Armata scanteietoare a ajuns la portile cetatii. De acum, fiecare suflet din Umbral a aflat vestea cea buna. Portile se deschid larg de catre Zandu si Deuronomii pasesc cu fala, aclamati pe mii si mii de voci. Armurile si sabiile stralucesc frenetic, hainele lor frumoase inspira veselie si fruntile descretite si eliberate de rau sunt senine. Ochii lor poarta pecetea eliberarii din infern, se imbratiseaza unii pe altii si striga cuvinte de lupta. Dintre ei, se deosebeste un barbat inalt, imbracat in zale de argint, ce poarta o sabie strasnica si o cununa pe cap. Vardas paseste printre randurile cavalerilor si este intampinat cu lacrimi, batai pe umar sau plecaciuni de catre soldati si supusi.
- Amanteya! Amanteya! striga ei.
Prinsa intre randurile barbatilor, imi ascund lumina sub gluga mea ponosita, dar el ma vede si imi zambeste obosit. Pentru prima oara, vad pe chipul lui o expresie de usurare, amestecata cu recunostinta fara de Ceruri. Imi face semn sa ma apropii si imi fac loc cu umerii prin multimea cuprinsa de frenezie. Ar vrea sa le spuna celorlalti ca izbanda nu este doar a lui, dar eu imi pun degetele pe buze in semn de tacere. Ii urmaresc umerii lati pana in sala tronului. Scaunele asezate in cerc se ocupa rand pe rand, Landir se aseaza in picioare in stanga tronului, eu ma asez in dreapta, iar regele ocupa locul sau de drept: tronul cu rubine.
Uralele incep sa se stinga si usile se inchid cu greu, la un semn pe care il face preotul. Mii de suflete asteapta cu nerabdare primele cuvinte ale intorsului rege, dar acesta a ramas ganditor pe tron. Isi ia coroana si o pune alaturi, apoi strange cu mana manerul sabiei lui, orientate cu varful in podea. Pletele brune si ochii adanci ii dau un aer vechi si intelept...Vocea ii este puternica si grava.
- Prieteni! De prea multa vreme astept aceasta clipa! Si acum ca ceasul bucuriei a sosit, cu greu imi gasesc cuvintele...Cum ar putea cuvintele sa descrie chinul pe care l-am suferit in miile de ani cat am fost prizonier? Cum ar putea niste vorbe oarecare sa descrie tortura voastra din lacasul Mortilor? Sunt multe, multe povesti de vitejie care se cer scrise, dar dupa cum ati aflat deja, Lucifer si armatele lui se pregatesc sa ne atace cetatea! Nu se vor ivi zorii si deja vom auzi trambitele lor si mugetele demonilor- vapaie! E vremea sa ne luam taramul inapoi! S-a terminat cu sclavia printului intunecat! S-a terminat cu plansetul si infrangerea!
Deuronomii s-au intors iar eu, regele vostru, va spun ca neindoielnic vom castiga! Ii avem ca ajutoare de nadejde pe preotul Landir- fostul meu loctiitor iar in dreapta pe...
Acum glasul i se frange brusc, iar eu tresar sub pelerina.
- In dreapta il avem pe solul profetit de Mamuna!
La auzul vorbelor rumoarea creste din nou si strigate de mirare se aud din toate partile. Mi-as dori ca pamantul sa se crape si sa dispar undeva in Abis. De ce spune Vardas asemenea lucruri? Imi amintesc ca si preotul a zis la fel atunci cand ne-am intalnit prima oara...O alta profetie? In numele Cerului, mi-a ajuns! Se aude un glas de pe unul din scaune.
-Regele meu...este adevarat? Este chiar solul descris de tradatoare?
Apoi cavalerul simte ca a facut o greseala si se opreste brusc. Vardas se ridica in picioare si ii face un semn linistitor, apoi continua ceea ce incepuse cutezatorul.
-Da, este mesagerul pe care l-a vazut fosta regina!
