ANANGHIE: Situație grea, necaz, nevoie.
Sperasem ca vocea întunecată a bărbatului care mi-a distrus adolescența să fie doar un vis urât și să nu mai fiu nevoită să o aud vreodată. Nimic din ce s-a întâmplat acum mult timp în New York nu avea cum să îmi provoace amintiri fericite pentru că însuși orașul îmi crea o stare de amețeală din cauza celor întâmplate. Tonul maniacal al bărbatului nu m-a făcut să-mi deschis ochii, în ciuda gestului de a mă întoarce spre el; dintr-un motiv anume, nu îmi puteam deschide ochii. Dacă o făceam, acest lucru însemna că conștientizam cu adevărat că Vladimir Lazovsky era în fața mea, în carne și oase- teroarea mă privea direct în ochi iar eu nu aș putea suporta acest lucru.
-Te-am căutat peste tot, zoloto. Mă bucur că eforturile mele nu au fost fără rezultat.
Uram această vocea mai mult decât îmi doream să recunosc. Cu toate că în ultimul timp nimic nu m-a făcut să mă gândesc la el, lucrurile importante pentru mine fiind altele, acum că era aici înțelegeam totul. Odată ce mi-am deschis ochii și i-am observat privirea rece, ochi de culoarea caramelului privindu-mă cu atât de multă întunecime, am realizat că toate problemele mele provenea de aici. Am încercat atât de mult timp să îi caut pe cei responsabili pentru moartea tatei, gândindu-mă cu greutate la posibilitatea că Harry plănuise totul dar acum știam că toate aveau surse diferite. Era evident din expresia de pe chipul său că Vladimir făcuse parte din orice ar fi produs explozia din cadrul Organizației, nimic nu mai era normal.
Din cauza lipsei vreunei reacții din partea mea, zâmbetul îngrozitor al lui Vladimir s-a conturat pe buzele sale slinoase, brațul fiindu-mi smuls cu putere, trupul meu fiind aruncat în direcția unei uși, simțind cu stupefiere durerea provocată de mobila dură. Auzind vocile dure a celor din jurul meu, abia acum am realizat că Vladimir nu era singur, fiind înconjurat de oameni înfricoșători, la fel de intenși ca el- armele pe care le aveau în mâini nu erau deloc pe placul meu, știind că îmi va fi imposibil să scap din ghearele sale.
Vorbind într-o rusă puternică, alți doi bărbați mi-au prins brațele, imobilizându-mă în ciuda protestelor mele. Nu înțelegeam de ce nimeni nu era prin preajmă, oamenii bunicului ar trebui să mișune peste tot și cu toate acestea, Vladimir și maimuțele sale au reușit să pătrundă în fortăreața lui Kramph.
-Nemernicule! Dă-mi drumul în momentul acesta! Nu ai nicio idee ce ți se va întâmpla dacă nu le spui maimuțelor acestea să-mi dea drumul!
Vocea mea era dură, sinceră și cu toate acestea frica se putea vedea clar pe chipul meu, Vladimir simțind acest lucru, creându-mi o stare și mai îngrozitoare. Îl uram din toate punctele de vedere și nimic nu va schimba acest lucru. Zbătându-mă din toate puterile, încercările mele au fost zădarnice, corpul meu fiind târât într-o încăpere de care nici măcar nu știam, trântită pe pământul rece, corpului meu fiindu-i greu să se ridice din cauza șocului.
-Zoloto, trebuia să te aștepți la asta. Sunt un om care își ține cuvântul, îmi spune acesta, aruncându-mi un zâmbet îngrozitor înainte ca vederea să-mi fie încețoșată, întunericul cuprinzându-mă. Camera s-a închis, rămânând singură în încăperea asemănătoare unei celule, întrebându-mă cum naiba Vladimir știa de existența acestui loc și nimeni nu l-a oprit. Unde era toată lumea?
Nu înțelegeam ce se întâmpla aici dar un lucru era clar: trebuia să găsesc o modalitate să scap de aici. Singura mea șansă era să îl găsesc pe Harry și să îi fac pe oamenii lui Vladimir să dispară. Știam că problema era însuși șeful lor dar de asemenea știam că nimeni nu se putea ocupa de el, nimeni înafară de mine. Trebuia să ies de aici, aveam nevoie să-mi calmez respirația, să mă opresc din tremurat și să-mi creez un plan pentru a scăpa de aici.
Din fericire nu a fost nevoie să mă gândesc prea mult, amintindu-mi de briceagul pe care îl țineam mereu în cizme, bucurându-mă acum de trucul pe care îl învățasem în timpul în care am cutreierat lumea alături de Harry. Trebuia doar să aștept ca cineva să deschid această ușă iar apoi aveam să-mi pun în aplicare planul.
*
Minutele treceau atât de greu încât nu credeam că cineva avea să deschidă ușa în curând dar odată ce mintea mea a înregistrat clinchetul pe care îl făcuse ușa deschisă, mintea mi s-a golit odată ce nenorocitul de Vladimir a pășit în cameră. Cu toate că nu se schimbase prea mult în acești ani, trupul i se făcuse mai mare iar părul i se mai rărise. Știam că nu era cu mult mai în vârstă decât mine dar în același timp nu părea deloc atrăgător în ochii mei. Poate că pentru ceilalți, Vladimir era un bărbat din toate punctele de vedere, pentru mine era un monstru care mi-a făcut viața dificilă, împingându-mă să mă ascund de potențialele amenințări; odată ce oamenii lui mă răpiseră pentru a avea un avantaj împotriva tatăl meu, știam că nu îmi va da drumul. Iar în momentul în care tata reușise să mă salveze din mâinile sale, am știut că nu voi mai fi niciodată în siguranță.
