A STÂRNI: A mișca, a urni ceva din loc; A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța.
-Mă lași în pace? mă repet eu, deja exasperată. M-am săturat, m-am săturat de comportamentul său enervant, de felul său oribil de a interacționa, sau mai bine spus a evita orice încercare aș face eu de a mă angajez într-o conversație cu el. M-am săturat să tot murmure în spatele meu în timp ce urcam scările spunându-mi că mă mișc ca un melc sau să mă împingă din lift pentru că ''nu are loc''. M-am săturat.
Mi-am întors privirea nervoasă spre el, dar cu toate că expresia sa rece și deloc impresionată era încă prezentă pe fața sa, puteam să văd o ușoară urmă de amuzament, dupa felul în care buzele i s-au ridicat pentru o milisecundă în sus, semn că îi face plăcere să mă vadă frustrată. S-a băgat în fața mea, trecând cardul prin aparatul care deschidea ușa, deschizand-o și lăsându-mă să intru. I-am aruncat o privire urâtă, cu toate că gestul său a fost unul frumos, nu aveam dispoziția necesară să am de-a face cu el. Mi-am trântit geanta în fața patului, nebăgând în seamă bărbatul care a intrat în urma mea între cei patru pereți, trântindu-mă direct cu fața pe pernele pufoase și de data aceasta curate care erau așezate pe pat. Nu mă mai interesa nimic, nici măcar prezența sa în cameră. Eram atât de obosită după toate lucrurile care s-au întâmplat în ultimele douăzeci și patru de ore, plus că rochia aceasta este oribil de incomodă, mai ales când ai de stat doisprezece ore în ea, lipită de un scaun incomod de mașină. Vreau doar să o rup de pe mine și să o arunc undeva unde nu o voi mai găsi niciodată pentru că, categoric nu o voi mai purta, nu când îmi aduce aminte de noaptea nebună pe care am avut-o. Am oftat exasperată, sunetele ieșind înfundate din cauza pernei care îmi era lipită de față, dar cu toate acestea sunt sigură că Harry m-a auzit.
Era de așteptat să nu comenteze pentru că prefera să tacă, iar pentru prima oara sunt recunoscătoare. M-am întors pe spate, acum având o priveliște perfectă asupra tavanului alb frumos decorat cu însemne aurii care păreau extrem de extravagante după părerea mea. Mi-am întins mâinile pe toată lungimea patului, bucurându-mă de salteaua tare care îmi făcea bine la spate, gândindu-mă cât de bine voi putea dormi acum având posibilitatea să mă întind pe tot patul și să nu trebuiască să mă înghesui în spațiul mic al unei mașini. Mi-am închis ochii, bucurându-mă de vântul ușor care se lovea de fața mea din cauza geamului pe care Harry l-a deschis când am intrat. Pentru prima oară, îmi doresc să pot să dorm aici. Mereu am fost speriată, mereu simțeam că umblu pe carbuni încinși și chiar dacă în momentul acesta, frica și pericolul s-au amplificat, îmi doresc să mă opresc. Îmi doresc să pot să mă bucur câteva ore de liniștea aceasta, să dorm fără să visez scenarii care de care mai înfricoșătoare legate de tata, de Louis și chiar și de mine și Harry. Ceva nu era în ordine.
Mi-am deschis brusc ochii, înghițind în sec apoi ridicându-mă instant în fund, cercetând camera după acel pachet de nervi umblător care mi-a distrus toată răbdarea acumulată în decursul anilor. Și atunci l-am vazut. Așezat într-un colț, pe un scaun, picioarele sale lungi pironite pe singura masă din încăpere, gândindu-mă cum este posibil să fie atât de înalt. Părea relaxat, cel puțin din limbajul corpului asta îmi dădea de înțeles.
Și apoi am văzut. M-am uitat mai atent, observând în mâinile sale un fel de material de culoare închisă, ochii mei mărindu-se ușor când am văzut la ce folosea acea cârpă. În cealaltă mână avea o armă, exact ca cea pe care a folosit-o când am fost atacați, același model ca și celelalte arme pe care le-am găsit în posesia sa. Ar fi trebuit să mă obișnuiesc deja cu el. Dar era atât de detașat curățând acea armă că îmi venea să-i spun vreo două. Dar știam că asta nu m-ar duce nicăieri și doar aș isca o nouă ceartă de care categoric nu aveam chef.
-Poți să nu te mai holbezi? murmură el, trăgându-mă astfel din gândurile mele stranii. Nu cred că am vrut să evit o ceartă în viața mea așa cum încercam acum dar faptul că este atât de frustrant mă scoate din minți.
-Nu mă holbam, șoptesc eu înghițind în sec, lăsându-mi capul să cadă în jos, mâinile mele prinzând cearșaful alb pe care stăteam, jucându-mă ușor cu materialul pentru a-i evita privirea ce știam prea bine că este ațintită pe mine.
-Ba o făceai. Ce mai este acum? insistă el, oftând exasperat după ultimele cuvinte, parcă încercând și el să nu se enerveze.
-Nimic, murmur eu, mâna mea ducându-se la gâtul meu, prinzând colierul de la Louis între degete, jucându-mă cu medalionul.
-Cum vrei, continuă el, lăsând un oftat exasperat, apoi întorcându-se la treaba sa, lustruindu-și arma care era deja dezasamblată total, gândindu-mă că îi va lua ceva să o reasambleze cu toate că la cum este el, sigur mai are cel puțin una ascunsa undeva în pantaloni, pentru protecție.
