ERATIC :Care vădește lipsă de stabilitate.
Lumina orbitoare mi-a deziluzionat vederea pentru câteva secunde, înghițind în sec odată ce în fața ochilor mi-au apărut fețe necunoscute, simțindu-mă oarecum goală în această rochie sublimă, amintindu-mi din nefericire de acea zi în care mi-a fost cumpărată de Louis, duritatea și lipsa compasiunii lui Louis lăsându-mă cu o senzație de răceală în corp; culoarea mi-a revenit în obraji datorită machiajului, părul meu era prins într-o împletitură complicată, culoarea ieșind puțin în locul în care rămăsese decolorarea necesară având în vedere blondul pe care l-am avut atât de mult timp. Respirația mea era grea, ochii mei privindu-l acum apropiindu-se de mine, ochii săi lipsiți de vreo căldură aprinzând ceva înăuntrul meu, făcându-mi dinții să se lovească între ei, frustrarea prezentă odată ce îl simțeam aproape ajungând să mă facă să-mi pierd mințile. Era la fel de frumos ca prima oară când am pus ochii pe el; un costum negru, impunător și impecabil îi adora trupul sublim, înălțimea sa făcându-mă să par un pitic pe lângă acesta, asemănarea cu o zeitate a Olimp-ului fiind evidentă. Părul său scurt cu care m-am obișnuit în ultimele săptămâni era aranjat frumos cu ajutorul unui produs special, iar pielea sa arăta bronzată sub lumina candelabrului sofisticat. Intens și atrăgător, Harry Styles era bărbatul care a atras atenția tuturor, femeile șoptind neîntrerupt odată ce acesta mi-a oferit brațul său, ezitând, dar trecându-mi palma înfășurată într-o mănușă de catifea peste brațul său adorat de costumul întunecat, simțindu-i mușchii sub atingerea fragedă. Nu părea ca o persoană care fusese implicată într-un accident oribil abia acum câteva zeci de minute, iar acest lucru dovedea capacitatea și îndârjeala de care dispunea bărbatul puternic din dreptul meu. Lumea adunată la petrecerea bunicului meu mă făcea să mă rușinez, multitudini de perechi de ochi rămânând fixați pe cele două persoane care tocmai intraseră în camera balului, șoaptele neîncetat nici atunci când corpurile noastre treceau pe lângă aceștia.
-Dacă vrei să-ți fie bine, vei rămâne aproape de mine, Antonia.
Vocea sa. Respirația sa care se lovea de urechea mea mă trimitea spre locuri în care nu credeam că aș mai ajunge vreodată, nu cu el. Harry mă rănise, Harry mă rănea în continuare cu prezența sa aici, dar nu puteam concepe un moment în care el să nu fie prezent aici cu mine. Am dat din cap, neavând încredere în vocea mea spartă, ochii mei rămânând fixați pe profilul acestuia, corpul său trăgându-mă odată cu el înspre mulțimea care aștepta prezența nepoatei regăsite a lui Milton Kramph. Mă simțeam ca un artefact, un obiect adus la o expoziție; o pictură la o licitație scumpă, unde persoana care va plăti mai mult se va bucura de posesia mea. Uram această senzație, iar felul în care umerii lui Harry s-au tensionat, privirea rece fiind înlocuită de o prudență exagerată, știam că nici el nu este încântat de aceste priviri îndreptate spre noi.
-Dacă vrei să rămân aproape, ai face bine să-ți exersezi administrarea furiei, îi răspund eu, ochii săi întorcându-se spre mine, buzele sale scoțând un sunet contrariat, încercând să nu spună altceva. Cunoșteam prea bine această față a sa, indubitabila dârzenie care mocnea să fie dezlănțuită asupra întregii lumi.
Întorcându-și privirea, ochii săi au continuat să critice persoanele prezente la acest bal, știind prea bine că majoritatea oamenilor de aici erau disprețuiți de Harry, ochii săi neputând să trădeze ura și dezgustul resimțit. Știam că încă era acolo, fațada sa avea o limită; Harry Styles pe care îl cunoșteam era undeva adânc ascuns în bărbatul de lângă mine. Privirea mea a trecut apoi pe oamenii din jurul meu, corpurile noastre oprindu-se brusc în fața unui grup exagerat de extravagant în fruntea căruia se afla bunicul meu, simbolul puterii și al bogăției, omul pe care am ajuns să îl cunosc și singura persoană care m-ar putea ajuta. Dar acum, Milton Kramph purta o mină iritată, stresată și evident nefirească pentru un bărbat de nivelul său. Întârzierea mea era o problemă pentru el, una care îi punea în pericol statutul. Vedeta petrecerii nu a apărut până într-o oră târzie, iar faptul că era răvășită nu ajuta. Cu tot machiajul și fixativul necesar aranjării părului, știam că privirea mea era la fel de dezorientată ca atunci când am ajuns la acea cursă infernală.