-Zoloto, mi-ai lipsit.
Uram acel apelativ enervant al său și uram tot ceea ce era el. Retrăgându-mă într-un colț, corpul mi-a rămas împietrit odată ce acesta s-a năpustit asupra mea, împingându-mă spre limita în care teroarea mi-a cuprins toate simțurile, neștiind ce ar trebui să fac pentru a-i îndepărta corpul. Era mult mai puternic decât mine, simțeam cum mă strivea iar ochii aceia întunecați nu ajutau deloc.
-Am așteptat mai bine de șapte ani acest moment, zoloto. Ești în sfârșit destul de matură pentru mine.
Cutremurându-mă la auzul cuvintelor sale, am încercat să îl îndepărtez, acesta surâzând amuzat, degetele sale slinoase trecând peste banda pantalonilor mei, atingându-mi lenjeria, lacrimi începând să se adune în ochii mei din cauza șocului. Nu puteam crede că avea să îmi facă acest lucru, că avea să-mi violeze trupul într-un mod atât de crud iar eu nu aveam capabilitatea să îl opresc. Inima a început să-mi bubuie cu putere, degetele sale cuprinzându-mi sexul prin materialul lenjeriei, corpul meu tremurând incontrolabil, brațele mele încercând să facă imposibilul, picioarele mele împreunându-se în dorința de a-l împiedica să-și continuie intențiile.
Comoția din afara încăperii l-a făcut să se oprească, auzind sunetul armelor, asemănătoare momentului în care aceștia au invadat clădirea bunicului, atenția sa fiind îndreptată spre ușa închisă, corpul meu dezmeticindu-se cu repeziciune, scoțându-mi briceagul din spatele cizmelor, încheietura mea scuturându-se, lama ascuțită penetrându-i zona gâtului, sângele curgând în toate direcțiile, trupul său îndepărtându-se de al meu, aceasta fiind șansa mea de a mă ridica și alerga spre ieșire. Trăgând cu putere de ușă, am ignorat înjurăturile adresate de Vladimir odată ce a observat că aveam să evadez, lăsându-l în urmă, picioarele mele purtându-mă rapid spre necunoscut.
Nu aveam idee unde ajunsesem iar această clădire era mai mare decât crezusem inițial, trupul meu încercând să se îndepărteze de zgomotul emanat de gloanțele care se trăgeau în interior. Nu credeam că voi scăpa cu viața din această nebunie care se contura în fața ochilor, tresărind odată ce am pătruns într-o cameră întunecată, ascunzându-mă în întunericul enigmatic. Încercând să-mi opresc respirația dificilă, minutele au continuat să treacă, sunetul armelor fiind de mult uitat, liniștea continuând să persiste în jurul meu. Eram mult prea terifiată pentru a deschide ușa și a verifica ce se întâmplase dar știam că nu puteam rămâne aici pentru totdeauna.
Ochii mi s-au mărit odată ce clanța s-a învârtit, auzind prezența unei noi persoane în întuneric, rămânând nemișcată în colțul cel mai îndepărtat, iar odată ce lumina a fost aprinsă, am răsuflat tot aerul greu pe care îl țineam în plămâni. Odată ce privirea lui Louis a înregistrat-o pe a mea, corpul meu l-a asaltat fără vreo grijă, brațele mele cuprinzându-l și strângându-l cât de tare puteam, abia acum zărind arma din mâna sa.
-Te-am căutat peste tot, Antonia.
Vocea sa era mai calmă decât credeam că este posibil, brațele sale strângându-mă la rândul său în brațe, arma fiind așezată pe masa de lângă noi. Nu conta nimic din ceea ce se întâmpla pentru că familiaritatea sa mă ajuta să trec peset tot. Îmbrățisarea nu era deplasată, era liniștitoare.
-El este aici. A venit aici, Louis. M-a găsit și nu am știut ce să fac. Am crezut că nu voi scăpa, a venit la mine și a început să-
-Shh. Știu. L-am prins. Totul va fi bine, ești în siguranță. Bunicul tău și Harry sunt îngrijorați pentru tine, trebuie să mergem să îi asigurăm că ești bine.
Nu trebuia să îi spun nimic altceva, eram convinsă că știa despre cine vorbeam, iar după modul în care corpul său s-a încordat la auzul cuvintelor mele, știam că era mai nervos decât voia să-mi arate. Privindu-mă cu o compasiune pe care nu o mai văzusem de mult timp, Louis m-a eliberat din brațele sale, zâmbindu-mi ușor. Arma sa a fost dusă în spatele blugilor, iar privirea sa a încercat să-mi exprime tot ce nu putea să o facă prin cuvinte. Poate că nu mai era aceiași persoană de care mă îndrăgostisem acum mult timp dar eram convinsă că în felul său bizar, Louis ținea la mine mai mult decât era posibil. Era conștient că nu va mai merge niciodată între noi dar nu cred că își mai dorea nimic. Oftând, lipsa de energie din corpul meu era evidentă, urmându-l cu greutate spre locul în care urma să îl întâlnesc pe bunicul meu. Lucrurile se complicaseră mai mult decât credeam dar speram ca în final totul să fie bine.
* zoloto-aur