ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitolul 53: Plata pacatului

In clipa in care portile albe s-au deschis, armasarii nostri au tasnit ca niste sageti negre, flamanzi parca dupa drumul presarat cu pietre de rau, dornici de a simti pamantul, iarba si caldura. In urma noastra se vede un impunator alai, dominat de palanchinul in care sade regina Adabadului. Ea fereste perdelele si coboara, sprijinita de niste barbati cu brate vanjoase, imbracati in rosu: garda regala. Am tras de fraiele armasarului primit in dar, strangand-o la piept pe Asha.

- Drum bun! rosteste Reena. Nu uita sa inalti o ruga si pentru mine, cand vei ajunge in taramul de Nicaieri.

- Nu voi uita, o asigur eu, zambind, cu ochii spre Vardas.

Acesta face un semn spre vechii sai tovarasi, ce au ramas acum protectori ai tinutului, iar acestia isi scot sabiile in semn de respect si ne saluta asurzitor, dar demn. Mi-am dus mana la piept, uitandu-ma cu dor spre palatul ce-si arcuieste turnurile in asfintit. Gandul mi se duce spre portalul dintre lumi, suspendat intre Adabad si Zadrav, tinutul Calugarilor. Brusc, imi amintesc o scena care s-a petrecut candva pe malul Raului Negru, chiar la inceputul misiei mele in taramul umbrei. Mi-am muscat buzele, strangand burta animalului cu picioarele, indemnandu-l sa alerge. Trambitele din turnuri acopera intreaga vale, vestind plecarea noastra. Armasarii au inceput sa alerge ca vantul, marind distanta dintre noi si cortegiul reginei, care ramane nemiscat, din ce in ce mai indepartat.

***

A trecut o zi si o noapte de cand calarim, iar Asha se plange de faptul ca intepenit. Miscarile smucite ale armasarului au obosit-o crunt. Chiar daca este o fiinta celesta, corpul in care s-a nascut e slab. Nu am de ales, trebuie sa facem popas, asa ca ii spun lui Vardas ca este timpul sa ridicam corturile. Suntem undeva in apropierea Raului Negru, ce nu mai pare atat de amenintator dupa invazia de Lumina care a schimbat Adabadul. Stralucirile sale nu mai sunt sinistre, adancimile nu ascund monstrii, iar poarta dintre taramuri este inverzita, decorata de natura cu plante agatatoare. Moartea a parasit aceste tinuturi.

Dupa ce regele a ridicat un cort impunator, ne-a poftit pe mine si Asha inauntru, facandu-ne semn sa ne asezam pe perne. A umplut pocalele cu vin, apoi i-a intins copilului platoul cu toate bunatatile, facand-o sa jubileze. Fetita se tranteste langa mine, cu gura inrosita de la mustul rodiilor, mancand cu mare pofta tot ceea ce i se ofera, de parca ar fi ultima ei zi in Adabad. Am privit-o amuzata, mangaind-o din cand in cand pe capsorul incarcat de plete negre. Se apropie crepusculul.

- Cat mai avem pana la trecatoare?

Vardas incrunta sprancenele, cugetand, numarand ceva numai de el stiut.

- Daca mergem in acelasi ritm, cam doua zile. Pana atunci, eu zic sa ne dezmortim oasele. Te-as putea tenta cu un mic duel, pe malul raului?

M-am uitat cercetator peste Asha, care s-a invelit in pelerina, ghemuindu-se pe acele pernute. E ghiftuita, asa ca somnul nu intarzie sa apara. Sforaie.

Am ras usor, ducandu-ma spre iesirea din cort. Am tras de marginile lui, strecurandu-mi capul afara, umbrita de lumina amurgului insangerat.

Vardas si-a tras sabia, zambind din colturile gurii, facandu-ma sa-mi amintesc de o scena petrecuta candva la ordinul Dragonului, pe cand eram doar o fetita inspaimantata, care incerca sa-si afle destinul. Mi-am scos arma cu o miscare ampla, felina, cu ochii atintiti spre pieptul lui pe jumatate dezvelit. Lamele se cionesc strasnic, ne jucam cat de bine putem rolul de inamici, dansand unul pe langa altul, ca doi vulturi care se pregatesc de atac. Din fericire, nu mai suntem dusmani, fiindca fostul rege a abandonat demult acest rol denigrant.

- Haide, Layra... Nu te sfii... Ti-au ruginit incheieturile?

Fraza lui spusa in zeflemea m-a facut sa incrunt jucaus din spranceana... Expresia mi se schimba intr-o clipita, fiindca sunt cuprinsa de un sentiment ciudat.