FRANC : Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, deschis, ceea ce gândește.
Nu știam ce urma să se întâmple cu mine iar gândul constant al amenințării lui Louis mă face și mai neliniștită de cele ce urmau. Daca Jason i-a spus? Daca s-a jucat cu mine în tot acest timp, testându-mi capacitatea de a-mi menține sănătatea psihică iar Louis știa în tot acest timp, așteptând momentul potrivit să mă termine. Odată ce bărbații masivi care îi acompaniau pe Louis și Jason m-au împins într-o cameră mică, ochii mei au stat fixați pe ușă până în momentul în care știam că niciunul dintre ei nu mă va urma. Apoi, privirea mea s-a așezat pe încăperea cubică, mică dar extrem de interesantă. În jurul meu, pe fiecare perete și peste tot în cameră de altfel erau ceasuri; o multitudine de ceasuri de toate felurile, vechi, noi, în toate stilurile posibile de la cele antice de pe vremuri până la cele electronice folosite de lumea modernă. Nu înțelegeam ce căutam aici dar odată ce am auzit ușa deschizându-se și l-am observat pentru a doua oară în această seara pe Kramph, gândurile mele s-au încețoșat, scenarii orbile apărându-mi în minte. Chiar dacă până acum nu s-a ajuns la violență, mereu mă simt ciudat în preajma sa.
-Liebling, scuză-mă pentru această gestionare de situație, dar se pare că am uitat să menționez un detaliu destul de important acolo, spune acesta, referindu-se la conversația noastră de acum câteva ore, corpul său și îmbrăcămintea neschimbată în cele două ore de când l-am văzut sugerându-mi că a fost plecat în tot acest timp.
Aș putea spune că sunt curioasă unde a mers dar nu doream cu adevărat să știu unde s-a dus în acest timp pentru că mă gândeam la ce e mai rău. Sunt sigură că și-a rezolvat afacerile, iar eu știind adevărata lui afacere nu puteam să nu mă gâdesc la o vărsare aparte de sânge. Era ceva tipic și deloc neobișnuit când vorbeai despre Milton Kramph. Nu știam ce să spun, privindu-l atent, ochii săi mutându-se pe artefactele din cameră. A zâmbit în sine, revenind apoi cu ochii pe mine.
-Ce este asta? O chestie de punctualitate? întreb eu, arătând spre ceasurile de pe pereți, observând că el nu schița nicio urmă de dorință de a-mi comunica de ce este aici și ce exact vrea de la mine.
- Viața e doar o umbră mergătoare, un sărman actor ce merge țanțoș și se agită în ora lui pe scenă și apoi nu se mai aude nimic de el, răspunde acesta, pivind la rândul său ceasurile de pe pereți. Am lăsat cuvintele sale să se imprime în mintea mea, analizându-le sensul, vocea bărbatului din fața mea răsunându-mi în gânduri.
-Te-ai înconjurat cu amintirea constantă a morții, concluzionez eu, privindu-l cu atenție, acesta zâmbindu-mi într-un fel aproape mândru odată ce mi-a auzit răspunsul.
-Foarte tenace. Știi, e mult de muncă, muncă măreață. Cu fiecare secundă care trece, mă împing să continui.
Mi-am mușcat buzele, simțind deja durerea de cap care s-a instalat, ochii mei încercând să-i evite pe ai săi. Următoarele sale cuvinte m-au făcut să înghit în sec, încercând să descifrez exact ce are în minte, care este planul său.
-Inițial, am vrut să te las pe mâna lui Louis, știind prea bine că aveți multe de discutat. Dar mă gândesc că nu este în interesul tău să-ți petreci noaptea cu el acum, după ce ai aflat exact cine este și de ce este în stare. Te asigur că nu a avut altă soluție, a fost un ordin Antonia, deci s-a simțit obligat să-l respecte.
-Deci este vina ta atunci. Totul este din cauza ta, tu ești motivul pentru care acum nici nu îl mai pot privi fără să vreau să-l fac să dispară, îi zic eu, ridicându-mi vocea, tensiunea crescând în încăperea, ochii mei furioși privindu-l.
-Nu eu te-am făcut să te îndrăgostești de el, draga mea. Tu ai făcut-o de bună voie. Aparent, ai tendința să te atașezi de persoanele nepotrivite, zice acesta, pivindu-mă pieziș, păstrându-și calmul și în această situație.
-Ce vrea să însemne această afirmație? îi scuip eu, observându-i postura schimbându-se, încercând probabil să-și păstreze calmul, pumnii săi strânși semnalând că îi este foarte greu să rămână impasibil.
-Întâi Louis, apoi Styles. Ai o tendință să alegi bărbații nepotriviți. Realizi că nu ar trebui niciodată să te încrezi într-un escroc, nu? Și mai ales nu într-unul ca Styles.
-Ce știi tu despre Harry? Nu ai idee despre ce vorbești, ești doar un psihopat înstărit care are impresia că poate scăpa fără să fie pedepsit, îi zic eu strângându-mi la rândul meu pumnii, vrând mai mult decât orice să-i îndepărtez gâtul de pe umeri.
-Oh, Antonia. Voi fi pedepsit, sunt pedepsit pentru ceea ce fac, aproape în fiecare zi. Dar acest lucru nu mă oprește să-ți spun asta: Harry Styles nu este ceea ce vrea să fie. Amintește-ți că e un șarlatan, toată viața lui a manipulat și șantajat oamenii în scopul propriului său interes. Nu te încrede în el, nici măcar atunci când ai impresia că vrea să te protejeze, spune acesta, privindu-mă în cel mai serios mod în care a făcut-o până acum.
