Decepția

LXXV.Tenebră

TENEBRĂ: întuneric deplin; întunecime, obscuritate, beznă.

Inima îmi bubuia cu putere, simțind sângele și adrenalina traversându-mi întreg organismul, ochii mei fiind orbiți de luminile îngrozitoare ale străzii, degetele mele prinzând atât de tare marginile scaunului încât credeam că urma să rup scaunele învelite în pielea scumpă, privirea mea îndreptându-se spre Louis, concentrația sa fiind pe drumul din față. Îmi simțeam stomacul în gât, creându-mi o stare de greață profundă, nevenindu-mi să cred că această cursă era în plină desfășurare, inima mea săltând mult prea tare pentru ca ochii mei să rămână ațintiți pe drum. Știam că era indicat să privesc această cursă, având în vedere că toată lumea era impresionată de lupta dintre cele două mașini, observând vehiculul lui Harry depășind mașina lui Louis într-o curbă periculoasă. Aș fi vrut să văd mai mult, să fiu mai prezentă dar simțeam că mațele mele vor ieși pe afară din cauza mișcările necontrolate ale mașinii,  observând furia prezentă pe fața lui Louis, evident enervat că nu deținea controlul acestei curse. Harry îl depășise, iar mârâitul enervat din direcția sa nu mă făcea să cred nimic bun. Era periculos să îi văd pe cei doi interacționând în așa fel, încă fiind conștientă cum a decurs ultima lor conversație, pielea învinețită a lui Louis abia acum zărind-o fugitiv. Nu am luat în considerare cât de grav a fost rănit pentru că nu eram atât de interesată să îl privesc dar acum, observându-l cum strângea volanul cu putere, toate loviturile lui Harry au revenit în mintea mea. Fața însângerată a bărbatului de lângă mine a fost îndepărtată din mintea mea odată ce mașina a frânat puternic, trimițându-mi corpul aproape de parbriz în ciuda faptului că aveam centura de siguranță, ochii mei întorcându-se furioși spre Louis.

-Ai înnebunit? Vrei să ne omori sau să câștigăm?

Tonul meu era aspru, pumnii mei strângându-se, adrenalina ațâțându-mi starea de nervozitate, respirația mea devenind grea. Neprimind un răspuns din partea sa, am mârâit ofticată, închizându-mi ochii odată ce văzusem că ne apropiam periculos de mult de mașina lui Harry. Nu mă puteam uita, nu puteam privi așa ceva. Detest faptul că am ales să îl ascult pe Louis și să vin aici, corpul meu făcând tumbe imaginare, vrând să mă pleznesc la cât de naivă puteam să fiu.

Devenind din ce în ce mai stresată, ne apropiam de terminarea cursei, observând oamenii adunați la capătul străzi, ochii mei întorcându-se spre dreapta mea, mașina lui Harry fiind aproape lipită de cea a lui Louis, înghițind în sec. Nu îl puteam vedea din cauza geamurilor fumurii, dar puteam să îi ghicesc privirea concentrată și tensionată. Pentru o secundă, m-am întrebat cum ar fi fost dacă eram cu el în mașină, dacă ceva ar fi fost diferit. Dar gândurile mi-au fost întrerupte brusc odată ce am simțind mașina accelerând, lăsând-o în spate pe cea a lui Harry care a frânat brusc. Nu știam ce se întâmpla, dar odată ce corpul meu a fost trimis cu putere în geamul lateral, un scâncet mi-a părăsit buzele, fiind urmat de înjurături din partea lui Louis. Ochii mei s-au întors spre oglinda retrovizoare, mărindu-se odată ce fumul din mașina lui Harry mi-a oprit vedere, întorcându-mă panicată spre Louis.

-Lou, ai grijă!

Vocea mea panicată abia dacă s-a auzit din cauza comoției, mașina în care eram rotindu-se pe suprafața trotuarului, mintea mea zburând la cele mai îngrozitoare scenarii, inima mea bubuind cu putere crezând că nu se va termina cu mine. Redresând mașina, am simțit tensiunea dispărând ușor odată ce roțile vehiculului s-au oprit în dreptul oamenilor adunați la linia de sfârșit, trupul meu aproape sărind din mașina care fumega violent, ochii lui Louis rămânând fixați pe ai mei, corpul său strângându-l pe al meu cu putere, protejându-ne de oamenii care țipau disperați în direcția noastră.