ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitolul 27: Dansul ingerilor

O vreme s-a asternut tacerea. Zambetul Reenei a pierit, iar chipul i-a devenit ganditor...Eu stau cu mana inclestata pe sabie si cuget la cele auzite...Vardas masoara locul cu pasi mari, ferindu-se de ochii reginei.

Dupa o vreme, ma hotarasc sa rup tacerea.

- Reena, crezi ca il poti ajuta pe Vardas sa scape de pecete?

Inainte sa i se ofere sansa de a raspunde, deuronomul i-o reteaza.

- Nu am incredere in ea!

Ea zambeste din nou parsiv si se apropie de mine.

- Fireste ca pot...Dar nu va fi usor. Pecetea e insamantata cu sange rece de inger cazut si doar sangele unui inger nepatat ii poate schimba menirea...Un insemn abisal devenit luminos are o putere foarte mare. Ti-ar putea fi de folos la urmatoarea batalie, Vardas...

El se plimba nehotarat, jucand rolul de neinduplecat...Ce asteapta?

- Vreau sa juri pe tronul de admoniu ca nu vei incerca nimic necurat. Si nu vreau sa transformi pecetea in nimic, ma auzi?

Am vrut sa iau apararea Reenei, fara sa stiu prea bine de ce, dar ea nu a parut suparata de neincrederea lui. A scos de la san un mic cutit, cu lama foarte, foarte subtire, decorat cu pietre pretioase. A deschis palma stanga si a strans cutitul in cealalta, apoi si-a taiat incet pielea, lasand sa se vada o dara sangerie. A ridicat apoi palma paralel cu corpul meu, aratandui-o lui Vardas.

- Jur pe tronul de admoniu al lui Satan ca nu voi incerca sa te insel!

Dupa ce Vardas se convinge de bunele ei intentii, femeia sufla usor deasupra palmii si pielea se vindeca ca prin minune.

- Urmati-ma...

Am parcurs sala luminata de umbre lungi si am ajuns in alta, care este decorata de sus pana jos in rosu purpura cu violet, culorile preferate ale dezmatatului Azazel. Gandul mi se duce la propunerea lui.

- Reena...Cand am venit aici, nu am gasit pe nimeni...Unde sunt defunctii?

Ea ramane cu spatele la mine, nemiscata...Apoi coboara umerii si rasufla greoi, cumva incurcata de intrebarea mea.

- Am aranjat ca Azazel sa se duca la lacurile negre, alaturi de celelalte vrajitoare si concubine. Sunt la o festivitate si nu se vor intoarce prea curand.

- Ce se va intampla cand Azazel iti va simti lipsa?

Glasul sonor al regelui o infioara, simtindu-se mereu pusa la incercare, pandita, urmarita de ochii lui ce abia asteapta prima greseala.

- Nu imi va simti lipsa.

Ne oprim in fata unei mese ovale, desenata cu insemne satanice. Spre mirarea mea, regasesc sigla lui Vardas undeva intr-un colt al mesei. Nu imi place ideea de a folosi nectar din aripile mele, dar nu am de ales.

Reena aduce pe masa noua lumanari negre si noua lumanari albe. Aseaza in cerc lumanarile negre apoi le incercuieste pe acestea cu cele albe si undeva in mijloc aprinde una rosie. Apoi vine cu o carte grea si o tranteste pe masa. O deschide la o pagina oarecare, acolo unde vad o incantatie foarte veche de schimbare a magiei.

Reena mai aduce si un pocal aurit, gol si desenat cu albastru si il aseaza in dreptul meu. Apoi scoate acelasi cutit de mai dinainte si imi face semn. Inchid ochii si ma gandesc la Kael...Indaratul pleoapelor mele se face intuneric...Apoi o vad ca prin vis pe preoteasa cum deseneaza in aer cercuri cu acel cutit...Lumanarile se aprind de la sine, toate in afara de cea rosie...Imi simt umerii zvacnind si imi scot aripile, apoi deschid ochii. Lumina mea palpaie in odaia aflata in penumbra si deseneaza zidurile cu modele uitate de timp. M-am intors cu spatele si am lasat varful unei aripi deasupra pocalului...Privirea angelica imi permite sa vad tot ceea ce face Reena, care se misca incet, cu gesturi molatice...