Ochii mei se indreapta spre Landir, intrebatori. O fosta regina? Moarta sau vie? Dar el isi pleaca ochii in pamant. Se pare ca numele sotiei lui Vardas are darul de a-i rusina pe cei prezenti. Cu totii se tem ca vor starni mania regelui, dar el ramane linistit si neclintit. Cel care intrebase se pregateste sa se lase pe scaun, dar este oprit de mana regelui care se ridica lent.
-Wesa, trimite arcasii sus... pe ziduri. Sa fie pregatiti. Calaretii sa se aseze la portile cetatii si aprindeti toate facliile! Trimiteti soimii sa vegheze spre Campiile Pierdute si careva sa se duca sa stea de straja cu nefilimul. Ma voi alatura voua la ceasul trei din noapte!
Si zicand asta regele se ridica, iar barbatii incepe sa se imprastie in toate partile, dupa porunci. Privirile lor curioase ma petrec insa peste umar, pentru ca nu doresc sa imi dezvalui fata sau insemnele, dar se multumesc cu privitul. Sala se goleste si alaturi de mine mai ramane doar preotul si regele. Acesta priveste cu atentie fiecare gest al lui Vardas, apoi se inclina scurt si se pregateste sa iasa.
-Asteapta, Landir...
Preotul se fastaceste si arunca priviri vinovate in stanga si in dreapta. Privirile lor imi dau de inteles ca au o lunga si zbuciumata istorie impreuna...Insa nu mai are unde fugi, asa ca trebuie sa infrunte ochii de foc ai regelui.
-Regele meu...Daca esti manios pe faptul ca am luat locul pe tron in lipsa ta, vreau sa stii ca oamenii tai au decis...
-Stii prea bine care este mania mea si nu are legatura cu tronul. Ai facut ceea ce trebuia facut!
Preotul isi pleaca capul. Vardas se duce spre el si ii pune mana pe umar. Uimit, Landir il priveste cu spaima. Nu intelege de ce mana regelui se afla prieteneste pe umarul sau...Isi asteapta judecata, dar aceasta nu vine.
-Cu totii am facut greseli...Dintre care cel mai mult am gresit eu, regele vostru, cand am uitat de datorie si am ales iubirea perfida a unei femei! Nu te mustra prea indelung Landir, au trecut mii de ani de atunci...Multe s-au schimbat iar eu am primit iertare pentru crimele mele...Acum vreau sa daruiesc ce am primit.
Vardas imi arunca o privire plina de inteles, eu zambesc subtire si ma retrag undeva langa o masa din marmura.Preotul balmajeste cateva cuvinte pierite, printre buzele subtiri si mainile i se framanta sub haina.
- Regele meu! Ma ierti?
- Esti parte din familia mea...Cum ar putea sa fie altfel?
Si mana lui il bate pe umar, iar Landir ii raspunde la fel. Familia lui? O cuta mi s-a aprins intre sprancene. Cum de nu mi-am dat seama pana acum ca cei doi impartasesc o legatura de sange? Parul rosu al preotului m-a indus in eroare. La intrebarea muta aud o voce adanca.
- Suntem familie prin alianta, Layra. El este fratele fostei regine.
Am clatinat din cap in semn ca inteleg, iar Landir a parasit sala plin de bucurie, usurat la gandul ca este iertat. In incaperea uriasa am ramas doar eu si regele, alaturi de o masa rotunda care ar putea lesne aduna in jurul ei 33 de oameni. El isi depune uriasa sabie pe masa si ma priveste lung din celalalt capat. De afara se aud urlete de barbati si cai nechezand, porti inchizandu-se si zgomot de lanci si armuri...Toata lumea se pregateste febril, dar noi stam netulburati. Am mii de intrebari pe buze, dar cel mai tare ma roade imaginea reginei tradatoare. Cine este? De ce nu a ramas in locul regelui pe tron, atunci cand acesta a fost capturat?
De ce vad atata durere in ochii lui Vardas? Din nou, imi raspunde ca si cand mi-ar citi gandurile.
- Este o poveste lunga...
- Avem ceva timp, ii spun eu grav.
