Amurgul scalda gradina tacuta in nuante splendide... Coloanele albe ale micilor temple, presarate din loc in loc, stralucesc pustiu sub bolta albastra. In departare, raul este presarat cu mii de luminite.
Surorile mele spirituale s-au pregatit de priveghere, aruncand opaite in apa, care ard cu flacara aurie. E zi de mare sarbatoare, asa ca se vor ruga intreaga noapte. Brat la brat cu mama de trup, ne plimbam pe poteca serpuita, din piatra lucitoare, care se pierde printre copacii inalti, apropiindu-ne de un mic sanctuar. Hainele noastre albe, lungi, coboara mladios pana-n pamant, sarutandu-se cu verdeata.
Nu peste mult timp, unul dintre calugarii din Cetatea Alba trage clopotul din uriasul turn, starnind vazduhul, care incepe sa vibreze in mod divin... Toate capetele s-au indreptat spre acel loc, toate fetele exprima sfintenie. Urechile noastre sunt desfatate de un cantec celest, care aminteste de maiestria Corurilor din Opal. Muzica se aude din clopot, din copaci, din flori, de pretutindeni. Ne-am oprit pentru o clipa, uitandu-ne una in ochii celeilalte.
- Nu stii cat de mult imi doresc sa ramai cu mine, suspina Adeone.
I-am admirat inca o data frumosul chip, incarcat de blandete materna. Nici eu nu imi doresc sa plec, fiindca ultimii trei ani au fost cei mai buni ani din intreaga mea viata pe Pamant.
Dupa atatea pierderi, nu am crezut ca imi voi reveni vreodata. Dar dragostea mamei, tratamentele surorilor, rugaciunea neincetata au fost balsam pentru trupul meu secat de Lumina. M-am insanatosit pe deplin, dar a mai ramas un lucru peste care nu pot trece: nu-l voi ierta niciodata pe Lucifer.
- Am primit vesti de la Roboam, zice mama cu glas scazut. Printul intunericului cauta leac pentru copilul care nu se mai scoala din somn. Se spune ca a innebunit complet... Dupa ce a rascolit toate taramurile in cautarea unui raspuns, a poruncit sa se adune la el toti vrajitorii, magii, tamaduitorii care il slujesc, cerandu-le sa gaseasca o solutie. Dar nimeni nu a reusit, asa ca multi au murit, altii au fost aruncati in temnite sau torturati... Lucifer crede ca prunca este bolnava, fiindca nu a crescut deloc, ramanand ca in ziua nasterii... Vrea sa o vindece, dar corpul ei respinge toate incercarile sale, fiindca celestul nu e compatibil cu infernalul.
I-am aruncat o privire vinovata, simtindu-ma inca o data responsabila pentru actele lui nesabuite, apoi mi-am plecat capul pe umarul ei puternic.
- Am incercat sa aman cat mai mult aceasta zi fatidica, dar nu mai pot ramane in Naad. El nu are de gand sa se opreasca, iar eu nu mai pot fi martora la atrocitatile sale. Pe masura ce trece timpul, situatia in regatele de dedesubt este tot mai rea.
- Stii, Layra... Nu trebuie ca acest amurg sa fie unul trist. Pana la urma, corpul tau nu este decat un invelis... Un alt trup te asteapta, cel care ti-a fost menit de la inceput.
- Dar voi uita totul, mama! Figura ta, cuvintele tale, pacea din acest taram!
- Odata cu asta, vei uita tot raul pe care ti l-a facut Lucifer. Toate chinurile la care ai fost supusa din cauza lui, fiecare pierdere pe care ai suferit-o in viata ta zbuciumata... Gandeste-te cum ar fi ca toate amintirile amarnice sa dispara intr-o clipa. Desigur, o parte din tine isi va aminti in mod difuz de viata de dinainte. Vei simti respingere fata de Print, probabil te vei teme de el la un nivel foarte adanc, dar panza uitarii te va ajuta ca in cele din urma... sa-l accepti.
- Ce se intampla daca va vedea adevarul inainte de timp?
- Lucifer este oprit de Ceruri, deci nimeni nu va sopti vreun cuvant. Nici zvon, nici rumoare, nici gand... Acest lucru ii va fi ascuns cu desavarsire... Te cauta ca un nebun de atatia ani, asteptand sa te trezesti, fara ca sa stie ca tu si Lumina sunteti una si aceeasi. In primul act al piesei, tu ai fost cea demna de mila, tu ai plans, fiind tormentata de cruzimea lui. In al doilea act, el va plange, chinuit de remuscari, cand isi va da seama ca cea pe care o adora este Layra...
- Crezi ca e capabil de a simti regrete?
- Am vazut multe dintre lucrurile care vor urma... zice Adeone ganditoare.
- Nu il pot ierta... Si nici nu vreau...
- Spui asta acum, fiindca esti ranita, teribil de ranita... Tocmai de aceea, nu iti vei aminti adevarul decat atunci cand vei fi pregatita... Nu mai inainte. Probabil il vei ura la inceput, dar apoi te vei obisnui. Noul tau corp este pur, deci te va ajuta foarte mult. De indata ce vei lepada aceasta manta obosita, vei fi renascuta.
- De ce sunt blestemata in acest fel? De ce umbra lui ma urmareste peste tot?
- Draga mea, zice mama mirata, mangaindu-ma pe brat... Alunga temerile din inima, fiindca esti binecuvantata de Ceruri... Dintre toate fiintele care exista in acest univers, ai fost aleasa sa il salvezi nu doar pe el, ci toata tagma decazuta. Daspha a fost abia primul pas. Multi altii vor urma, pe masura ce-ti vei aminti de misiunea inceputa la ordinul Semilunei... Stiu ca este greu... Dar merita.
- Am ramas fara Puterea mea, Kael... Cum ma voi descurca fara el?
- Nu vei fi lasata fara ajutor in intuneric... Te voi veghea mereu, spune ea cu o umbra de melancolie pe chip, sarutandu-ma cast pe frunte.
- Dar vor trece 22 de ani pana imi voi aminti de tine, murmur eu cu glasul incarcat de tristete, cuibarindu-ma in ea, la fel ca un copil speriat.
- Si pana atunci vei trai fericita, fiindca Lucifer nu va lasa pe nimeni sa iti faca vreun rau. Te incredintez de pe acum, fiindca am vazut viitorul vostru.
Pe cand zice aceastea, o parte din ea se incranceneaza... O incruntatura fina ii marcheaza fruntea senina, netulburata pana acum de tristete.
- Ce este? Ce altceva ai mai intrezarit?
- Sunt multe lucruri pe care nu le stii... spune ea criptic.
- Le voi afla vreodata?
- Pe toate le vei afla; vei indura multe si in a treia viata, poate mai multe decat in celelalte doua, fiindca rolul tau este unul maret, dar nesuferit. Imi pare rau ca trebuie sa fii tu aceea care duce greul. Daca as putea, as lua asupra mea toate acestea...
- Stiu, mama... Nu te mai framanta, stiu cat de mult ma iubesti...
***
Danganitul clopotului a acoperit intreg taramul. Calaretii albi s-au adunat de jur imprejurul zidurilor cetatii, protejand cu scuturi de lumina granitele Naadului, ca nicio influenta straina sa nu se strecoare cumva prin gandurile noastre.
Ma uit spre acropole, acolo unde ne asteapta un templu stravechi, care-mi va deveni curand... mormant. In fata templului s-a aprins un foc imens de culoarea aurului topit, care e primul semn al inceperii procesiunii. Sanctuarul de forma patrata e sustinut de patru stalpi imensi, pe care este gravata istoria tinutului de Nicaieri, pierdut undeva la capatul lumii. Putini ingeri cunosc drumul spre acest loc, care nu primeste decat esentele sublime, jertfelnice, ale eroilor si martirilor. Pentru ceilalti, care nu au ochi sa vada, nici urechi ca sa auda, taramul nostru nu exista decat ca o fabulatie nascocita de minti naive.
Procesiunea e deschisa de Adeone, care urca solemn treptele, tinand o faclie in mana, care-mi va lumina calea spre lumea de dincolo. Sunt chiar in spatele ei, purtand sabia argintie la sold, care a fost intre timp restaurata de fierari. E ultimul meu drum ca razboinic, fiindca vechea Layra trebuie sa dispara. In urma mea se afla Nyria, alaturi de inca zece surori din ordinul Semilunei. Scumpele mele surori... Unele dintre ele sacrificate pentru Lucifer, altele pentru Shaithan... Taina nu se va spune decat unora, pentru ca secretul sa fie in siguranta cat mai mult timp. Pentru ceilalti, s-a zis deja ca voi pleca intr-o lunga calatorie.
Pe masura ce ele canta, incerc sa ma agat cu disperare de ultimele amintiri, chiar si de cele tragice, fiindca nu pot inca sa dau drumul acestei vieti. Spulberarea lui Kael pe cerul Adabadului, prefacerea lui Vardas intr-un pumn de nisip au devenit deodata scene dragi, care ma leaga de tarana. Rapirea Ashei, cea care mi-a spus pentru prima oara "mama", facandu-ma sa traiesc sentimente inaltatoare, imi trezeste o melancolie fara sfarsit, aproape imposibil de suportat, dar cu atat mai dulce, stiind ca in curand o voi uita. Emotiile mele pulseaza ca un curcubeu in jurul trupului, colorand fetele surorilor in toate nuantele de albastru si purpura.
