ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitol BONUS

O alta varianta a scenei din gradina, o perspectiva asupra metamorfozei lui Kael, pe care nu am descris-o deloc in trilogie. Capitolul l-am dedicat Flaviei, dar nu m-am indurat sa il pastrez doar pe grupul fanilor :P Daca mai exista scene care credeti ca merita exploatate, dati-mi de stire in comentarii.

Gradina se lumineaza treptat in albastru. Stau pe banca de piatra, cu gandurile departe, cu sufletul intristat. Pasii se aud din ce in ce mai apasat, vestind sosirea unui vizitator ceresc.
Am stiut imediat cine este.
- Bine ai venit, comandante.
Zgomotul de zale s-a oprit pentru o secunda, urmat de o rasuflare senina.
- Bine te-am regasit, Layra.
M-am ridicat incet, ducandu-mi mana la piept, salutandu-l pe Mihail. El imi imita miscarea ca intr-o oglinda, dupa care imi prinde bratul intr-un gest mangaietor.
- Cum rezisti?
- Am nevoie de raspunsuri!
- Te referi la Kael...
- Mi-ai spus ca a dobandit gradul de realizare serafimica, dar nu si modul in care a ajuns la acest nivel.
- Initierea s-a declansat din clipa in care el a ales sa se sacrifice pentru tine.
- Vrei sa-mi spui ca distrugerea corpului sau ceresc nu a fost de ajuns?
- Acela a fost abia inceputul... zice Mihail grav. Esenta lui Kael a supravietuit, dar a fost trimisa in cel mai adanc abis, locul unde iau nastere cosmarurile.
Am inghitit in sec, simtind cum mania imi inunda fiecare coltisor al fiintei.
- Se pare ca Opalul nu este niciodata multumit, indiferent cat sange s-ar varsa!
- Nu intelegi, murmura comandantul. Sacrificiul a fost dictat de insasi spiritul lui Kael, care a dorit sa acceseze un alt plan al existentei. Sfant e Domnul Savaoth!
- Arata-mi... Altfel voi crede ca fratele meu a murit pentru nimic.
In secunda urmatoare, gradina mirifica, cerul albastru, vanticelul cald au devenit o biata amintire. M-am regasit pe marginea unei prapastii, stand in dreapta comandantului, survoland cu ochii o pustietare fara sfarsit: dune de nisip rosii, scaldate in sange, copaci dezradacinati, bolta plumburie, inecata in umbre.
- Am ajuns, zice Mihail, atintindu-ma cu ochii lui de safir.
Am plutit pana la buza prapastiei, privind scena care se deruleaza cu incetinitorul. Cerul se zguduie cu putere, starnind un manunchi de fulgere, atmosfera se despica in doua, lasand sa cada pe nisip fragmente dintr-un trup: o mana, un picior, un trunchi, un cap... Am tipat scurt si mi-am dus mana la gura.
Pana sa apuc sa ma dezmeticesc, trupul sfartecat se aduna de la sine, reintegrandu-se... Bucatile se lipesc la loc, asemeni unui mozaic, viata inunda din nou acele pupile moarte iar Kael se ridica demn din tarana. E complet gol, cu parul alb asezat zvanturat pe umeri, iar ochii lui candva umani au devenit de foc.
- Ce se intampla? murmur nedumerita.
Veghetorul se aseaza in pozitie de lupta, cu picioarele indoite, pumnii stransi, maxilarul incordat, privind dihania care se intrevede incet printre stanci.
Picioarele mele se misca deja in acea directie, dar Mihail se pune inaintea mea.
- Layra, nu poti schimba trecutul... Tot ceea ce poti face acum este sa fii martor.
Am dat din cap in semn ca am inteles, dar tot nu sunt impacata cu gandul.
Monstrul care salasuieste aici poseda o uratenie fara de asemanare: corpul pare al unui leu, capul tuguiat aduce cu cel al unei hiene, are o coada lunga, tepoasa, ochii adanciti in orbite, incarcati de venin verde, dintii ascutiti ca niste pumnale.
Veghetorul nu pare deloc tulburat la vederea ei, ca si cum stia ca acest lucru se va intampla curand. Trupurile celor doi se cionesc ca doi munti. Furia ajunge deasupra lui, cu balele curgandu-i in toate directiile, mugind infricosator.
- Un Nepatat in Valea Chinului? Ce festin! O sa-ti degust intestinele, ingerule... O sa te devorez, scaldandu-ma in sangele tau ceresc...
Dihania graieste!
- Incearca, Furie! striga Kael. Sa vedem de ce esti in stare!
Ea urla prelung, apoi incearca sa-si infiga coltii in pieptul lui. Bratele lui Kael sunt incordate la maxim, venele stau parca sa-i plesneasca, pielea i s-a inrosit ca o flacara, luptandu-se sa nu se lase devorat. Cu o miscare smucita, reuseste sa o impinga, se rostogoleste pe o parte si scapa de sub corpul ei, dar numai pentru putin timp. Coada monstrului se suceste in aer ca un bici, capatul ei devine o rozeta otravita care se infige in ceafa lui Kael... Tentacule aparute de nicaieri ii inconjoara grumazul, prinzandu-l ca intr-o capcana. Nu se poate!
Pe cand credeam ca totul este pierdut, mugetul dihaniei imi raneste urechile. Pret de o clipa, n-am mai auzit nimic. Tentaculele ei se lasa moi, rozeta se zvarcoleste, picioarele, trunchiul, ghiarele se contorsioneaza intr-un mod ciudat. Fiara cade rapusa de o sulita venita de la mare distanta, care i-a intrat in omoplati.
Dezmeticindu-se, Kael se ridica triumfator, apoi smulge arma din carnea Furiei, iscand gemete teribile. Mana lui dreapta ridica sulita in aer, in vreme ce Furia se modifica, pierzandu-si aspectul animalier... Incetul cu incetul, sub ochii mei socati, ea capata trup de femeie... Cu chiu cu vai, reuseste sa-mi imite trasaturile, facandu-l pe Kael sa ezite... Mana ii tremura.
- Ce mai astepti?! Ucide-o acum!
Vocea imperativa se aude din stanga stancii cu pricina. Kael intoarce mirat capul.
- Te rog, nu ma ucide, frate... mormaie bestia, imitandu-ma, cu ochii in lacrimi.
- E o iluzie! repeta Vocea. Trebuie sa-ti ucizi odata pentru totdeauna slabiciunea!
Veghetorul ramane nehotarat, privind parca cu mila spre femeia culcata pe jos. Apoi isi ia avant, infigand sulita in inima ei putreda. Se aude un tipat strident.
- Nu, nu... De ce ai facut asta, Serafim? se tanguie ea, tarandu-se spre baza stancii.
Trupul ii redevine bestial, grotesc, acoperit de solzi iar pupilele ii raman fixe si reci.
- Tu, cel care ai aruncat sulita... Arata-te! striga puternic Kael.
Silueta isi face aparitia dintre stancile turtite, cu mantia neagra fluturand in urma.
- Felicitari! Ai trecut testul... Desigur, cu putin ajutor...
- Lucifer?!
- Chiar el, zice Printul cu oarece ironie, venind in fata fratelui meu.
- Ce cauti aici?
- Doar nu era sa las Furia sa te sfartece definitiv. Stii ca ti-ai fi pierdut esenta, nu?
- De ce m-ai ajutat?
Printul isi duce mana pe obraz, mangaindu-si barbia, apoi mustaceste.
- Alunga aceste ganduri, nou-nascut Serafim... Actiunile mele nu au legatura cu mila. Am suferit recent o infrangere, nu as vrea sa-i dau motive Opalului sa-mi distruga regatul... Considera asta ca pe o oferta de impacare.
- Acesta e modul in care imi spui ca-ti pare rau ca mi-ai dezintegrat trupul?
- Haide, zice Printul, dand din mana nepasator. Am fost un spectacol bun.
- Spectacol?! Ai folosit Sabia Stramosilor ca sa-mi arzi celulele! A durut!
- Trebuia... Altfel, Layra nu ar fi renuntat niciodata la tine.
- A nascut ?
- Mai este putin... zambeste sadic Lucifer.
- Asculta... Daca doar te gandesti sa faci rau Copilului Sfant, vei plati!
- Cam atat despre recunostinta! Ai uitat ca tocmai ti-am salvat pielea?
- Nu te astepta sa-ti multumesc...