-Ah, în sfârșit. Mă întrebam unde ești, Antonia.
Tonalitatea vocii sale era limpede; bunicul era nervos dar postura sa nu trăda manierele impecabile pe care le-a desăvârșit în toți acești ani. Am înghițit în sec, încercând să-mi imprim pe față cel mai bun zâmbet, falsitatea mea fiind observată instant de meticulozitatea lui Harry. L-am privit scurt, strângându-mi mai tare degetele de brațul său, câștigând un râs înfundat din partea sa. Privirea mea s-a reîntors apoi pe ochii supărați ai lui Kramph, trecând apoi pe persoanele din jurul nostru, o pereche distinctă de ochi atrăgându-mi atenția. Căprui, închiși la culoare dar cu o lumină imposibilă în ei, bărbatul acesta îmi aducea aminte de o față observată de mine în trecere la un moment dat. Pomeți înalți, păr întunecat aranjat pe spate, piele aurie și o statură impunătoare, știam că acest bărbat îmi era cunoscut. Dar mintea mea nu îl putea plasa nicăieri în timp, memoria mea fiind blocată de evenimentele petrecute în ultimul timp. Era evident că acest bărbat nu făcea parte din personalul bunicului, ci din cercul restrâns. Curățându-și gâtul, Kramph și-a făcut simțită prezența dominantă, fiind nevoită să-mi mut atenția de pe bărbatul chipeș care mă privea adânc înspre întunericul care mă amenința.
-Îmi pare rău pentru întârziere, spun eu, zâmbetul fals făcându-și din nou prezența pe chipul meu, vocea mea părând mult mai încrezătoare decât mă simțeam. Știam că nu era momentul să îl supăr, mai ales că aveam nevoie de aprobarea sa.
-Nicio problemă, dragă.
Vocea unei femei din apropiere m-a făcut să tresar, neluând în seamă până acum restul persoanelor din jurul meu, atenția mea fiind mult prea orbită de bărbatul misterios și ochii reci ai bunicului. Femeia în vârstă mă privea cu o căldură sigură, rochia catifelată care îi înconjura trupul dând senzația unei soții de nobil extravagantă care ascundea o inimă blândă.
-Suntem toți bucuroși să te întâlnim în sfârșit. Milton ne-a spus multe despre tine, Antonia.
Bărbatul de lângă femeie, posedând probabil aceiași vârstă, a continuat, zâmbindu-mi în același mod ca soția sa. Era evident că cei doi formau un cuplu, felul în care se prezentau dând impresia unui cuplu puternic, o parte din mine rupându-se știind că acesta este lucrul pe care mi-l doream dar din păcate știam că nu se va întâmpla niciodată. Am crezut că acesta putea fi viitorul meu cu Louis, la început așa părea. Apoi am crezut că s-ar putea întâmpla cu Harry, în ciuda improbabilității. Am crezut, am avut încredere că era posibil, dar normalitatea era departe de adevăr.
-Sper că nimic rău, continui eu, câștigând chicote ușoare din partea persoanelor, observând de asemenea felul în care bunicul începea să-și calmeze starea de nervozitate, degetele mele părăsind brațul strâns de care mă țineam cu atât de multă înverșunare, ochii mei disperați privind bărbatul puternic de lângă mine.
-Domnule, trebuie să vorbim.
Vocea sa dură, aprinsă și intensă i-a atras atenția bunicului, acesta dând ușor din cap, scuzându-se și părăsind locul în care ne aflam, căldura corpului lui Harry dispărând odată ce acesta s-a îndepărtat, lăsându-mă rece în prejma unor oameni cu care nu voiam să comunic. Ochii mei i-au căutat din nou pe cei ai bărbatului misterios, acesta nefiind prezent în locul în care îl văzusem acum câteva secunde, făcându-mă să mă încrunt ușor. Nu realizasem că plecase, dar ceva la el era de-a dreptul dubios. Știam că această noapte va fi grea pentru mine, mai ales după cele întâmplate până să ajung aici, dar cumva trebuia să trec prin ea fără să îmi fie pusă viața în pericol. Zâmbind și dând mâna cu o grămadă de oameni, am încercat să-mi continui performanța irezistibilă, purtându-mă ca bijuteria pe care Kramph m-a făcut să par în ochii acestor persoane puternice, știind că acum bunicul avea nevoie de exact ceea ce eram eu. O distragere, o nepoată model.