- E timpul, spune mama, cu vocea incarcata de lacrimi.
M-am dus spre valvataie, aruncandu-mi sabia in flacarile sacre, gest care semnifica renuntarea la lupta. De data asta, calea spre inima lui Lucifer va fi diferita.
- Vom fi mereu langa tine, sopteste Nyria. Te pot vizita in somn?
Am mangaiat-o pe fata micuta, bucurandu-ma ca este aici, in aceasta clipa de cumpana.
- Pentru tine, Nyria, nu exista vreodata oprelisti. Ramai cu bine.
Ducandu-ma spre altar, m-am culcat pe el, cu ochi spre cer, cu mainile puse pe piept... Adeone imi strange inca o data mana, cu ochii inrositi, cu fata mohorata.
- Fiecare zi fara tine va fi pustie, dar ne vom revedea. Drum bun, Layra.
In clipa in care s-a departat, am fost inconjurata de peretii unui sarcofag de sticla, ce au aparut de nicaieri. Acestia ma prind ca intr-o temnita, starnindu-mi toate angoasele. Brusc, ma simt transportata in trecut, in locul din care Kael m-a trimis pe Pamant, tinandu-mi esenta intr-un sarcofag asemanator. Va disparea din mintea mea, la fel ca pe un vis pe care il uiti dimineata, in zorii cruzi. Rasuflu incet, adanc, cu ochii spre surorile mele, care au inconjurat sanctuarul, purtand torte, cantand inmuri triste, dar atat de puternice, atat de datatoare de curaj!
Stiu, simt, cunosc ca este voia lui ISH sa fac aceasta; mi s-a oferit o alta sansa, o viata noua, in care nu va trebui sa il urasc in fiecare clipa pe Lucifer.
Adeone rosteste niste fraze incalcite, care imi tulbura mintea, ingreunandu-mi ochii, pleoapele, orbitele... Deodata e asa de greu sa raman treaza, dar incerc sa nu ma lupt cu senzatia covarsitoare! Fetelor lor, luminate de faclii, devin transfigurate... Trupul parca mi se adanceste in sarcofag, fiindca somnul de piatra pe care il evoca ele isi face datoria, scufundandu-ma in sferele mortii. As vrea sa ma zbat pentru ultima oara, dar corpul meu este intepenit ca granitul, in vreme ce il parasesc iesind prin cap, ca un fuior de fum...
Danganitul clopotelor devine asurzitor, sacadat, facandu-ma sa tip de teama... Stiu ca acesta e primul semn al coborarii in sferele infernale. Totul se intuneca, totul se prabuseste.
Alunec printr-un tunel de foc, calatorind cu viteza gandului, intr-o directie necunoscuta. Fragmente, strafulgerari ale personalitatii mele trecute, doresc sa iasa la suprafata, asa cum vrea inecatul sa se agate de ultimul pai. O stare dezagreabila ma cuprinde, pe masura ce uitarea mi se asterne peste memorie... Inainte de a se termina totul, am simtit o durere enorma, care mi-a sfaramat fiinta in mii de fragmente. Nu am apucat sa sufar foarte mult. Peste mintea mea s-a lasat bezna.
***
Sunetele care ma inconjoara imi sunt straine. Ceva sau cineva imi spune ca sunt trambite, care vestesc un lucru important. Am ochii deschisi pe jumatate, privind inspaimantata imprejurimile, din oul de cristal, care imi pazeste trupul.
- S-a trezit! In numele lui Satan, s-a trezit! Dati de stire Printului!
Se aude larma mare, pasi grabiti, furtuna de strigate, ca si cand ar fi avut loc un cataclism. Stau nemiscata, captiva in acest invelis micut, pandind miscarile lor, intrebandu-ma ce au de gand sa faca cu mine. Cine sunt ei? Peretii par a se misca, lucru care imi starneste curiozitatea, lasand la iveala vederea unui alai maret, in fruntea caruia sta un inger cu infatisare masculina.
Prezenta sa este asemeni soarelui incins, care dogoraste peste deserturi, iar ochii negri, intunecati, prevestesc o furtuna. Am inceput sa scancesc, ghemuindu-ma intr-un colt, sperand ca nu va veni spre ou, dar sperantele imi sunt inselate.
- S-a intamplat... In sfarsit, dupa atata chin... zice tanarul cu ochi intunecati.
Figura lui strident de palida contrasteaza cu hainele negre de catifea, ce sunt impodobite cu pietre pretioase... Pe cand se apropie incet de mine, celorlalti se indeparteaza in mod respectuos, nevrand sa ii fure acest moment pe care l-a asteptat cu atata ardoare. Singurul care ramane aproape e posesorul primei voci, cel care i-a anuntat pe ceilalti. De data asta am inceput sa plang cu adevarat, fiindca nu vreau sa ma atinga. Prezenta lui e atat de nesuferita, imi e frica!