-Dar de ce îmi spui asta acum? Care e interesul tău? întreb eu, înghițind în sec, ochii mei certetându-i pe ai tăi.
-Oricât de imposibil ți s-ar părea, îți vreau binele. Cum am mai spus, familia înseamnă putere și te asigur, Styles nu este familia ta. Ar trebui să ți-l scoți din minte și să faci lucrul cel mai rațional, sunăți tatăl și spune-i unde ești. Sunt um om rău, dar dragostea unui părinte este cel mai de preț lucru, iar eu ar trebui să știu asta pentru că nu am avut niciodată parte de așa ceva, spune acesta.
-De unde îl știi pe tata? Ce legătură ai tu cu el? continui eu, părându-mi extrem de curios modul în care l-a adus în discuție, ca și cum l-ar cunoaște pe tata. De ce? Poate că tata a mai avut de-a face cu Kramph, nu e ca și cum nu este o persoană importantă; sunt sigură că tata știe cine este.
-Aceasta este o poveste pentru altă seară. Acum, motivul pentru care ești aici, înafară evident de faptul că am încercat să te scot din acea cameră depresivă. Cum am mai spus, Louis a fost extrem de insistent ca tu să-și petreci seara cu el, dar evident eu am fost împotriva acestui lucru. Am nevoie de tine să transmiți un mesaj așa că din păcate, vizitele conjugale ale lui Louis vor trebui să aștepte, zice acesta, scuturându-și capul, aranjându-și apoi cravata.
-Un mesaj? Ce fel de mesaj?
-Unul destul de simplu. Aș vrea ca tu, draga mea Antonia, să-i transmiți bunului Styles următorul mesaj. Nu uita, trebuie să fie exact cum am spus eu, deci nu încerca să schimbi cuvintele sau sensul propoziție pentru că voi știi iar atunci nu va ieși bine pentru tine. Spune-i așa: Planul său va eșua, iar dacă eu nu voi primi ceea ce vreau, vei avea un sfârși atât de crud încât și diavolul va plânge.
Am procesat cuvintele sale, brațele mele simțindu-se ca două țevi de oțel grele, corpul meu începând să tremure violent, ochii lui Kramph analizându-mă pentru câteva secunde, apoi un zâmbet i s-a schițat pe buze.
-Acum că ai înțeles, mergem? Am un avion de prins iar tu draga mea, ai nevoie de un duș fiebinte, spune acesta, trecând pe lângă mine, atingându-mi cu vârful degetelor părul răvășit. M-am tras dezgustată, acesta zâmbind ironic, ochii săi rămânând fixați pe ai mei.
-Unde mă duci? întreb încet, urmându-l afară din cameră, trecând pe lângă toți oamenii săi de pază, aceștia trăgându-se obedient din fața sa.
-La iubitul tău, nu? Sunt sigură că i-a fost extrem de dor de tine, răspunde acesta, zâmbindu-mi sardonic, firele de păr de pe brațele mele ridicându-se din cauza senzației rece din corpul meu.
-L-Lou-
- Mă gândesc că vrei să-l revezi pe Styles, dacă nu mă înșel? întreabă acesta, întreruptându-mă. Am înghițit în sec, aprobând. Harry nu este iubitul meu, dar cu toate acesta nu l-am contrazis pentru că nu părea că dorește să continuie acest argument.
-Atunci e bine. Sunt sigur că va fi surprins când te va găsi în fața ușii întreagă, dar am ajuns la concluzia că nu era nevoie să recurg la alt fel de metode pentru a vorbi cu tine. Plus, chiar nu voiam să te am pe conștiință dacă Louis întrecea măsura și sunt sigur că ar fi făcut-o: omul nu te-a mai văzut de ceva timp, îl poți învinui?
Nu am răspuns pentru că ce urma să zic nu era plăcut, așa că, pentru a evita o interacțiune urâtă cu Kramph am preferat să păstrez tăcerea și să nu îl las să ajungă la mine. Uram ce mi se întâmpla, dar gândul că urma să-l văd în curând pe Harry mă liniștea.
-Liebling, după tine.
L-am privit pe Kramph, acesta deschizându-mi ușa unei limuzine negre, semnalându-mi să pășesc în vehicul, acesta urmându-mă, direcționându-l pe șofer. Totul părea atât de liniștit, poate prea liniștit, felul deloc periculos în care Kramph se comporta în fața mea neliniștindu-mă peste măsură. Nu arăta atât de periculos, adică evitând acele amenințări și ocazionalele momente de răutate, Kramph părea doar un afurist snob cu tendințe grandomane. Cu toate acestea, avea o aură stranie, ca și cum ceva ar fi în jurul său, o pânză întunecată care se activa odată ce pășea în cameră, subjugându-i pe toți. Urma să-l văd pe Harry, asta e tot ce conta. Urma să-l văd din nou și să încerc să elimin această experiență neplăcută. Cuvintele lui Kramph mi-au apărut din nou în minte, vrând extrem de mult să le alung dar observând în acest moment, cât de mult m-au afectat. M-au făcut să-i pun la îndoială încrederea iar acest lucru mă speria. Dacă nu puteam avea încredere în Harry atunci în cine aș putea avea?
*Liebling - dragă