*
Respirația mea era iregulară, sângele curgându-mi cu repeziciune în vene, ochii mei rămânând fixați pe cei doi bărbați care purtau o conversație aprinsă, observându-le privirile încruntate și mișcările excesiv de mecanice. Mă așteptam să creeze o scenă, să văd sânge, țipete dar observându-i pe cei doi, știam că ce se întâmpla era mult mai rău. Louis și Harry purtau o conversație, una aprinsă evident, dar nu atât încât să atragă atenția oaspeților lui Kramph. Nu îmi puteam muta privirea de pe cei doi, în ciuda faptului că persoanele din jurul meu încercau să poarte o conversație cu mine, observând evident lipsa interesului meu. Ochii mei erau fixați pe cei doi, o distanță considerabilă între noi, fiindu-mi imposibil să aud ceea ce spuneau, având în vedere că șopteau pentru a evita atragerea atenției celorlalți. Dar nu și a mea. În secunda în care l-am observat pe Harry îndreptându-se spre un colț mai retras, am știut că urmărea ceva, iar odată ce Louis a apărut și el, începând o conversație aprigă, am realizat că ceva nu era în regulă. Iar din acel moment, privirea mea nu s-a putut muta pe altcineva. Îngândurați și deloc conștienți că cineva îi urmărește, aceștia și-au continuat conversația, simțindu-le tensiunea și nervii radiind. Mutându-mi privirea pe tabloul din fața mea, prefăcându-mă că în tot acest timp am privit opera de artă, purtându-mă cât mai natural, ochii celor doi trecând peste forma mea, simțind apăsarea atenției mele îndreptate pe ei, întorcându-se apoi pe călcâie, dispărând din aria mea vizuală, făcându-mi imposibil să îi mai observ.
Oftând dramatic, știam că nu îi puteam urmări, fiind mult prea precauți pentru a se lăsa urmăriți de o persoană ca mine, dar nu mă puteam opri din a crea scenarii imposibile, cei doi părând mult prea supărați și deranjați; puneau ceva la cale sau poate pur și simplu se certau pe tema cursei. Harry considera totuși că Louis este implicat în explozia aceia.
-Știi, Picasso a spus că i-a trebuit patru ani să ajungă să picteze ca Rafael, dar a avut nevoie de o viață întreagă pentru a picta ca un copil.
Am înghițit în sec, atenția mea fiind schimbată de la pictură, la omul care era lângă mine, bărbatul misterios de mai devreme apărându-mi în față, o privire concentrată întipărită pe chipul său frumos, privirea sa rămânând fixată pe portretul din fața noastră. Gene lungi, dese îi adorau pleoapele, pupilele sale fiind îndreptate într-o altă direcție, făcându-mi imposibil să îi văd ochii superbi, mandibula sa conturându-i chipul într-un mod excepțional, faptul că îl aveam aproape făcându-mi posibil să îi văd mai bine trăsăturile.
-Nu mi-a plăcut niciodată Rafael, murmur eu, atenția mea fiind complet îndreptată spre bărbatul de lângă mine. Surâzând ușor, acesta și-a întors corpul spre mine, privirea sa intensă ațintindu-se pe chipul meu, observându-mă cu adevărat. Ochi calculați și o intensitate sporită, căpruiul cald îmi teroriza mintea, creându-mi o stare inconfortabilă de neliniște.
-Se pare că ești mai interesantă decât speram. Mă bucur că ai reușit să ajungi, continuă el, ochii săi blânzi trăgându-mă spre ei, în ciuda senzației nefirești pe care o aveam.
Părea un bărbat normal, intens și misterios, dar cu nimic mai rău decât celelalte persoane pe care le-am întâlnit astăzi; dar ceva era diferit, el părea diferit. I-am zâmbit ușor, neștiind cum ar trebui să-i răspund, fiind atât de curioasă să văd ce voia de la mine.
-Antonia Kramph, o adevărată senzație. Știu că ai auzit în această seară de o mie de ori acest compliment, dar arăți spectaculos. O voce plăcută, calmă dar atât de puternică în același timp, acest bărbat era un mister desăvârșit, o enigmă îndrăzneață.
-Îmi place să merg pe numele Price, Kramph e plin de o istorie neplăcută , îl opresc eu, ochii mei privindu-l cu înverșunare, acesta minunându-mă cu un zâmbet sublim, dinți albi ca laptele trecându-i peste buzele roz, făcându-mă să înghit în sec, pieptul său îmbrăcat aproape atingându-l pe al meu, tensiunea existentă devenind prea grea pentru mine, făcându-mă să răsuflu puternic.