Dar el nu pare a intelege gandurile mele, iar gura de prunc nu ma ajuta sa imi strig revolta asa cum se cuvine! Ma zbat cat pot de tare, luptandu-ma cu mainile lui, care incearca sa ma ridice din acel altar. Tipetele mele il lasa insensibil, fiindca dorinta ii este mare. Aproape ca il arde, aproape ca il consuma pe interior, de parca e alcatuit din foc.
E determinat sa-si duca planul pana la capat, sa ma ridice din sanctuarul care mi-a fost pantec cald atata timp. Pret de o clipa, imi simt capul balanganindu-se aiurea. Ma tem ca voi cadea, ca ma voi rani, dar strainul ma strange degraba la piept. De indata ce m-am simtit in siguranta, am incetat sa plang, iscodindu-l cu ochii.
- Spune-mi, Azazel... Ai vazut vreodata ceva mai frumos decat acest prunc?
Barbatul din stanga, cel cu plete balaie, ramane mut, contemplandu-ma cu fascinatie.
- Priveste-i ochii, sunt aurii ca miezul Soarelui de vara... Pielea ei are culoarea trandafirului... Iar parul catifelat e cu mult mai alb decat zapada cernuta.
- Nu ma pricep deloc la copii, dar trebuie sa admit ca e incantatoare.
- Incantatoare?! se rasteste barbatul in negru. E o minunatie!
- Trebuie sa alcatuim un plan, Printul meu... Micuta nu poate ramane aici.
- Stiu! zice sever necunoscutul. Infernul este pandit demult de fortele shaitanice. Opalul este cu ochii pe noi, inca de cand a plecat Veghetorul. Sunt prins intre ciocan si nicovala. Oricare dintre dusmanii mei ravneste sa mi-o ia, fiindca i-au vazut puterea inca din pantec. Ii voi arde pe toti, doar daca se gandesc la ea!
- O vom proteja, zice cutezator blondul. Trebuie sa parasim degraba Infernul, sa o ducem intr-un loc sigur, departe de ochii curiosilor. Pana acum, probabil a aflat si Lilith de nasterea ei. Femeia aceea nebuna nu se va da de la nimic inapoi cand isi va planui razbunarea... I-ai distrus fiicele, deci nu va avea odihna pana nu iti va plati cu aceeasi moneda. Fiica ta e in pericol. Ca tot veni vorba, ce nume ii vom da?
- Se va numi... Layra, in cinstea celei care a nascut-o, zice tanarul, aproape visator.
- Layra a comis inalta tradare, Printul meu... Nu a respectat niciun juramant, nu recunoaste casatoria cu tine, a fugit de toate indatoririle care o asteptau.
- Cu toate acestea, o voi cinsti, ducandu-i numele mai departe!
Ultima fraza este rostita pe un ton taios, care nu lasa loc de nesupunere.
- Cum doresti, Printul meu, zice blondul, inclinand din cap.
Am vrut sa spun ceva, dar buzele mele au scos doar gangureli idioate, care nu ma lasa deloc sa ma exprim... Nu inteleg ce caut aici. Nu inteleg cine este barbatul care ma tine in brate.
- Stii cine sunt eu? zambeste Printul.
Oare mi-a auzit gandurile?
- Sunt tatal tau... murmura el mandru.
Pasii lui se apropie de fereastra arcuita, care imi dezvaluie un desert rosu, pierdut printre stancile semete. Se aude muzica de sarbatoare. Tobe, fanfare, timbale. Siruri de femei, barbati, imbracati in rosu si negru, au incins un dans maiestuos dedesubtul acestui turn.
Focurile s-au aprins pana in departare.
Printul se duce spre balconul acestei cladiri rotunde, iesind in intampinarea multimii, care il aclama cuprinsa de euforie. Zgomotele facute de ei ma sperie teribil... Nu pot sa ma descurc cu aceasta avalansa de culori. Fata mi se schimonoseste, am inceput sa plang de disperare, fiindca ma simt atat de singura... Vreau sa fug cat mai departe de acest peisaj inspaimantator, in care am fost aruncata fara voia mea.
Tanarul imi simte furia, de aceea incearca sa ma impace, lipindu-si fata rece de obrajii mei infierbantati. Nu stie prea bine ce ar trebui facut, dar ma multumesc si cu atat. Mantia lui purpurie imi acopera corpul gol, tinandu-ma la adapost. In acelasi timp, imi sopteste cateva cuvinte.
-Nu te speria de imbratisarea mea, micuta Layra... Nu plange in zadar, fiindca te afli in cel mai sigur loc din lume: esti Acasa.
SFARSITUL TRILOGIEI