INDULGENȚĂ: Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate.
Știam că mai repede sau mai târziu trebuia să am această conversație cu Harry. Trebuia să-i spun tot ce s-a întâmplat, în ciuda faptului că îmi este extrem de greu să retrăiesc acele evenimente, mintea mea fiind încă într-o stare de negare a realității datorită prezenței neașteptate a lui Louis. Observând că nu aveam de gând să împărtășesc ceea ce mi s-a întâmplat, Harry a preferat să mă facă să mă simt cât mai confortabil posibil, insistând asupra unui ceai cald și cele trei pături pufoase care le-a așezat peste corpul meu înfrigurat.
-Și? Antonia, sunt aici pentru detalii! Nu mă ține în suspans.
Vocea entuziasmată a lui Kit m-a făcut să-mi ridic privirea, ațintindu-mi ochii asupra irișilor săi albaștri, nevrând să-mi aduc aminte atât de repede de toate cele întâmplate în ultimele zile. Poate că era mai bine să nu zic nimic, poate așa își vor da seama că nu sunt în măsură să vorbesc și așa îmi vor acorda puțin spațiu, iar poate mai târziu voi fi pregătită să-i spun totul lui Harry. El trebuie să știe, dar acum nu aveam energia necesară nici măcar să-mi țin ochii deschiși, iar gândul că ar trebui să stau să retrăiesc acele evenimente acum mă înfiora.
-Cred că este timpul ca Antonia să primească odihna care o merită. Kit, nu trebuia să pleci, cumva? Stella, te rog. Ai grija ca , atât Kit cât și Katrina să plece de aici fără vreo nelămurire, eu trebuie să mă ocup de ea acum, vocea obosită, dar în continuare rigidă, a lui Harry s-a auzit în apartament, direcționându-și palma peste umărul meu, astfel făcându-mă să mă ridic și să-l urmez în dormitor.
-Noapte bună, șoptesc ușor celor trei persoane rămase în sufragerie, Stella aruncându-mi un zâmbet ușor, începând să-și adune toate dispozitivele electrice folosite mai mult ca sigur pentru a încerca să mă localizeze.
Corpul mi-a fost tras în dormitor, acum fiind pusă în fața privirii îngrijorate dar tensionate a lui Harry. Puteam vedea că este destul de evaziv cu privire la întreaga evoluție a evenimentelor și nu pot spune că nu îl înțeleg. La urma urmei, Kramph mi-a dat drumul, m-a dus direct la Harry iar acest lucru nu avea cum să nu fie îngrijorător pentru că este evident că bărbatul care mi-a ordonat răpirea pune ceva la cale. Este extrem de ciudat felul în care a gestionat întreaga problemă, m-a răpit doar pentru a-mi arăta un lucru. Că el este cel care controlează totul. Louis nu a fost nimic mai mult decât o necesitate pentru a se infiltra în familia mea, iar felul în care am ajuns să realizez cu adevărat cu cine mi-am împărțit viața în ultimii trei ani categoric m-a afectat emoțional. Dar oare acesta este lucrul pe care îl urmărește Kramph? Distrugerea psihicului meu? O iubire eșuată. Puțin probabil. Nu poate fi doar atât. Orice ar urmări, categoric mă implică pe mine și tind să cred că și pe Harry după felul în care mi-a vorbit de el.
-Știu că nu vrei să vorbești despre ce ți s-a întâmplat, dar eu trebuie să știu. Nu te pot proteja dacă nu îmi spui ce ți-a făcut.
L-am privit gânditoare, mușcându-mi buzele și repetând în minte cuvintele sale. Evident că știam că trebuie să îi spun, dar nu știam cum aș putea începe. Cum aș putea să-i spun de Louis, de Kramph și de tot ce am auzit în ultimele ore. Era copleșitor pentru mine și chiar dacă nu înțelegea acest lucru, nu puteam să mă deschid atât de repede în fața sa, mai ales după Louis. Acum totul părea atât de amuzant. Am fugit alături de un escroc, am încercat să stau departe de el pentru că eram îndrăgostită de un bărbat care s-a dovedit a fi exact ca cel de care îmi era frică. Harry și Louis sunt mai asemănători decât credeam că este posibil, mai ales acum. Poate că faptul că mereu am fost atrasă de bărbatul inabordabil și rău este cu adevărat lucrul care mă va ruina într-o zi. Louis mi-a arătat adevărata lume, mi-a deschis ochii , a spulberat orice iubire rămasă în mine penntru el dar oare Harry nu ar face la fel dacă ar fi în locul său? La urma urmei, nu sunt așa diferiți.
