XCV.Ananghie

987 86 4
                                    

ANANGHIE: Situație grea, necaz, nevoie.  

Sperasem ca vocea întunecată a bărbatului care mi-a distrus adolescența să fie doar un vis urât și să nu mai fiu nevoită să o aud vreodată. Nimic din ce s-a întâmplat acum mult timp în New York nu avea cum să îmi provoace amintiri fericite pentru că însuși orașul îmi crea o stare de amețeală din cauza celor întâmplate. Tonul maniacal al bărbatului nu m-a făcut să-mi deschis ochii, în ciuda gestului de a mă întoarce spre el; dintr-un motiv anume, nu îmi puteam deschide ochii. Dacă o făceam, acest lucru însemna că conștientizam cu adevărat că Vladimir Lazovsky era în fața mea, în carne și oase- teroarea mă privea direct în ochi iar eu nu aș putea suporta acest lucru. 

-Te-am căutat peste tot, zoloto. Mă bucur că eforturile mele nu au fost fără rezultat. 

Uram această vocea mai mult decât îmi doream să recunosc. Cu toate că în ultimul timp nimic nu m-a făcut să mă gândesc la el, lucrurile importante pentru mine fiind altele, acum că era aici înțelegeam totul. Odată ce mi-am deschis ochii și i-am observat privirea rece, ochi de culoarea caramelului privindu-mă cu atât de multă întunecime, am realizat că toate problemele mele provenea de aici. Am încercat atât de mult timp să îi caut pe cei responsabili pentru moartea tatei, gândindu-mă cu greutate la posibilitatea că Harry plănuise totul dar acum știam că toate aveau surse diferite. Era evident din expresia de pe chipul său că Vladimir făcuse parte din orice ar fi produs explozia din cadrul Organizației, nimic nu mai era normal. 

Din cauza lipsei vreunei reacții din partea mea, zâmbetul îngrozitor al lui Vladimir s-a conturat pe buzele sale slinoase, brațul fiindu-mi smuls cu putere, trupul meu fiind aruncat în direcția unei uși, simțind cu stupefiere durerea provocată de mobila dură. Auzind vocile dure a celor din jurul meu, abia acum am realizat că Vladimir nu era singur, fiind înconjurat de oameni înfricoșători, la fel de intenși ca el- armele pe care le aveau în mâini nu erau deloc pe placul meu, știind că îmi va fi imposibil să scap din ghearele sale. 

Vorbind într-o rusă puternică, alți doi bărbați mi-au prins brațele, imobilizându-mă în ciuda protestelor mele. Nu înțelegeam de ce nimeni nu era prin preajmă, oamenii bunicului ar trebui să mișune peste tot și cu toate acestea, Vladimir și maimuțele sale au reușit să pătrundă în fortăreața lui Kramph. 

-Nemernicule! Dă-mi drumul în momentul acesta! Nu ai nicio idee ce ți se va întâmpla dacă nu le spui maimuțelor acestea să-mi dea drumul!

Vocea mea era dură, sinceră și cu toate acestea frica se putea vedea clar pe chipul meu, Vladimir simțind acest lucru, creându-mi o stare și mai îngrozitoare. Îl uram din toate punctele de vedere și nimic nu va schimba acest lucru. Zbătându-mă din toate puterile, încercările mele au fost zădarnice, corpul meu fiind târât într-o încăpere de care nici măcar nu știam, trântită pe pământul rece, corpului meu fiindu-i greu să se ridice din cauza șocului. 

-Zoloto, trebuia să te aștepți la asta. Sunt un om care își ține cuvântul, îmi spune acesta, aruncându-mi un zâmbet îngrozitor înainte ca vederea să-mi fie încețoșată, întunericul cuprinzându-mă. Camera s-a închis, rămânând singură în încăperea asemănătoare unei celule, întrebându-mă cum naiba Vladimir știa de existența acestui loc și nimeni nu l-a oprit. Unde era toată lumea? 

Nu înțelegeam ce se întâmpla aici dar un lucru era clar: trebuia să găsesc o modalitate să scap de aici. Singura mea șansă era să îl găsesc pe Harry și să îi fac pe oamenii lui Vladimir să dispară. Știam că problema era însuși șeful lor dar de asemenea știam că nimeni nu se putea ocupa de el, nimeni înafară de mine. Trebuia să ies de aici, aveam nevoie să-mi calmez respirația, să mă opresc din tremurat și să-mi creez un plan pentru a scăpa de aici. 

DecepțiaWhere stories live. Discover now