ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitolul 34: Nascatoare de viata

Cetatea de clestar a Bardoomului a devenit tacuta. Atat de tacuta, incat parca se aud si soaptele inimii Maicilor care imi tamaduiesc soldatii. Salile albe cu paturi din lemn de trandafir si asternuturile moi sunt un crampei dintr-un rai, aducand alinarea mult asteptata. Cavalerii mei nu se pot insa odihni pana nu vom recapata Adabadul. Mainile surorile mele poarta catui aprinse cu arome linistitoare, cufere in care se afla alifii si ierburi cu mirosuri frumoase si flori de diferite culori. Hainele rupte ale barbatilor au fost inlocuite de camasi facute parca din panza de paianjen. Sunt subtiri, albe si delicate si incinse la mijloc cu tesaturi asemenea unor cordoane. Mainile si picioarele lor taiate au inceput sa creasca la loc, provocandu-le durere, dar surorile le canta incetisor si ii mangaie pe crestet, facandu-i sa uite si sa adoarma.

Ma plimb prin sala fara de sfarsit, incercand sa fac cat mai putin zgomot, dar prezenta mea nu trece neobservata si bravii barbati care sunt treji imi strang mainile sau inclina din cap in semn de respect. Nu vad pe fetele lor deznadejde sau infrangere, desi am fost aproape de distrugere. Inima mi se strange cu amar, simtind o manie ascunsa. Toate aceste rani, tot sangele curs si fiecare oftat de durere este din vina mea. Daca nu m-as fi lasat captivata de ura, Belial nu ar fi castigat teren si l-as fi invins, asa cum spunea profetia Reenei. Deodata, toate gandurile mi se indreapta spre ea...Nu mai sunt eu insami de cand mi-am taiat aripa...Sunt la fel de mutilata ca si barbatii din Ordinul Dragonului si simt o durere seaca, dar inghit in sec si las doar perlele ce imi curg din ochi sa fie martore ale chinului meu. Nu voi parasi sala pana nu va inceta ultimul geamat.

O vad pe Nyria undeva in capat, inconjurata de Erisa, Dahma si inca cateva surori, discutand cu glas scazut. Probabil se sfatuiesc in privinta cavalerilor sau poate soptesc despre fosta regina. Prezenta ei a starnit numeroase priviri ciudate, dar nimeni nu stie cu adevarat cine este. Si nici nu trebuie sa stie, fiindca nu este inca timpul dezvaluirii. Prezenta reginei in capitala ar putea starni furia supusilor ei, care locuiesc in afara templului, supusi care nu au uitat nici tradarea, nici rusinea faptuita de ea acum cateva milenii. Cu toate acestea, nu ma pot stapani sa nu ma intreb uneori de ce inima omului este atat de neimpacata. Cat timp trebuie sa treaca si cu ce fapte trebuie sa se rascumpere cineva pentru a fi iertat? Oare ei stiu durerea prin care a trebuit sa treaca Vardas, cautandu-si sotia sau durerea Reenei cautand o cale sa scapare din Abis? Oamenii de rand nu pot intelege, doar judeca. Sper ca odata cu incheierea bataliei sa pot castiga increderea demnitarilor ei, ca regina sa se intoarca pe tron. Pentru ca va fi singura si are nevoie de tot sprijinul meu. Vardas este deja inscris pe sulurile aurite din Opal...

- Veghetorule...soptesc fecioarele si isi unesc incet palmele.

Nyria isi intoarce ochii verzi spre mine, zambindu-mi vag. Nu am apucat sa vorbim deloc despre viata noastra trecuta, fiind ocupate cu ranitii. Dar acum, prinzand un ragaz, imi face semn sa o urmez spre iesire, iar celelalte raman sa se ingrijeasca de cavaleri.

Cu pas greoi, tanjind dupa o clipa de pace, imi culc sabia langa sold, cu gandul la Kael, Puterea mea, de care am atat de multa nevoie. Insa cerul este mut si perechea mea nu mai vorbeste cu mine nici macar in gand. Nu stiu unde este si nu stiu ce face, dar semnele nu prevestesc ceva bun. Oare am inceput sa calc voia Tatalui? Trebuie sa adorm si sa ma intorc in Opal fie si cateva clipe, ca sa aflu ce se petrece. Nu mai pot sa suport aceasta tacere blestemata! Si nici nu mai am mult timp... Am lasat in urma sala alba si am pasit curioasa pe un coridor lung, care ne duce undeva departe de templu, intr-o anexa stiuta doar de sora mea. Curtea de piatra alba adaposteste o fantana cu apa limpede, care imi aminteste de fantana adevarului in care mi-am aflat numele. Bratele de fier ale Denaidei imi sunt intiparite si acum in umeri.

Am urcat un numar de scari fara sfarsit, care ne duc spre turnul de fildes, cel mai inalt turn din capitala, scobit la varf in forma de lance. Voalurile Nyriei ma ametesc, miscarile mainilor ei par desprinse dintr-o vraja si pe masura ce merg, simt o stranie toropeala cum imi invaluie carnea, iar durerea mea incepe sa se ostoiasca.