-Hm, nu cred că bunicului tău i-ar plăcea să audă ce nepoata lui prețioasă are de spus, îmi zice acesta, limba sa udându-și buzele, căldura emanată de corpul său simțindu-se pe pielea mea, în ciuda rochiei care îmi acoperea trupul.
-Cine ești? întreb eu, susținându-i privirea, pupilele sale mărindu-se din cauza felului în care corpurile noastre se atingeau, curiozitatea scoțând ce era mai rău din mine.
Răspunsul său nu a venit sub forma unor cuvinte, ochii săi mutându-se pe buzele mele, având o senzație ciudată de atracție profundă pentru un străin care ar putea fi mai periculos decât credeam. Dar era șarmant, atractiv și extrem de dominant, acest bărbat inspira atât de multă putere încât știam că oricine ar fi, reprezenta un pericol pentru mine și pentru toate lucrurile în care credeam. Senzația aceasta era cunoscută; mă simțeam la fel ca în prima zi cu Harry, primul moment în care l-am văzut, iar eu nu eram pregătită să țin piept acestui sentiment.
- Antonia.
Vocea mea ieșind dintre buzele unei alte persoane, vocea cunoscută care mă trăgea odată cu brațul smuls din spațiul micuț dintre mine și bărbatul misterios, cunoșteam prea bine amenințarea îndreptată spre el; Harry era un bărbat mult prea mândru pentru a mă lăsa să-mi petrec timpul cu altcineva, iar acum eram convinsă că pericolul mă privea direct în ochi- acei ochi căprui.
Zâmbindu-i scurt, mi-am întors privirea spre Harry Styles, omul care se părea că nu îmi mai părăsea gândurile, omul care îmi avea inima și omul care o putea distruge printr-o simplă privire maniacală. Trăgându-mă departe de privirea intensă a celui cu care vorbeam, Harry mi-a cuprins brațul între degetele sale într-un mod dur, corpul meu fiind purtat cu repeziciune printre oamenii bogați, iritarea observându-se pe chipul meu odată ce acesta a ajuns aproape de un hol întunecat, repezindu-se spre întuneric.
-Harry, oprește-te! Ce e cu tine? întreb eu, tălpile mele înfigându-se de podeaua curată, acesta fiind luat prin surprindere de lipsa de obediență de care dădeam dovadă. Nu mai eram aceiași persoană, iar el realiza încet acest lucru.
-Stai departe de omul acela! E un pericol pentru tine, îmi spune acesta repede, corpul său trântindu-l pe al meu de un perete lateral, făcându-mă să oftez, durerea de la spate simțindu-se pe coloana mea.
-Tu ești un pericol pentru mine, murmur eu, privindu-i chipul în întuneric, singura urmă de lumină aparținând lunii care intrase prin geamul deschis. Aerul rece mi-a atins corpul, o parte din el fiind blocat de corpul masiv al bărbatului care mă țintuise, frigul acaparându-mi doar picioarele dezgolite, tocurile începând să-mi rănească tălpile.
Ochii săi întunecați îmi trimiteau săgeți direct în inimă, apăsându-mi organele, plămânii mei primind tot mai puțin aer, buzele mele întredeschizându-se odată ce i-am simțit respirația atât de aproape de fața mea, presiunea pe care o punea pe corpul meu împins atât de mult în peretele rece, creându-mi o stare inconfortabilă, mai inconfortabilă decât credeam că este posibil. Eram obișnuită cu acest Harry, convinsă de faptul că orice ar pune la cale, nu mă va mai influența ca în acea noapte în sala de sport; privirea demonică, ochi reci ca un ghețar, un foc periculos care ar putea aprinde păduri întregi îi împânzea chipul, acel bărbat este înspăimântător, dar cel din fața mea nu poate fi aceiași persoană, cel puțin nu acum.
-Și totuși, natura ta se împotrivește, murmură acesta, brațele sale ridicându-se deasupra capului meu, ochii mei rămânând fixați pe el, observându-i contrarietatea de pe chip.
-Ce vrei să spui?
Vocea mea părea inumană, deloc caracteristică persoanei pe care am ajuns să o numesc versiunea mai bună a mea. Orice ar face, orice ar spune, simpla sa prezență îmi distrugea toată încrederea și distanța pe care o creasem între noi. Știam că exista această posibilitate; să fiu atât de îmbătată de ceea ce este el încât voi uita tot ce mi-a făcut, voi uita prin ce am trecut din cauza sa.
