LXXXII. (i)Artă

1.1K 95 7
                                    

Artă: Activitate care folosește mijloace de exprimare specifice pentru a produce valori estetice.  

Respirația mea era imposibil de controlat, iar picioarele mele aveau o minte a lor, continuând să se miște în cercuri, noaptea trecută fiind atât de îngrijorată în legătură cu sosirea lui Kit încât abia dacă am reușit să închid un ochi. Știam încă din momentul în care am dus receptorul la ureche că bărbatul talentat mă va ajuta dar cumva, inima mea nu se putea calma, gândindu-mă că exista posibilitatea ca acesta să comunice cu echipa bunicului. Era improbabil mai ales din cauza faptul că atât Kit cât și Harry purtau o ură teribilă unul față de celălalt dar posibilitățile erau infinite; m-au ținut trează toată noapte, speculând și temându-mă constant. Odată ce soneria a răsunat în sufrageria spațioasă, inima mea a început să bate și mai tare, ochii lui Pierre ațintindu-se pe corpul meu tensionat; privirea sa era dură și totodată purta o mască de îngrijorare știind că puteam să pierdem tot ce am încercat să obținem până acum dacă Kit făcea vreo scamatorie. Maddox și Griffin au continuat să privească ecranul laptopu-ului dându-și seama care ar fi metodele cele mai bune de a ne întâlni cu Boston și de a verifica perimetrul locului în care aveam să ne întâlnim. Pașii lui Pierre s-au oprit în fața ușii, mâna sa prinzând clanța și întâmpinându-l pe bărbatul din față. Ochii săi albaștri erau la fel de strălucitori ca ultima oară când ne-am întâlnit, iar părul său blond era aranjat pe spate, dându-i o alură clară și angelică. Corpul său frumos era cuprins de veșminte întunecate, scoțându-i în evidență mușchii bine tonifiați, iar privirea sa blândă mi-a făcut toate fricile să dispară. Zâmbind, bărbatul a înaintat în încăpere, dând mâna cu Pierre, ochii săi fixându-se apoi pe mine, respirația oprindu-mi-se odată ce acesta mi-a zâmbit, scoțându-și în evidență dinții superbi. 

-Antonia, draga mea! A trecut o veșnicie, spune acesta, brațele sale desfăcându-se automat, lăsându-și jos bagajele și prinzându-mi corpul într-o îmbrățișare strânsă. Nu eram întru totul confortabilă cu acest gest prietenos al acestuia dar nu puteam să îi refuz dorința de a mă lua în brațe, corpul său cald lipindu-se de al meu, amintindu-mi de momentele și flirtul său continuu din Germania.

-Kit, o plăcere să te văd. Mă bucur că ai decis să ne ajuți, continui eu, retrăgându-mă din brațele sale, acesta privind camera, observându-i apoi pe gemeni.

-El e Maddox iar ea e Griffin. Pe Pierre cred că îl cunoști deja, adaug eu, făcând introducerile necesare.

Era ciudat să îl am pe Kit în apropierea mea fără să simt tensiunea unui anume bărbat cu ochi de smarald care trimitea furia emanată de acesta în direcția bărbatului blond pe care îl ura. Nu le voi înțelege niciodată disprețul iar acum, observându-l pe Kit atât de relaxat, nu am putut să nu îmi mut privirea spre ușă, așteptând intrarea surorii sale agravante.               

-Unde e celălalt membru al familiei tale? Murmur eu, privindu-l pe bărbat nedumerită. Surâzând, și-a trecut degetele prin părul des, ochii săi de gheață trimițându-mi fiori pe șira spinării din cauza intensității.

-În India. Se pregătește pentru un jaf, plus că oricum nu cred că ești foarte supărată din cauza lipsei Katrinei.

Știam că acesta cunoștea neplăcerea provocată de sora sa, răsuflând oarecum ușurată odată ce bărbatul a explicat că aceasta nu ne va însoți în această misiune importantă. Tensiunea se aduna în camera micuță dar Kit nu părea deranjat de acest lucru, așezându-se pe canapea alături de Maddox și Griffin, zâmbindu-mi atotștiutor. Plănuia ceva, Kit se comporta ciudat.

DecepțiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum