RECUNOȘTINȚĂ: Datorie, obligatie morala fata de un binefacator; gratitudine.
Nu il voi lasa. Nu il voi lasa sa ma distruga. Este oricum destul de oribil sa fiu in prezenta sa, dar nu il pot lasa inauntru. Nu ii pot face loc in sufletul meu ca mai apoi sa nu imi poata oferi ce vreau. Iubire. Dar de ce as vrea iubirea sa? Nu vreau dragostea lui Harry, nu vreau pentru ca stiu ca nu are pic de compasiune in corpul acela rece. Stiu prea bine ca Harry nu mi-ar putea oferi niciodata ce vreau, dar de ce ma gandesc la el? De ce nu mi-l pot scoate din minte? Ce a facut a fost gresit; a fost ceva ce nu trebuia sa se intample si nu stiu daca ar trebui sa fiu mai suparata pe el pentru ca a facut-o sau pe mine pentru ca nu l-am indepartat cand am avut ocazia. De ce nu l-am indepartat? De ce nu am facut nimic ca sa-l opresc? Stiam ca nu e bine ce face, stiam ca nu ar trebui sa o faca si totusi nu l-am oprit.
Dupa ore bune in care am stat sa ma gandesc la motivul pentru care nu l-am respins pe Harry in momentul in care am simtit ca urma sa faca ceva de neiertat, am ajuns la acelasi raspuns. Nu stiam. Nu stiam de ce am facut asta. Poate o parte din mine avea nevoie de cineva, avea nevoie de cineva care sa para macar putin interesat dar atunci nu stiu de ce as fi apelat la Harry, stiind prea bine natura sa lipsita de interes si mai mereu negativa. Harry nu ar putea niciodata sa-mi ofere ce vreau, am mai spus asta. Nu stiu de ce creierul meu nu a constientizat acest lucru atunci cand l-am lasat sa ma sarute. Oh si cat aveam sa regret aceasta decizie; nu neaparat doar pentru ca simteam ca l-am inselat pe Louis, mai mult pentru ca imi era greu sa recunosc ca mi-a facut placere. Iar acest lucru este extrem de greu. Nu cunosc altceva, mereu a fost Louis. Iar acum, vazand cate posibilitati exista in lipsa sa, ma pierd incet in neant. Il iubesc pe Louis, mereu il voi iubi dar oare mai este vreo sansa pentru noi? Deoarece daca ar fi, stiu ca as lasa totul in acest moment si as merge cu el, oriunde ar fi asta. Dar daca Louis mai este totusi aici, daca Louis mai traieste, de ce nu mi-ar da vreun semn? Poate ca este timpul sa constientizez ca Louis nu se va intoarce, ca este de mult uitat. Louis e mort, oricat de greu mi-ar fi sa spun asta; deoarece daca ar mai fi trait, nu ar fi asteptat atat de mult timp fara sa imi dea un semn de viata. Louis e mort, iar intunericul isi face incet prezenta in inima mea. Intunericul nu este nascut totusi, este creat din cauza lipsei luminii; iar lumina mea era Louis. Fara el sunt in intuneric, sunt intuneric si poate ca nu mai am nicio salvare.
-Te rog Lou, da-mi un semn, murmur eu strangand in palma medalionul primit cadou in acea seara de la el; ultima noastra noapte. Lacrimile au cazut incet din ochii mei, eu incercand sa le indepartez repede ducandu-mi mana pentru a le sterge, dar era de prisos deoarece continuau sa-mi pateze obrajii. Siroaie de lacrimi calde mi-au coborat pe fata, trecand de barbie si cazandu-mi pe bluza, dar nu ma puteam opri. Plangeam pentru Louis, plangeam pentru relatia noastra distrusa si de asemenea plangeam pentru ca ma simteam vinovata.
Mi-am dus mana la gura, incercand sa-mi inabus suspinele care imi paraseau buzele, aruncand o privire rapida spre locul de langa mine, spatele lui Harry aparand in fata mea. Dupa ce am ajuns inapoi in camera, nu am mai discutat nimic, nu am mai vorbit deloc. Pur si simplu m-am asezat in pat si am sperat sa ma ia somnul, dar nu s-a intamplat asta pentru ca inca de atunci, nu pot adormi din cauza gandurilor mele neincetate. La un moment dat, Harry s-a asezat si el in pat, pastrand totusi distanta dintre noi, intorcandu-se cu spatele la mine. Macar el poate sa doarma pentru ca eu sigur nu pot din cauza evenimentelor care au avut loc acum ceva timp. Probabil ca inca este obosit, in ciuda faptului ca a dormit mai mult ca mine astazi, dar stiam ca era si nervos dupa ce am decis sa merg sa inot plus ca el mereu conduce si clar nu a avut parte de prea mult domn, poate chiar deloc deci acum este sansa sa sa isi primeasca somnul de care are nevoie. Mai aveam de mers ceva pana ajungeam in Natal dar stiam ca urma sa ajungem eventual. Ce nu stiam este ce Doamne se va intampla cu mine, cu noi, dupa ce vom ajunge in locul indicat de tata. Mai ales acum cand clar nu i-am ascultat indicatiile si am urmat planul nebun al lui Harry care ar fi putut usor sa ne omoare pe amandoi daca nu eram atenti.
Nu stiam ce ma asteapta in Natal, dar aveam o presimtire ca nu era ceva placut.
Nu stiu ce are Harry in minte, nu stiu care este planul sau sau care sunt indicatiile primite de la tata, dar nu ma astept la ceva prea placut. Poate totusi ca odata cu sosirea noastra in Natal, misiunea lui Harry se va incheia iar noi nu va mai trebui sa ne vedem niciodata. Dar oare vreau asta? Vreau sa nu il mai vad vreodata? Un lucru e cert; nu cunosteam aproape nimic din misiunea lui Harry. El nu vroia sa-mi dea niciun fel de detaliu iar eu nu am cum sa il contactez din nou pe Railey deoarece Harry mi-a confiscat telefonul odata ce a aflat ca detineam unul si il foloseam pe la spatele sau.
Am incercat sa iau o gura mare de aer deoarece imi simteam corpul cedand in ciuda protestelor mele si incercarilor mele de a inghiti sughiturile si hohotele care vroiau sa-mi paraseasca buzele, scotand un sunet chinuit, ridicandu-ma cu greu in fund. Mi-am asezat bratele pe langa corp, sprijinindu-le de marginea patului, picioarele mele goale facand contact cu podeaua rece, tresarind usor din cauza frigului. Incercam din toate puterile sa ma opresc din plans pentru ca nu vroiam sa il trezesc pe Harry ca mai apoi sa fiu nevoita sa ii explic de ce plang. Nu stiam de ce Harry m-a sarutat, nu stiam ce l-a determinat sa faca un astfel de gest, dar vina care imi apasa pe suflet in urma actiunilor sale era mult prea mare pentru mine. Ma simteam murdara, un monstru. Cu toate ca Louis nu mai este aici, nu pot sa nu simt ca si cum i-as fi gresit in vreun fel iar asta este dureros. Durea sa ma gandesc la el, durea sa fie prezent in inima si mintea mea mereu. Inca doare. Iar eu simteam incet-incet ca raman fara putere.
Respiratia mea neregulata combinata cu siroaiele de lacrimi care curgeau incontinuu din ochii mei probabil ca au provocat un zgomot care l-a trezit pe Harry, pentru ca in urmatoarele secunde, doua palme mari mi s-au asezat pe umeri, un iz de menta combinat cu mirosul specific al lotiunii de dupa barbierit care o folosea Harry mi-a invaluit simturile, caldura emanata de palma sa mare aducand o usoara caldura corpului meu inghetat. In acest moment as fi putut sa-i indepartez atingerea, as fi putut sa-i indepartez mana, sa ma ridic si sa ma ascund, sa nu il las sa-mi vada lacrimile. Acesta era lucrul cel mai normal. Dar atunci de ce corpul nu mi-a ascultat creierul si a facut total opusul, imbratisandu-i atingerile si impingandu-mi corpul mai aproape de al sau? Nu pot spune ca nu doream sa impartasesc cuiva toate lucrurile care le-am pastrat in interiorul meu, dar stiam prea bine ca acea persoana nu putea fi Harry. Iar acum, in acest moment, simpla sa atingere ma linistea. Era de ajuns. Bratele lui Harry s-au inconjurat intr-un mod protectiv in jurul taliei mele, barbia sa sprijinindu-se de umarul meu, in timp ce buzele sale ramaneau strans inchise, ochii sai cercetandu-mi pupilele dilatate. Degetele mele tremurande s-au asezat usor peste ale sale, intr-un mod in care probabil ca simteam nevoia sa-i arat recunostinta, stiind prea bine ca ar fi putut sa nu faca nimic si sa pastreze distanta. In momentul acesta aveam nevoie de asta, chiar daca venea din partea lui. Era de ajuns. Pentru moment, Harry era de ajuns.
Media facut de JulianneeHS.
ВЫ ЧИТАЕТЕ
Decepția
Фанфик"She was made of stars, but he prefered the moon.'' Antonia Price. Numele ei era asociat mereu cu pericolul. Lucrurile normale sunt ireale pentru ea, poate doar să nutrească un viitor mai puțin complicat. Realitatea ei este total diferită. Cu un...
