III.Fără salvare

6.6K 316 55
                                    

A SALVA : A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. 

Când mi-am deschis ochii dimineața următoare, am fost întâmpinată de soarele strălucitor care putea fi observat prin perdelele verzui-deschis ale apartamentului, acompaniat de sunetul câtorva puiuți de pasăre care-și așteptau mama în cuib pentru a le aduce mâncare. Mi-am mutat privirea lângă mine și am ochit corpul masiv dar extrem de tonifiat al lui Louis peste al meu, roșiind imediat la gândul celor întâmplate cu o seară înainte. Și după atât de mult timp, încă roșeam gândindu-mă la viața noastră sexuală. Știu că este normal dar parcă în interior încă nu mă simțeam 100 % confortabilă să mă exprim liber, eram încă destul de pudică chiar daca mi-am petrecut trei ani de zile cu Louis, el văzându-mă de nenumărate ori goală, dareram încă jenată de astfel de lucruri.  M-am desprins din îmbrățișarea sa cat de ușor am putut fără să-l trezesc și am decis să îi pregătesc și lui ceva de mâncare pentru că aseară nu a mai reușit să-și termine cina.  Am deschis frigiderul și am constatat că am rămas fără alimente proaspete, neputând să pregătesc micul dejun visat fără ele. Am oftat supărată, privind apoi ceasul de pe noptieră. Aveam destul timp să merg în piața din oraș, iar știindu-l pe Louis, nu se va trezi prea curând.

Am zâmbit entuziasmată când mi-am dat seama că nu este totul distrus și că încă îl pot surprinde pe acesta, deja imaginându-mi gustul pâinii calde proaspăt scoasă din cuptor sau gustul clătitelor cu sos de vanilie pe care am învățat să le fac cu ajutorul rețetei doamnei Dupreé.

Am reintrat tiptil în dormitor fără să-l trezesc pe Louis și mi-am tras o pereche de colanți de culoare închisă și un tricoul alb destul de larg peste corp, apoi luându-mi de pe cuier geaca neagră de piele și poșeta cu esențialele. I-am lăsat un bilet lui Louis prin care îi spuneam că voi reveni în curând, trăgându-mi apoi peste glezne cizmele de primăvară, închizând apoi ușa în urma mea.  

Părăsind apartamentul, am coborât scările, pe drum întâlnindu-mă cu domnul Gaston care mătura în fața clădirii frunzele rupte din cauza vântului de noaptea trecută.

-Bonjour,mademoiselle Antoinette!Tu es tres jolie ce matin.Qu'est que tu fais aujourd'hui? *întreabă el, vorbind extrem de repede, surâzând din cauza obiceiului francez.

-Bonjour, monsieur Gaston. Oh, merci beaucoup. Je veux aller a la marché parce que mon bien-aimé est ici et je veux faire un petit déjener pour lui, i-am răspuns zâmbind la sfârșit, uitându-mă în stânga și în dreapta pentru a trece strada.

-Oh,oui oui. Bonne chance,jolie. Au revoir, petit fille.

-Au revoir, monsieur, am spus eu, grăbind pasul pentru a prinde autobuzul care tocmai oprise în stație.

M-am așezat pe unul dintre locurile libere din spatele autobuzului, făcându-mi o listă mintală cu toate lucrurile pe care trebuia să le cumpar. Aveam nevoie de fructe proaspete și de legume, gândindu-mă că voi cumpăra tot ceea ce mi se părea potrivit pentru un mic dejun consistent.

Urmatoarele patruzeci și cinci de minute au fost petrecute încercând să-mi aleg alimentele cât mai echilibrat și să încerc să nu uit ceva pentru că nuîmi doream să mă reîntorc dacă uitam ceva. Vreau să-mi petrec cât mai mult timp cu Louis, așa că nu voi sta toată ziua alegânnd fructele potrivite. M-am grăbit cât de mult am putut, încercând să nu rănesc pe cineva și nici pe mine în proces. Am urcat într-un alt autobuz, lăsând o bătrână să se așeze pe ultimul loc liber, prinzând mai bine plasele pentru a nu le scăpa. 

Am oftat ușurată când mașina s-a oprit, iar frânele s-au auzit încetinind la stația în care trebuia să mă dau jos. Am coborat ușor, încercând să nu mă împiedic în propriile picioare și am continuat să merg pe stradă, apropiindu-mă de apartament. Apartamentul închiriat de tata pentru mine era destul de drăguț, nu prea mare dar nici mic. Și era și destul de aproape de centrul orașului. Era în spatele unui magazin de bijuterii așa că trebuia să o iau pe o scurtătură pentru a ajunge mai repede. Dar în momentul în care picioarele m-au purtat spre șerpuitura care era identificată ca fiind drumul lăturalnic pe care trebuia să-l urmez, telefonul mi-a sunat din nou în geantă. Am oftat exasperată, fiindu-mi greu să caut  aparatul din cauza plaselor, reușind după câteva secunde să îl pescuiesc din geantă.

DecepțiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum