LXXXVII.Indicibil

1K 97 8
                                    

INDICIBIL: Care este atât de neobișnuit, de intens, de subtil încât nu poate fi exprimat prin cuvinte; inexprimabil, inefabil  

Era oare necesar să retrăiesc astfel de momente pentru a-mi asigura viitorul? Mintea mea era în locul potrivit dar ceva dinăuntrul meu mă făcea să evit, să îmi răstorn toate idealurile și să îmi las alegerile deoparte. Am avut destul timp să mă gândesc la mine, să realizez ce am de făcut iar acum că totul se derula în fața ochilor mei, avea îndoieli gigantice cu privire la tot ce se întâmpla. Inima îmi bubuia cu putere, rochia de culoarea sângelui proaspăt acoperindu-mi corpul într-un mod mai puțin avantajos, scoțându-mi la iveală toate neliniștile din interior. Eram complet orbită de oamenii sofisticați, de aerul aristocrat care mă înconjura; aceasta nu era lumea mea oricât de mult am încercat să o fac să fie. Știam prea bine acest lucru acum- acest loc era făcut pentru oameni ca Milton Kramph, pentru cei ca Harry Styles sau Zayn Malik. Eu eram un simplu intrus iar odată ce aveam să realizez acest lucru, totul va deveni mai simplu. Cazinoul din Monte Carlo era o adevărată frumusețe și puteam înțelege de ce oamenii aleg să vină aici pentru a-și lăsa averea dar eu nu aveam să continui cu un plan meschin, chiar dacă am stat mai bine de o săptămână să-l concep. Nu puteam fura de la acești oameni, nu eram ca și Kit sau Harry, nu puteam să rănesc în acest fel oameni pe care nu în cunoșteam, oameni care nu mi-au făcut nimic, iar odată ce am realizat acest lucru, brațele au început să-mi tremure violent, lăsând paharul de șampanie pe tava unui chelner, ducându-mi mâna spre inimă, simțind apăsarea organului în întregul trup. Nu puteam avea o explica'ie pentru schimbarea radicală dar cert era că nu îmi doream să mai fiu aici.

Alegerea era a mea, mereu a fost. Picioarele mele s-au mișcat înainte să pot procesa ce se întâmpla, ochii mei rămânând fixați pe un anumit colț al camerei, ochi de culoarea jadului căutându-i pe ai mei până în momentul în care privirea sa a ajuns-o pe a mea, corpul său apărând din întunericul în care se afla, trupul meu întorcându-se în direcția opusă, neglijând total tocurile pe care le purtam. Zgomotul scos de apăsarea tălpilor mele nu părea să deranjeze pe nimeni, oamenii fiind mult prea ocupați să parieze sau să privească celebritățile care își aruncau banii în centrul camerei, vrând pentru moment să mă întorc pentru a vedea dacă bărbatul care îmi frânse inima mă urmărea în continuare. Dorința mea a fost îndepărtată rapid, brațele mele împingând ușa imensă, lumina lunii acoperindu-mi chipul, scările părând imposibil de coborât într-un astfel de moment. Imposibilitatea de a mă opri m-a făcut să aleg ruta cea mai grea, strada largă adăugând spaimei pe care o resimțeam. Cu toate că această situație mă determina să-mi concentrez mintea pe modalități să scap de aici cât mai repede, picioarele mele aveau mintea lor, zburând spre posibilitățile infinite. Eram aproape ferm convinsă că avea să mă ajungă din urmă, iar eu conștientizasem deja de mult timp că el este o otravă pe care eu iubesc să o beau; avea destulă nebunie pentru a fi interesant iar acest lucru era mult prea periculos în acest punct. Nu ar fi trebuit să fiu văzută într-un loc atât de public dar limita mea era aceasta. Oricât de mult mi-aș fi dorit să aflu răspunsuri, eram mult prea obosită să le caut singură- el rămăsese ultima mea soluție. 

Respirația mea devenea tot mai greau cu fiecare pas apăsat pe care îl făceam, ochii mei mutându-se peste inscripția din dreptul clădirii pe lângă care tocmai treceam. Știam că restaurantul Cipriani din Monte Carlo era o extravaganță, ochii mei privind fascinați clădirea impunătoare în ciuda necesității de a mă îndepărta de cazinoul în care îl văzusem pe Harry Styles. Inima părea că mi se oprise odată ce realizasem că nu mai era nimeni în spatele meu, lipsa pașilor care trebuiau să se apropie de mine  făcându-mă să realizez că printr-o minune, reușisem să scap de acesta. Întorcându-mi privirea, am fost întâmpinată de strada pustie, luminile slabe ale străzii înconjurându-mă. Răsuflând ușurată, am continuat să pășesc de data aceasta mult mai încet, continuând totuși să rămân atentă pentru a evita o surprindere neplăcută. Privirea mi-a trecut apoi pe lângă hotelul superb în care îmi rezervasem o cameră înainte să plec în această seară, aruncându-i un zâmbet ușor portarului odată ce acesta mi-a deschis ușa. Eram oarecum încântată că hotelul era destul de aproape de cazinoul în care îl văzusem pe Harry dar în același timp, paranoia din interiorul meu ieșea la suprafață. Cu toate că la urma urmei, știam că acesta mă va găsi și chiar dacă intenția mea până acum câteva minute era să îl las să mă găsească, descoperindu-mă complet pentru ca acesta să observe că încerc să-i atrag atenția, dintr-un motiv aproape imposibil, am decis să aleg cea mai simplă soluție. Am ales să fug, să plec din nou. Aveam impresia că oamenii bunicului știau deja unde eram din moment ce Harry era deja în Monte Carlo, fiind oarecum impresionată de capabilitatea sa. 