- Nu ar trebui sa fim ocupati cu planurile de batalie?
- Nu ar trebui sa lasi frica deoparte si sa imi zici adevarul? Ai tradat ordinul Dragonului, m-ai tradat pe mine, ai tradat tot ce era sfant pentru tine! Demult, mi-ai spus ca era pentru un motiv intemeiat...Care este motivul?
- Cred ca il stii deja, zice el ragusit.
- Regina ta?
El da din cap si iar se asterne tacerea.
-A fost...capturata de Printul intunericului. Lucifer tanjea demult sa ma pedepseasca pentru victoriile mele....Candva noi Deuronomii, chiar eram o forta de temut...Si cum ziceam...M-am dus sa o recuperez, dar nu am putut sa fac asta cu nicio forta armata, asa ca Lucifer mi-a oferit un targ...O misie murdara.
- De aceea te-ai alaturat ordinului?
- Da...El stia de venirea ta, dar nu stia cine esti...Insa nu a contat prea mult, tot ce dorea era sa ma umileasca. Am asteptat sute de ani si i-am indeplinit toate cererile, ca sa imi vad sotia inapoi...Si la final...Lucifer a fost cel care a ras.
- Femeia ta...te-a tradat?
- Regina mea se indragostise in secret de Azazel. A ramas cu ei de bunavoie. A incalcat chiar un ordin direct al Printului pentru el si acesta a aruncat-o in Abis...
Am cascat ochii mari, nevrand sa cred asa ceva. Un gand mi se infiripa pe data in minte si nu imi da pace.
- Numele ei regal era Mamuna?
- Da.
- Si care ii era cel de-al doilea nume?
- Reena, zice sec Vardas.
M-am sprijinit de masa, nestiind ce sa fac. Imi vine a rade si totodata a plange. Pe de alta parte, figura trista a lui Vardas ma face partasa la drama sa. Oriunde as fugi si cat de departe as fi, nu pot scapa de vicleniile Printului. Totusi, prizonieratul meu nu a fost degeaba. Pot sa il eliberez pe Vardas macar de una dintre poveri.
- Nu stiu daca Landir a apucat sa iti spuna, dar...Reena este in viata...si nu departe de aici...
Regele ramane nemiscat. Ochii lui nu ma cred.
- Nu te juca cu mine, Veghetorule!
- Departe de mine acest gand, Vardas. Am vazut-o...
Ne-am asezat la masa si i-am povestit pe indelete toata aventura mea cu Azazel si intalnirea cu femeia roscata. Din cand in cand, el isi framanta obrazul si ochii i se ascut de ura. Dupa ce se incredinteaza de spusele mele, se ridica avantat in picioare si bate cu pumnul in masa.
- Nenorocitul de Azazel a scapat-o de Abis! Bine! Acum ca traieste, voi putea sa infig sabia in inima ei putreda!
M-am ridicat la randul meu si l-am prins pe Vardas de umar.
- E singura care te poate scapa de pecete si tu vrei sa o ucizi?
Oglinda tulbure din privirea lui e aprinsa de ura ce i-o poarta. De dragostea ce i-o poarta. Dupa sute si sute de ani, inca mai doreste sa o vada, sa se razbune!
- Aceasta e plata pentru tradatori! Din pricina ei mi-am abandonat tronul, din pricina ei am ajuns sclavul Printului, din cauza ei am devenit o Umbra!
I-am pus mana pe plete, tandru, incercand sa ii arat ca ii cunosc zbuciumul. El inchide ochii o clipa...iar apoi imi asculta vorbele, simtindu-se consolat.
- Dar daca tradarea ei nu a fost o intamplare? Daca trebuia sa ajungi in tabara Printului si mai tarziu in Ordinul Dragonului?
- Daca...trebuia sa te intalnesc...? continua el.
Am zambit timid, dand din cap a aprobare. El imi ia mana si o duce spre buzele lui, sarutand-o incet. E un sarut aproape cast, incarcat de respect.
-Daca asa a fost scris in Ceruri...Ma bucur ca ne-am regasit, Layra.