ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitolul 42: Fructul Cunoasterii

Cand am deschis ochii, primul lucru pe care l-am vazut a fost lumina. Intensa, stralucitoare, usor argintie, menita sa imi aduca speranta in sufletul zbuciumat. Am clipit des si am incercat sa imi misc mainile...Uitandu-ma in sus, vad niste modele florale trandafirii si perdelele baldachinului. Imi simt trupul greu ca o piatra si observ ca sunt culcata pe un pat alb, matasos si foarte curat. Uimita de atata albeata, ma ridic in capul oaselor si cercetez incaperea in care ma aflu, care contrasteaza in mod placut cu tabloul trist si sangeros din templul satanic.

Ce s-a intamplat oare cu Azazel si luciferienii care au starnit razboiul? A reusit sa se inscauneze asa cum isi dorise sau a fost cotropit de ingerii credinciosi ai Printului? Am sarit repede din pat, calcand desculta pe ceva ce seamana cu marmura si m-am indreptat spre usa intredeschisa, care parca ma invita sa ies afara. Privesc un cer albastru, fara nori si neluminat de vreun astru, dar care pare luminat de peste tot. Se simte adierea unui vanticel caldut si picioarele mele sunt mangaiate de iarba cruda. Pasesc prin aceasta gradina minunata si ma apropii de un copac maiestuos, care troneaza in centrul tuturor lucrurilor, incarcat de frunze verzi si fructe mici si rosii. Zaresc o silueta imbracata in alb care sta intoarsa cu spatele si grabesc pasul, tinand cu mana dreapta de poalele rochiei mele lungi.

Pe masura ce ma apropii de copac, vantul se inteteste si aud clinchete zglobii de clopotel amestecate cu voci de copii care canta pe mai multe tonuri. Silueta se intoarce si il zaresc pe Printul intunericului intr-o postura demna, tinand in mana un fruct rosu, ispititor si placut la privit, pe care mi-l ofera cu un gest ceremonios. Ochii pe care ii stiam negri si adanci au irisul de un albastru inchis, aproape taios, iar gura carnoasa imi zambeste seducator. Parul sau este scurt pana la umar, buclat si matasos si poarta o coronita argintie impletita peste frunte. Infatisarea lui angelica ma tulbura si incep sa ma intreb daca nu cumva sunt pacalita.

- Gusta... ma imbie el, tinand inca mana intinsa.

Am prins fructul intre degete si am privit cu pofta spre el. E atat de perfect, de lucios, de irezistibil incat tot ce imi mai doresc e sa imi infig dintii in pulpa lui. Dar, asemeni omului care se trezeste dintr-un vis, am scuturat din cap si mi-am dat seama ca se intampla un lucru necurat. De ce infatisarea lui e diferita?

- De ce imi oferi acest fruct?

- Nu ai incredere in mine?

Ochii senini si inocenti ascund totusi o flacara perversa. Oricat ar vrea sa para de neintinat, il simt ca se preface pentru a ma putea prinde in capcana.

- Nu, nu am... zic si arunc cu un gest deznadajduit fructul magic.

In clipa urmatoare cerul se intuneca si este acoperit de fulgere razlete, se aude un tunet ingrozitor si ochii Printului redevin negri si incarcati de furie. Ma prinde de incheietura in mod salbatic si ma taraste pana la trunchiul copacului. In mod ciudat, nu ma pot opune si puterile mele de Veghetor nu au nicio influenta aici. Apoi imi aduc aminte de otelul sabiei ceresti care poate omori chiar si Neintinati si simt lama lui in pantecele meu ca si cand totul s-ar petrece aievea. Imi aduc aminte de rana mea ce l-a ranit pe Print si incerc sa ma salvez de furia lui.

- Treci aici! striga el tunator si pus pe razbunare.

Face un semn cu mana si ma ridica in aer, lipindu-ma de trunchiul copacului. Imi simt ceafa izbindu-se de scoarta rece si vad rochia fluturand, antrenata de vantul care s-a iscat in mintea tulburata a Decazutului. Puterea lui ma tine prizoniera si unita cu acel arbore, in vreme ce el se intoarce si culege fructul de pe jos.

- Gusta din el, altfel te voi chinui amarnic...

- Nu vreau! am strigat si am incercat sa intorc capul, dar sunt intepenita complet.