- Nici nu ma asteptam. Inca de la inceputul inceputului, Opalul a desemnat taberele: unii sunt eroii, iar ceilalti dezertorii. Cum se simte sa fii erou?
- Nu sunt erou...
- Oh, dar esti! insista Lucifer. Te vei intoarce in Opal pe o raza de creatie, locul unde vei fi intampinat cu surle si trambite pentru triumful tau asupra intunericului. Tatal Ceresc iti va pune pe crestet o cununa, vei primi haina de purpura si inel... Toti te vor aclama, toti te vor adora! Preafericitul Kael!
- De unde cunosti atatea detalii?
- Ai uitat? Am fost candva Fiul Favorit. Aceleasi onoruri le-am primit, aceeasi cununa, aceeasi splendoare, in mareata zi in care am devenit Heruvim. Apoi, Tatal si-a intors fata de la mine. Un mic avertisment, frate... Roata se invarte!
Printul rade, apoi invarte demonstrativ inelul cu simbolul sarpelui.
- Totul se termina acolo unde a inceput si toate incep acolo unde drumurile se termina, glasuieste Kael. Tatal inca te asteapta, sa stii!
- Sa astepte... zice Lucifer ingamfat. Are o eternitate la dispozitie!
Decazutul dispare, lasandu-l pe Kael singur si ingandurat. Mana lui face un semn in aer, care aduce cu o runa sacra, simbolul incepe sa arda, deschizand un portal. Corpul lui este cuprins de flacari, ochii asaltati de lumina orbitoare, parul ii devine de zece ori mai alb decat neaua, iar vestamantul auriu aparut din neant ii imbraca trupul vanjos, refacut, care se curata pe loc. De acum inainte, Kael e Fiul Favorit.
Unii ar zice ca toti Fiii sunt egali in fata Tatalui, ceea ce este adevarat. Fiul Favorit este un titlu de inalta onoare, care se acorda doar o data intr-o era, pentru acei Fii care au dat dovada de mare bravura, spirit de sacrificiu si piosenie absoluta.
Daca ar exista cineva care sa merite locul lui Lucifer, acela ar fi Kael!
Acesta se inalta prin portalul de forma unui ochi gigantic, ducandu-se spre ceruri. Am zambit fara sa vreau, stiind ca rasplata care il asteapta va intrece cu mult chinurile indurate in misiunea abia terminata. Scena se intrerupe brusc.
Ma regasesc in Gradina, alaturi de Mihail, care zambeste usor.
- Marturisesc ca nu ma asteptam la aceasta mutare din partea lui Lucifer...
- Poate ca nu este chiar asa de pierdut pe cat se considera...
- Poate a facut-o doar din scopuri egoiste, iar noi cautam binele unde nu exista.
- Binele e acolo, Layra... Dar pervertit intr-un mod feroce. Lucifer a pornit pe aceasta cale cu cele mai bune intentii, dar a sfarsit prost.
- Nu i-a folosit prea mult adanca intelepciune la care ajunsese, nu? Mult nu a lipsit sa devin asemeni lui. Ai idee de cate ori m-am asteptat sa ma trezesc cu ochii negri?
- Te-ai gandit de 233 de ori la acest lucru, ca sa fiu precis...
Am zambit.
- Opalul nu ar fi permis sa fii acaparata de intuneric. Stiu, suferinta a fost crunta, dar aceasta suferinta te-a facut sa intelegi mai bine chinurile Printului.
- Chinurile Printului?!
- Nu stim cum este in pielea lui si sper sa nu o aflam vreodata!
Ne-am intors cu fata spre zare, cugetand la cele intamplate. O parte din mine se bucura de victoria lui Kael, in vreme ce alta detesta ca victoria s-a facut cu sprijinul Decazutului. Oricat as vrea sa neg, stiu ca a facut-o pentru Lumina.
E insetat dupa ceea ce a fost candva. Evident, nu o va recunoste prea curand.
- Ce zici? Esti pregatita sa il intalnesti pe Serafim?
Gandul abia nascut in mintea mea a gasit ecou in gandurile lui Mihail.
- Crezi ca Opalul va permite acest lucru, atat de aproape de nastere?
- A fost decis. Tatal insusi m-a trimis sa-ti arat devenirea lui Kael.

***
La POARTA CEA MARE, aflata la rasarit de Eden, se afla un loc interzis ingerilor. Singurii care pot trece de acea poarta sunt Serafimii, Heruvimii si Pazitorii.
Comandantul se opreste solemn in fata arcadei, indemnandu-ma sa fac aidoma.
Peste putin timp, usa se deschide fara zgomot, lasand lumina sa invadez toate spatiile. Mihail se retrage, lasandu-mi singura, in vreme ce pasii mei se indreapta frematatori spre silueta imbracata in vesminte albe.
Ochii Serafimului ard de iubire divina, acea iubire necunoscuta muritorilor, care sunt limitati de egoism, trufie, manie, incapabili sa-si simta Creatorul. Chipul lui Kael este oglinda celei mai adanci paci: un lac netulburat din flacari albastre.
- Shal' Nom! zice el, lipindu-si mainile ca pentru o ruga.
- Traiesti!
Glasul meu soptit, pierdut aproape, il face sa-mi zambeasca vag.
- DESIGUR.
- Cui ma adresez acum? Lui Kael sau Serafimului?
- Serafimul este Kael, Kael e Serafimul... tuna el, cu glasul schimbat.
- Totusi, ceva este diferit... Nu te mai simt la fel...
- Este firesc, zice barbatul, incepand sa radieze. Sunt noul KA-EL- Cel care seamana cu EL, ELOHIM, ADDONAI, STAPANUL SFERELOR, DOMNUL LUMILOR ...
- Undeva, candva, ai stiut ca acest lucru s-ar putea intampla?
- Niciunul dintre noi nu cunoaste gandurile Divinului. Stau langa Tronul de Aur, alaturi de Cel fara de Inceput sau Sfarsit si tot imi sunt ascunse lucruri... Vezi, nu este cu putinta sa aflam toate secretele. Nu inca. Daca am sti TOTUL, am fi absorbiti in nemanifestare, locul din care au luat nastere spiritele.
- Gasesc acest lucru ca fiind infricosator...
- Dimpotriva, ma contrazice EL. In univers, totul este ciclic. Stelele se nasc, apoi explodeaza... Iarba creste, apoi se usuca... Soarele rasare, apoi apune...
- Cum se simte sa fii Serafim? Imi poti explica?
Abia acum imi atinge umerii, privindu-ma impaciuitor.
- Nu mai exista frica. Nici tanguire. Nici suspin. Pentru mine, calatoria pamanteasca a luat sfarsit. Nu-ti plac lucrurile pe care ti le spun, nu-i asa?
- Esti departe, bangui cu emotie. Niciodata nu te-am simtit mai departe de mine. In acelasi timp, as vrea sa te strang in brate, sa-ti amintesc ca esti Makai.
- Makai a murit, zice EL grav. Chiar si Kael a murit. Acum Ka- El e tot ce conteaza.
- Trebuie sa-ti dau drumul, nu-i asa? Chiar daca inima ma doare!
- Suferinta e provocata chiar de mintea ta... Il vrei pe Makai, chiar daca a disparut demult. Te temi de acest nou EU, pe care nu-l mai recunosti. Repet, este firesc. Dar lucrurile sunt cum sunt. Accepta, mergi mai departe, cucereste lumile! Tot ce am avut pana acum a fost o secunda din rasuflarea universului.
- O secunda care a durat cateva ere, frate... suspin eu.
- Drumurile noastre se despart, esentele raman unite. Ne vom revedea.
- Un ultim sfat pentru decazutul din mine?
Ochii lui se aprind mai tare, apoi un rictus mirat ii adanceste barbia. Cele trei perechi de aripi aurii ii ies deodata din umeri, facandu-ma sa dau inapoi.
- Decazut?! Nu ai fost niciodata asa ceva! Umbrita? Poate. Corupta? Nicidecum.
- Vorbele tale ma consoleaza, insa puterea Printului a crescut!
- Iubeste-ti inamicul si-l vei rapune! Cea mai mare forta din cosmos este iubirea!
Am incuviintat, fiindca stiu ca Serafimul nu poate gresi. Ne strangem mainile pentru cea din urma oara, apoi ne indepartam zambind. Kael are dreptate.
Toate pacatele lumii, cruzimea, disperarea, nu sunt decat niste cosmaruri, stinse de indata de lumina zilei. Ochiul lui Dumnezeu vegheaza asupra noastra necontenit.