-Vrei să uiți, tânjești să uiți ultimele săptămâni. Îți cunosc dorințele, Toni, continuă acesta, buzele sale apropiindu-se extrem de mult de ale mele, simțind presiunea acestora atât de aproape de mine.
Nu îmi doream să cedez, nu îi puteam ceda. Motivul său e clar; își dorea să mă las trasă în jocul său, să îi demonstrez că influența sa nu a dispărut. Dar îmi era foarte greu să îi rezist pentru că tot ceea ce spera el să se întâmple, era adevărat.
-Atunci ce vreau? Ce tânjesc, Harry?
Vocea mea era mult mai calmă acum, iar simpla schimbare din mine l-a afectat mai mult decât spera, tensionându-se instant, ochii săi continuându-și dansul înfiorător, încrederea mea fiind inexistentă dar totodată atât de prezentă în acest moment. Cuvintele sale puteau fi dure, puteau aprinde o flacără în mine, dar ceea ce a urmat m-a luat prin surprindere, neștiind cum aș putea să răspund.
-Vrei să te întorci; să te întorci în timp. Să privești din nou stelele, noaptea târzie. Să mă ai pe mine acolo, lângă tine.
Eram singură. Acum înțelesesem. Singurătatea este ca un foc pe care îl păstrez în mine, aproape de pielea mea pentru a vedea cu adevărat dacă sunt capabilă să nu mă ard, să văd cât va dura până voi alerga spre apă. El mi-a demonstrat că nu suport singurătatea, că nu este ceea ce vreau iar cuvintele sale au o însemnătate mult mai mare decât credeam. Toată viața mea am fost singură, fără să îmi dau seama am trăit în umbră, încercând să mă ascund. Dar acest lucru s-a schimbat odată ce Louis a apărut în viața mea, iar din acel moment am uitat cum este să fii singură. Odată ce Louis a fugit iar Harry a apărut în viața mea, cu toate că stăteam împotriva a tot ceea ce era el, nu mai eram singură. Cunoscându-l, învățând să-l iubesc, trăind cu el, am realizat ce bine mă simțeam lipsită de acea singurătate care exista în mine. Dar acum , de când am aflat ce făcuse, trădarea, lacrimile, suferința, toate acestea au reaprins întunericul din mine, l-au adus la suprafață.
Mi-am întors privirea, nesuportând să-i mai văd ochii ațintiți pe mine, judecându-mă. El era ultima persoană care avea dreptul să mă judece, și cu toate acestea, mă simțeam cel mai rău sub ochii săi pătrunzători. Căldura corpului său îmi îmbăta simțurile, îmi trimitea gândurile în locuri neplăcute, iar acum eram convinsă de un lucru: trebuia să mă îndepărtez de el. Orice aș face, știam că mă va trage înapoi, mă va readuce la el deci singura mea scăpare era să fug cât de departe puteam de el. Dar de asemenea eram convinsă că nu m-ar lăsa niciodată, nu fără o luptă.
-Știu ce vrei cu adevărat. Știu ce dorești. Pe mine, mereu.
Am înghițit în sec, menținându-mi privirea în pământ, refuzând să-i alimentez dorința, setea de putere, dominația. Era puternic, era mult prea puternic, iar eu eram îndrăgostită. O combinație mortală, cel puțin așa a fost mereu pentru noi.
Am suspinat odată ce corpul său s-a dezlipit de mine, crezând că urma să mă sărute, dar buzele sale s-au conturat într-un zâmbet uriaș, iscând frica și neliniștea în mine, surâzând ușor.
-Vei fi mereu a mea și nu poți schimba acest lucru.
Mi-am strâns dinții, încercând să-mi calmez respirația eratică, ochii mei întorcându-se spre el, privindu-l cu atât de multă monotonie încât nici măcar eu nu mă credeam. El observase. Mă citise imediat, zâmbetul său mărindu-se mai mult decât credeam posibil, corpul său îndepărtându-se complet, fiind la mai bine de doi metri de mine.
-Ești exact ca Louis.
Murmurul meu a fost sesizat instant de acesta, ochii săi ațintindu-mă pentru o ultimă dată, întorcându-se apoi cu spatele, picioarele sale lungi purtându-l înapoi spre ușa care ducea la petrecere, gâtul său întorcându-se pentru câteva secunde, cuvintele rostite de acesta rămânându-mi în minte și în momentul în care acesta a dispărut, pașii săi fiind uitați în bătaia vântului.
-Sunt mult mai mult de atât.