-Știi, am crezut că îmi va fi ușor. Am crezut că tot ceea ce trebuia să fac este să fug și așa nimeni nu mă va putea atinge vreodată, iar acum...acum tot ce s-a întâmplat mă face să realizez ceva. Iubirea este cu adevărat distrugere.
L-am privit aproape neinteresată, lăsându-l să se gândească la ce am spus, ochii săi cercetându-i apoi pe ai mei, semnalându-mi să continui.
-Era acolo. În fața mea. În piele și oase. Întreg. Și ce am făcut? În loc să mă îndepărtez, prima mea reacție a fost să îl îmbrățișez, aproape plângând că era în fața mea.
-Nu este greșit să nu îți poți controla prima reacția, Antonia. Este uman, vocea sa părea calmă, controlată, cuvintele care i-au părăsit buzele păreau bine gândite și analizate, luându-mă prin surprindere. Mi-am ridicat capul, privindu-i fața, observându-i ochii verzi, sprâncenele încruntate și buzele rozalii. Dar ochii săi păreau ușor reci, mai reci decât de obicei oricum.
-Știai că este în viață. Ai știut tot timpul unde este și cine este. Și nu mi-ai spus. De ce?
Până și eu eram surprinsă de calmul vocii mele, lucru care l-a făcut pe Harry să înghită în sec, păstrându-și privirea obișnuită.
-Nu eram în măsură să îți spun așa ceva. Te-am ferit cât de mult am putut de el și nu îmi pare rău, Antonia. Nu am vrut niciodată să te văd în starea aceasta, cu toate că știam prea bine că doar amânam inevitabilul.
-Ce vrei să spui? întreb eu, lăsându-mi corpul pe pat, privind tavanul bej al camerei, ochii mei nestabilindu-se pe ceva anume.
-În Brazilia. Era acolo, la dineu. Antonia, este mâna lui dreaptă, evident că nenorocitul de Kramph are încredere în el. Louis a fost ales special pentru tine, Kramph știa că odată ce Louis era îndepărtat, era expus. Dar cu toate acestea, a avut încredere în el. Tatăl tău m-a pus să vă urmăresc în ultimul an, chiar crezi că nu știam cine este Louis cu adevărat? Într-un fel, o parte din mine spera ca tu să știi despre el, spune acesta, așezându-se la rândul său pe pat, brațul său lipindu-se de al meu, ochii săi fiind și ei ațintiți pe tavan.
-De ce? întreb eu fără a-l privi în ochi. Nu puteam face asta acum, nimic nu mă putea determina să mă uit la el, nu acum când constat că el a știut de Louis în tot acest timp.
-Pentru că dacă ai fi știut cine este cu adevărat și ai fi fost în continuare alături de el, ar însemna că l-ai acceptat. L-ai acceptat așa cum este.
-Harry, nici măcar nu te pot privi. Nu pot să cred că știai cine este în tot acest timp și nu mi-ai spus. Nici măcar după ce noi... n-nici măcar după ce ai văzut cât de mult sufeream, după ce am plâns după el. Nu pot să cred că ești atât de crud. Ți-a plăcut să mă vezi așa, nu? Tristă, îndurerată.
Îmi puteam simți furia crescând în corp, vocea mea răsunând în cameră, ridicându-mă acum pentru a-l putea privi. Ochii mei nu trădau nimic, furia care emana din corpul meu fiind aproape palpabilă, ochii săi continund să mă privească fără vreo urmă de reproș lucru care m-a enervat și mai tare.
-Vreau să știu ce ți-a spus Kramph. Nu mă interesează de Louis. Nu voi regreta niciodată că nu ți-am spus, nu eram în măsură și sunt aproape ferm convins că și dacă îți spuneam, nu m-ai fi crezut. Când iubești pe cineva Antonia, ești orb, nu îi poți vedea defectele nici măcar atunci când cineva ți le arată.
