ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitolul 33: Mangaierea Maicilor

Drumul spre Bardoom s-a transformat in drumul spre Infern. Durerea pe care o resimt in umarul stang imi aminteste de schingiuirile la care m-au supus candva Lilith si ceata ei de preotese nebune. Nu stiu daca am facut cea mai inteleapta alegere atunci cand am salvat-o pe Reena, dar este tot ceea ce pot face in mijlocul unui razboi. Nu imi permit alte pierderi, chiar daca pretul pe care il platesc e greu de indurat.

Calul negru daruit de Vardas se misca alene, la pas, si fiecare piatra pe care o calca sub potcoava argintata ma face sa icnesc. Strang din dinti si arunc un ochi peste umar, cercetandu-mi rana. Sangerarea s-a oprit si corpul meu de lumina incepe sa se vindece, dar cicatricea nu va disparea pana nu imi primesc aripa inapoi. In fata mea, la distanta nu prea mare, o vad pe roscata calarind falnic, alaturi de Vardas si ii aud vorbind, dar imi opresc auzul angelic fiindca nu vreau sa ii aud depanand amintiri de acum zece milenii. Prin inima imi trece un fier inrosit...Chipul lui Lucifer si pactul din poiana pustie imi tulbura fiecare noapte in Adabad si doar stralucirea cetatii - capitala va putea sa indulceasca amintirile nesabuintei mele. Cum am putut sa fac asa ceva, sa risc totul doar pentru o razbunare fara sens? Nu il pot ucide pe Lucifer. La fel ca si mine, este nemuritor. Si chiar daca as putea sa ii distrug corpul, ar fi aceasta Voia Tatalui, care doreste sa il izbaveasca?

Apoi, ochii mi se umezesc de lacrimi amarnice, pentru ca peisajul care mi se reveleaza inainte este desprins de undeva dintr-o cosmar ceresc, ce imi seamana cu primele lupte duse intre Renegati si Fiii Luminii. Bravii cavaleri eliberati din iaduri sunt plini de sange, carnea le atarna pe ei in fasii iar unii dintre ei au pieptul atat de rupt, incat li se vede inima batand. Armurile lor sunt stropite si strambe, hainele rupte si arse de foc si ard de fierbinteala, gemand neincetat. Isi poarta obositi sabiile stranse de solduri si cei care au ramas fara cai merg pe jos, alaturea de mine, cersind tamaduire. Le vad privirile, le vad fetele si asta ma bantuie clipa de clipa, fiindca orice as face, nu este de ajuns. Oricat as lupta si oricat de multe as sacrifica, mereu vor exista rani si suferinta, mizerie si pamant inrosit si aceste lupte nu se vor sfarsi.

Cu toate acesta, cavalerii din ordinul Dragonului nu se plang, nici nu ma privesc acuzator, pentru ca sunt obisnuiti cu razboaiele milenare intre oameni si decazuti. Stiu ca s-ar putea sa piara dar isi strang platosele si sabiile si se avanta in batalii cu un curaj aproape neomenesc.

Curand, foarte curand vom ajunge in Bardoom si cand ii voi vedea pe toti odihnindu-se, ma voi prabusi intr-un somn magic, fie si pentru un ceas. Oamenii pot parasi macar putin regatul umbrelor si pot evada in alte locuri, dar eu nu pot. Si ori de cate ori inchid pleoapele vad fata incarcata de manie a Printului, atat de dornic de a ma inrobi.

***

Armata cuprinsa de deznadejde se apropie cu pasi marunti de un punct stralucitor, singurul punct de lumina din acest taram mohorat, ce pare cumva aruncat aici de mana divinului, ca o oaza verde intr-un desert de sange. Oamenii incep sa rasufle usurati, sa ridice bratele si sa faca semne, iar ranitii cu maini si picioare secerate se scoala din somnul durerii lor, bucurandu-si ochii de minunea care se vede in zare. Am dat bice calului, uitand de durerea mea si ma duc langa Vardas. El ma vede si ma indeamna sa calarim impreuna. Am lasat ostirea in urma si am inceput aproape a zbura spre cetatea alba ca ninsoarea, starnind pietrisul si nisipul ce zac dedesubt, lasandu-i mirati pe ceilalti. Insa nu raman mult de izbeliste, pentru ca Reena incepe sa ii incurajeze, indemanandu-i sa nu se opreasca din mers.

Simt ca acolo, la capatul lumii, se gasesc unele raspunsuri care imi sunt tainuite si mie, unul dintre Veghetori. Nu pot sa vad viitorul cu claritate, nu de cand ma aflu suspendata in acest trup aflat intre viata si moarte, care nu apartine nici Opalului, nici Adabadului si pe care va trebui sa-l dau taranii intr-o zi. In clipa de fata am puterea mea de altadata, dar cunostinta tuturor lucrurilor mi-a fost inchisa pentru a putea sa imi continui netulburata misiunea. Daca as fi stiut dinainte urgia care ma asteapta oare as fi vrut sa ma mai intrupez pe Pamant?