opresc, făcându-i semn cu ajutorul mâinii stângi, să tacă. Spre surprinderea mea, buzele sale se lipesc din nou, formând o linie dreaptă şi în privirea sa citesc ceva ce pare a fi un „Haide! Dă-i drumul! Spune tot ceea ce ai de spus!"

— Am încredere în tine, dar nu sunt inconştientă! Abia dacă ne cunoaştem şi suntem doar prieteni, Dylan. Prietenii nu pleacă în excursii de genul acesta, cel puţin nu din câte ştiu eu şi, cu siguranţă, nu după aproximativ doisprezece ore de prietenie. Ştiu, îmi vei spune că ne cunoaştem de puţin mai mult timp, dar am trecut prin nişte situaţii... ei bine, dificile. În plus, chiar dacă aş vrea să merg, mama nu ar fi de acord cu asta şi nu pot fugii pur şi simplu, de acasă pentru tine. Ar fi absurd! spun într-un glas, aproape fără să respir.

Pe fata amicului meu, un zâmbet imens şi-a făcut apariţia.

— Sunteţi surprinzător de vorbăreaţă, domnişoara Smith! Îmi place la nebunie acest lucrur. Acum, vă rog să vă ţineţi gura, aşa cum m-am străduit şi eu să o fac putin mai devreme şi să mă ascultaţi. Pentru că eu, Dylan Turner, sunt un tip incredibil de inteligent, m-am ocupat de toate, mai puţin de făcutul bagajului tău. Am vorbit cu scumpa ta mamă care, spre surprinderea ta, a fost extrem de înţelegătoare şi mai mult decât încântată, atunci când i-am spus despre planurile mele. Draga mea Abygail, ai acordul ei să mă însoţeşti în excursia asta de trei zile, atât timp cât şi tu doreşti să mergi. Şi oricât ai încerca să negi asta, vrei să mergi în nenorocita asta de călătorie alături de mine. Știm amândoi asta! Nu îmi pasă că suntem prieteni de doar doisprezece amărâte de ore şi, spui tu, nu este normal să plecăm împreună într-o excursie. Înţelegi ? Nici în fund nu mă doare dacă este normal sau nu! Cine stabilește ce ce este sau nu în regulă să faci într-o prietenie, când poți sau când nu poți să faci un anumit lucru. M-am gândit, totuși, că există șansa să invoci un asemenea argument așa că i-am invitat pe Tim și pe scumpa ta, plină de ifose, prietenă să ne însoțească. O excursie în patru este mai "normală" pentru tine, Abygail?

Nu sunt prea sigura de ceea ce ar trebui să fac.

Să pleci într-o excursie alături de băiatul care te-a făcut să suferi mai rău decât oricine altcineva nu este, nu a fost şi nici nu va fi vreodată normal. Indiferent dacă alături de voi mai merg încă doi oameni, dar ce faci atunci când ai impresia că inima îţi plusează doar atunci când te afli în preajma lui?