Răsuflând pentru a mia oară în aceste câteva minute, ochii mei au continuat să privească numerele din lift care se aprindeau cu fiecare etaj, ajungând în final, oprindu-se și lăsându-mă să-mi strecor trupul prin. Înaintând încet pre camera impresionantă, mintea mea a reluat încăpățânarea lui Zayn Malik care insistase să plătească pentru apartamentul Grimaldi din acest hotel; cu toate că inițial părea greșit să-i destăinui planul meu, știam că trebuia măcar să îi spun că urma să plec iar odată ce acesta a primit informațiile necesare, a insistat să-mi înfrumusețeze într-o oarecare măsură șederea în Monaco. Nu aș putea niciodată să-mi permit un astfel de apartament, iar faptul că acest bărbat are atât de mulți bani pe care îi aruncă constant în anumite direcții este chiar bizar. Holul simplu, elegant și totodată sofisticat părea atât de lung, ajungând cu greu în camera mea, deschizând ușa și aprinzând lumina. Liniștea a cuprins din nou camera odată ce lumina de pe hol a dispărut în spatele ușii, oftând obosită din cauza a tot ce s-a întâmplat în ultimele ore. O parte din mine se aștepta ca acesta să mă prindă din urmă, să îl găsesc cumva în fața mea; cu toate că părea imposibil, știam că în adâncul sufletului meu, îmi doream ca cel pe care îl iubeam să fie aici. Aruncându-mi tocurile într-un colț, picioarele mele se simțeau mult mai bine odată ce s-au lipsit de durerea provocată de încălțăminte. Fereastra cu priveliștea impresionantă ascundea un mister aproape greu de elucidat, corpul meu trecând pe lângă patul moale, îndreptându-mă spre ușa băii. Aveam nevoie de un duș fierbinte, trebuia să-mi relaxez mușchii și să uit de tot ce s-a întâmplat în această seară. Nu știam exact ce urma să fac, trebuia să îl contactez cât mai repede pe Pierre iar de aici înainte totul avea să fie diferit. 

Trupul meu odată învelit în rochia superbă părea ireal, nimic nu mă putea face să mă concentrez pe lucrurile importante, apa caldă care mi-a lovit fața încălzindu-mă și relaxându-mă. Inima mea era atât de grea, întreaga tristețe pe care am purtat-o în anul în care Harry mi-a provocat mai mult rău decât credeam că e posibil fiind observabilă în interiorul meu și pe pielea mea. A trecut atât de mult timp, un an părea atât de îndepărtat și cu toate acestea, nimic nu se schimbase. Știam că el nu se schimbase iar acest lucru era dificil; mereu am crezut că avea să apară de după un colț și să-mi spună că totul e o farsă, că nimic din ceea ce mi se întâmplase nu era adevărat. Dar odată ce acesta nu a apărut, odată ce am realizat că acele luni petrecute în Germania aveau să nu se mai termine, că el nu va intra brusc într-o seară în camera mea să-mi spună că voi fi în siguranță, atunci am realizat că era imposibil să schimb o persoană ca el, nici când schimbarea pe care o intenționam era una bună.  

Gândurile mele au continuat să se îndrepte spre el, cu toate că îmi doream ca acesta să dispară, dușul fierbinte a reușit să-mi calmeze trupul dar mintea mea nu era deloc ajutată de aburii calzi. Acoperindu-mi trupul cu un prosop pufos de culoarea laptelui, mi-am trecut degetele prin părul ud, ochii mei mutându-se pe oglinda din față, îndepărtând tot machiajul scurs pe pielea mea. Întinzându-mi apoi brațele, mi-am auzit oasele pocnind din cauza durerii și stresului acumulat în ultimul timp, deschizând ușa băii și îndreptându-mă spre bucătăria din apartament. Nu puteam spune că aveam prea multe de mâncat dar trebuia să găsesc ceva în frigiderul hotelului, orice înafară de băutură. Puteam comanda oricând room-service dar având în vedere că acest apartament era probabil cel mai scump din întreaga țară, era aproape de așteptat ca frigiderul să  fie umplut și cu ceva comestibil. Zâmbind oarecum satisfăcută, am scos puținele alimente pe care le găsisem, așezându-le pe masa din dreptul meu, închizând frigiderul și întorcându-mă pe călcâie. 

-Știam că nu vei putea rezista unui astfel de loc. 

Ochii mei s-au mărit odată ce i-am observat prezența în cameră, trupul său întunecat ieșind din întunericul creat de sufrageria spațioasă, degetele mele strângând prosopul din jurul meu, privirea mea rămânând fixată pe bărbatul din fața mea, ochi de culoarea jadului amețindu-mă cu fiecare secundă în care lăsa liniștea să ne cuprinsă. Nimic nu părea real, dar vocea sa s-a auzit în această cameră mohorâtă, el era aici în fața mea, exact cum îmi dorisem și în același timp speram să nu fie. Contrarietatea din mine era amețitoare dar ochii săi întunecați și modul în care trupul său încordat se manifesta aveau să-mi demonstreze că nu trebuia niciodată să sper la o nouă întâlnire cu el. Omul periculos din fața mea, bărbatul furios pe care îl iubeam cu toată ființa mea era aici iar eu nu puteam face nimic, rămânând ca o stană de piatră sub acei ochi magnifici, tulburător și încărcați de o emoție de nedescris.  


DecepțiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum