LIII.Cicatrici

2.4K 176 10
                                    


CICATRICE: Urmă lăsată de o rană, de o tăietură  după vindecare.

Îmi simțeam corpul tremurând din toate încheieturile în ciuda senzație de sufocare datorată căldurii din încăperea îngustă în care mă aflam. Mi-am deschis ochii, privind tavanul alb, retrăind evenimentele petrecute noaptea trecută. Louis, cearta mea cu Harry și nu în ultimul rând confesiunea sa. Poate că am exagerat atunci când l-am confruntat în legătură cu Louis, uitasem că el acum ceva timp mi-a spus că știe mai multe lucruri despre el decât vrea să-mi împărtășească. Observându-i comportamentul de noaptea trecută, tind să cred că cei doi se cunosc. Am o presimțire ciudată, felul defensiv al lui Harry mi-a demonstrat că îl cunoaște pe Louis, pe Louis cel adevărat și adevărul este că nu are o relație prea bună cu el. Sunt convinsă că nu țin legătura, nu ar avea un motiv și cunoscându-l pe Harry, ar fi imposibil. Dar cu toate acestea nu pot să nu mă gândesc că cei doi au un trecut, nu unul foarte plăcut, dar că se cunosc. Mi-am întors privirea observând numerele indicate de ceasul electronic de pe noptieră. 7:30. Ridicându-mă în fund, mi-am întins brațele deasupra capului, abia acum observând că sunt singură. Harry nu era lângă mine în pat, nu era nici în baie și nu auzeam niciun sunet din afara ușii. Perna pe care doarme de obicei era lipsită de urmele somnului său, iar jumătatea sa de pat părea neatinsă. Nici măcar nu a venit înapoi. Sunt sigură că este supărat pe mine, mai ales acum, dar nu mă așteptam să nu vină înapoi. Degetele mele au trecut peste ochii mei, scăpându-mă de ultimele urme de somn existente, ridicându-mă apoi din pat. M-am dus în baie, la oglinda proptită de chiuvetă, observându-mi părul răvășit și privirea pierdută. Nu obișnuiam să fiu așa. Toată lumea spune că trecutul ar trebui lăsat în trecut, dar cu toate acestea ce trebuie să facem dacă trecutul devine o parte întunecată din tine, o întunecime care te mănâncă și care distruge și ultima fărâmă de lumină din tine? Poate că Louis este întunericul meu, acea parte din mine care în curând îmi va devora lumina și ce este mai rău e că știu acest lucru. Știu că este inevitabil, poate sunt încă în șoc, poate că exagerez dar simt în adâncul meu că tot ceea ce mi-a spus atunci mă va distruge. Încet, exact cum vrea el. 

*

După ce mintea mea s-a mai limpezit puțin, m-am spălat și încercat să-mi piaptăn părul, prinzându-l apoi pentru a nu-mi sta în față. Am ieșit din cameră, așteptând să o văd pe Stella la calculator, dar nu a fost așa. Harry nu era de găsit și mă așteptam să fie plecat undeva. Dar Stella? Am mers până la măsuța pe care își ținea mereu laptopul, observând un bilet cu un scris repezit.

Ne vedem când aterizați.

    -S

Ce înseamnă asta? Oare plecăm iar? Într-un fel sunt ușurată deoarece nu puteam să stau liniștită știind că Louis mă poate găsi oricând, mă poate lua iarăși și cine știe ce alte lucruri mi-ar face. Sunt îngrozită de el, am ajuns să îmi fie frică de persoane care a devenit. Îngrozită pentru că eram convinsă că mă iubește, îngrozită deaorece nu îl mai cunosc, nu cunosc această versiune a sa deci nu pot fi sigură de nimic în acest moment. L-am căutat cu privirea pe Harry, vrând să-l întreb dacă urma să plecam dar nu l-am găsit nicăieri. 

Am decis că cel mai bine ar fi să nu îl caut, așa că mi-am făcut o ceașcă de ceai și am decis să merg pe balcon pentru a mă bucura de ea. Era o vreme plăcută, răcoroasă, exact vremea de care aveam nevoie. Deschizând ușa de sticlă, am fost întâmpinată de aerul răcoros, de vântul care îmi alinta fața și prezența unei alte persoane lângă mine. Abia după ce am privit în jurul meu, l-am văzut pe Harry așezat pe un scaun, sorbind dintr-o cană de cafea în timp ce atenția sa era îndreptată spre un caiet, cel mai probabil o agendă în care își nota gândurile sau evenimentele care urmau să se desfășoare. Nu doream să îl deranjez, intenția mea fiind să mă retrag încet, înainte ca acesta să mă observe. Dar odată ce privirea sa s-a ridicat asupra mea, am realizat că nu mai avea rost să mă retrag deoarece ochii săi, în ciuda lipsei unui răspuns verbal, îmi cereau să rămân. M-am așezat lângă el, privind cerul destul de înnorat, sorbind apoi din ceașca de ceai. 

DecepțiaWhere stories live. Discover now