ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitolul 51: Nasterea Luminii

Altarul este pregatit. In cele patru colturi ale sale, facliile ard cu flacari albastre, care danseaza ca limbile unor balauri. In fata mea se afla Denaida, care incearca sa-mi potoleasca durerile cu incantatii, dar nimic nu ma poate ajuta.

Curtea de piatra, cu ziduri cenusii, scunde, adaposteste un singur copac uscat, un vechi stejar ce era impodobit candva cu frunze rosii. Armata se afla dincolo de ziduri, dar nu prea departe, fiindca zaresc flamurile negre falfaind in bataia vantului de seara. Soldatii asteapta in tacere, murmurand incet cantece de lupta, ca un fel de alinare sobra a chinurilor mele. Cu greu ma stapanesc sa nu tip.

Galben, cu fata trasa, Vardas imi mangaie mana, stand aproape de capataiul meu, in vreme ce regina rosie s-a asezat in coltul din dreapta al altarului facut in graba. Florile de mirt, decoratiile, statuetele nasterii asezate langa mine ma duc cu gandul la o ceremonie mortuara... Nu cred ca sunt prea departe de adevar.

- Unde e blestematul de Lucifer?!

Glasul furios al lui Azza strapunge linistea intrerupta doar de icnetele mele. Toata lumea sta cu capul plecat, voind sa nu ma stanjeneasca, rugandu-se pentru eliberarea mea. Le stiu gandurile... Se roaga pentru viata mea.

Incerc sa ma agat de orice lucru care imi poate usura agonia... Numar florile aurii de pe rochia grea, incarcata de aur, a Reenei. Urmaresc dansul faldurilor ei, miscarea mainilor, ii observ buzele miscandu-se incet. Vardas tine mana inclestata pe centura mea, pedeapsa mea, dorind sa o smulga, dar esueaza.

Soarele apostat al Adabadului se rostogoleste incet dupa muntii plumburii. Curand, foarte curand, se va lasa noaptea, iar Printul intunericului nu are de gand sa ne onoreze cu prezenta. Ca niste fulgere, amintirile Cerului de Opal, se ingramadesc intr-un colt al mintii mele dornice de odihna. Racnesc si ma zbat.

Pe cand credeam ca totul este pierdut, pamantul se clatina, altarul se zguduie, iar regele ma cuprinde in brate protector, privind spre sursa zgomotului. Dupa ce norul de praf negru se clarifica, il vad pe Lucifer intrand in dimensiunea noastra, singur, neinsotit de vreun alai, purtand o haina albastra incinsa cu o centura.

Toate capetele se indreapta in acea directie si toate murmurele inceteaza.

- Netrebnicule! Criminalule! ii strig cu glas stins.

- Timpul a sosit, spune Denaida cu glas solemn. Asezati-va la locurile voastre!

Fiintele profetite de mama mea de trup ii asculta cuvintele fara sa cracneasca, dornici sa ma ajute sa ma scap de povara, si se aseaza sincron cu cele patru puncte cardinale. La capul meu ramane Omul Insemnat, iar la picioare Femeia cu o singura aripa. Spre est se aseaza Cel Reintors, iar spre vest Denaida.

Inghit in sec, fiindca nu ma asteptasem la asta. Credeam ca vestul va fi ocupat de Printul Intunericului; credeam multe, dar profetiile tind sa fie tulburatoare.

Cei patru salvatori incep sa cante un imn ciudat, pe tonuri inalte, facand semne cu mainile, cu ochii cucernici spre bolta mohorata. Nu le inteleg cuvintele, fiind prea ocupata sa-l sagetez pe Lucifer cu pupilele incarcate de ura.

Altarul meu are forma unui scaun mare si inalt, asemanator unui jilt, impodobit cu fel de fel de flori, cu spatarul decorat cu aripi heruvimice. Este asezat pe doua trepte impunatoare, pe care zac statuetele negre si albe, ce reprezinta femei insarcinate. Haina mea stravezie este descheiata pana in zona mijlocului, lasandu-mi sanii la vedere. Centura ucigatoare a devenit un fier inrosit care imi arde pielea, nelasand Pruncul sa se nasca. Dar nu am de gand sa il implor! Nu inca!

Lucifer se lasa intr-un genunchi pe ultima treapta, apoi isi duce bratul spre pantecul meu. M-am strambat, apoi l-am plesnit peste mana.

- Stai departe! ii zic sacadat, cu ultimele puteri.