Nu puteam să cred că este serios. Felul dur în care a vorbit acum mi-a demonstra încă o dată că Harry are mult mai mulți pereți ridicați în fața sufletului său decât credeam. O persoană poate să fie atât de crudă și indiferentă? Totul era posibil când vine vorba de el. L-am privit în cel mai detestabil mod, aruncându-i în minte atât de multe insulte încât nu ar mai trebui să stea acum în picioare în fața mea, reluând toate momentele în care ar fi putut să-mi spună de Louis; ar fi putut să mă avertizeze. O amintire anume m-a făcut să-mi întorc privirea, pufăind neîncrezătoare. Nu puteam să cred așa ceva.
-La dineul lui Kramph, Louis era acolo și nu mi-ai spus, mi-ai distras atenția. Știi, m-ai sărutat pentru prima oară în acea noapte. Ai făcut-o pentru a nu-l vedea pe el, am dreptate?
Vocea mea era neîncrezătoare, întrebarea pe care am pus-o sunând mai mult a afirmație. Știam de ce a făcut-o iar acum totul avea sens, totul se lega. Nimic din ce face Harry este fără vreun scop, iar în acel moment, trebuia să se asigure că nu îl voi vedea pe Louis. Acela a fost momentul care a schimbat totul, cel puțin pentru mine.
-Nu.
Răspunsul său a venit încet, șoptit, astfel făcându-mă să-mi ațintesc privirea din nou asupra sa. Și-a ridicat capul la rândul său, dându-și la o parte șuvițele de păr care îi încadrau fața, ochii săi privindu-mi întreaga față cu o atenție deosebită. Nu știam ce gândea, nu îl puteam citi. Secundele treceau cu repeziciune, niciunul dintre noi nu voia să rupă legătura care exista acum între noi, încercarea mea de a vedea prin el eșuând. Nu am putut niciodată să-mi dau seama cu adevărat ce gândește. Îmi este imposibil.
-Am făcut-o pentru mine.
De data aceasta cuvintele sale erau clare, rostite răspicat și ferm. L-am privit nedumerită, încercând să-mi dau seama ce vrea să spună. Nu înțelegeam care era motivul adevărat, simpla lui afirmație luându-mă prin surprindere.
-Am făcut-o pentru că am vrut acest lucru încă din momentul în care te-am văzut. Tot ce am făcut până în momentul acesta și tot ce voi face până îmi voi da ultima suflare va fi pentru a-ți oferi siguranță, iar dacă distragerea ta din a-l vedea pe Louis era necesară, aș face-o din nou și din nou. Nu înțeleg de ce ai această reacție când tot ce-am vrut eu a fost să te țin departe de pericol, iar în acel moment pericolul era Louis. Pericolul este Louis, continuă el, privindu-mă cu atenție, ochii săi netrădându-i gândurile.
-Ceea ce ai făcut a fost greșit, faptul că ai ascuns un lucru atât de important de mine îmi dovedește că nu binele meu l-ai vrut, ci pe al tău. Nu te-ai gândit la mine când ai decis să nu-mi spui de el, te-ai gândit la tine iar dacă nu poți recunoaște acest lucru înseamnă că nu voi mai putea avea încredere în tine niciodată.
Totul părea diferit acum, pentru că era. Rolurile s-au schimbat, postura încordată și vocea fermă a lui Harry se regăsea acum în mine, în timp ce Harry părea un cățel mustrat de stăpân. Puteam observa că tot ceea ce i-am spus i-a schimbat expresia feței, sperând că aceste cuvinte au ajuns cumva la el, că au trecut de acel perete iar acum Harry cel adevărat ar ieși la suprafață.
-Nu îmi voi cere scuze că te-am vrut doar pentru mine. Nu îmi voi cere scuze că nu ți-am spus de Louis pentru a te scuti de lacrimi și suferință și categoric nu îmi voi cere scuze de modul în care am evitat un potențial dezastru în Brazilia. Dacă nu poți să accepți acest lucru, atunci tu ești cea care se gândește doar la ea !
I-am privit corpul îndepărtându-se de mine, trântind ușa de la baie în urma sa. Câteva secunde bune privirea mi-a rămas ațintită pe ușa din lemn, neputând să-mi mut ochi. Poate că nu voiam să recunosc, poate că nu eram pregătită să fac acest lucru, dar nu puteam să nu înțeleg de unde vine Harry cu această mentalitate. Poate că are dreptate. Poate că nu. Harry a avut mereu secretele sale și cu cât încerc mai mult să le descopăr, cu atât sunt împinsă mai departe de ele.