Mi-am mușcat limba pentru a nu spune ceva ce sigur nu i-ar fi plăcut. Știam că era mai bine să tac în momentul acesta, știam că nu trebuia să-l enervez iar. M-am săturat deja de atât de multă ceartă, vreau doar să ajungem în Natal fără probleme iar apoi să scap de el. Mă gandesc că asta se va întâmpla. Tata a spus că este aici să mă protejeze pe mine și să mă ducă în locul acela izolat. Deci în momentul în care vom ajunge în Natal, Harry va dispărea din viața mea oricum prea nebună și fără el.
-Harry?
-Hm?
-Pot să te întreb ceva? zic eu, vocea mea păstrându-se la un volum minim, pentru a nu-l enerva. Ochii mei se mișcau prin întreaga cameră, analizând extrem de atent împrejurimile mele, preferând să fac asta decât să trebuiască să îl privesc pe Harry în ochi.
-De ce e un singur pat iar? Nu puteai cere o cameră cu paturi separate? întreb eu, înghițind în sec vrând să fiu înghițită de pământ pentru că din nou, avem aceiași conversație dar sper că de data aceasta, voi obține un răspuns de la el.
-De ce întrebi?
-Pentru că vreau să știu! zic eu, vocea mea ridicându-se puțin, încercând totuși să nu mă enervez deoarece nu-mi spune și tot încearcă să evite întrebarea mea.
-Nu vreau să-și spun, zice el, lăsându-și arma pe masă, întorcându-și atenția spre mine, ochii mei ațintindu-se pe ai săi, privindu-l cu o ușoară urmă de dispreț, rânjetul oribil întipărindu-se pe fața sa odată ce mi-a observat iritarea.
-Dar- , încep eu să spun, strângându-mi pumnii și sperând că nu a observat ezitarea mea și că o va lăsa baltă așa cum face mereu.
-Dar tu ce? insistă el, primul meu gând fiind că nu mă va lăsa în pace dacă nu îi spuneam ce aveam de gând să zic.
-Nimic, murmur eu, rupând contactul vizual cu el, privirea mea mutându-se pe tabloul de pe perete.
-Dar tu ce, Antonia?
Vocea sa m-a făcut să tresar, nu din cauză că era tare sau dură pentru că asta deja nu mai era neobișnuit pentru mine și surprinzător nu mi se părea atât de dură ca alte ori, ci faptul că era atât de aproape în comparație cu atunci când era în colțul camerei, făcându-mă astfel să-mi întorc privirea, fiind nevoită să îmi dau capul în spate , atât de aproape de mine era.
- Las-o baltă, te rog, șoptesc eu, jucându-mă cu cearșaful alb, strângandu-l în pumnii mei.
-Vreau să știu ce voiai să spui!, vocea sa sunând într-un fel amenințătoare, în ciuda faptului că nu ar trebui să fie. Conversația noastră nu era una specifică nouă, cearta fiind obiectivul principal deci vocea sa ușor amenințătoare dar totodată curioasă parcă nu mergea cu situația în care ne aflam.
-Mă ameninți? Ce e cu tine? întreb eu, tonalitatea glasului mei menținându-se la același nivel scăzut ca până acum. Mi-am încruntat sprâncenele, privindu-i mai bine fața, observându-l la fel de încruntat ca și mine. Diferența dintre noi este că el mai mereu este așa dintr-un motiv necunoscut mie, dar eu nu sunt ca el, mereu încordată și nervoasă, doar în preajma sa se pare că adopt acest comportament.
-Ce voiai să spui?
Îmi evită din nou întrebarea. Din nou și din nou. De câte ori va face asta? M-am săturat să mă controleze, înteleg că este aici să se asigure că nu pățesc nimic, dar nu sunt un obiect și știu să-mi port și singură de grijă. Nu i-am cerut niciodată ajutorul. Niciodată. M-aș fi descurcat și fără el.
-Nu vreau să te culci cu mine, murmur eu, evitându-i ochii.
În următoarele secunde, un sunet ciudat a venit din partea sa, ceva ce nu am crezut niciodată că voi avea posibilitatea să aud de la el. A râs. A început să râdă în adevăratul sens al cuvântului. Vocea sa groasă se auzea ciudat când râdea, parcă era ireală. Era clar că nu făcea asta mereu, mie sincer mi se pare o minune în adevăratul sens al cuvântului că am avut ocazia să-l aud râzând. Dupa ce s-a oprit, în ciuda faptului că nu știam motivul pentru care râdea, l-am lăsat în pace să termine pentru că într-un fel , îmi plăcea să-l aud; avea un râs frumos, ciudat, destul de tare și scorțuros dar frumos.
-Antonia, nu e ca și cum te-aș obliga să faci sex cu mine. Doar dormim, nimic altceva, spune el, suspinând, continuând să râdă.
-Nu la asta m-am referit. Oh, Doamne, tu chiar ai crezut că la asta mă refeream? mă bâlbâi eu, întorcându-mă spre el, știind prea bine că obrajii mei erau deja roșii. Nu mă așteptam să am această conversație cu Harry. Nu voiam. Nici acum. Niciodată.
-Ești cumva rușinată? întreabă el, întorcându-și capul puțin, pentru a mă privi mai bine, degetele sale prinzându-mi bărbia, făcându-mă să mă uit la el. Am înghițit în sec, preferând să-i privesc sprâncenele. Nu ochii.
-Nu mă refeream la asta, murmur eu, ruținea acaparându-mi simțurile.
-Atunci ce voiai să spui? continuă el, degetele sale încă fiind pe pielea mea, fața sa mult mai aproape acum că era și el așezat în pat lângă mine. Mă privea cu o expresie amuzată, un zâmbet ușor acuzător, poate chiar de superioritate, conturându-i-se pe buze.
-Nu contează, mai bine nu vorbi-
-Insist. Ce altceva intenționai să spui? mă oprește el, înclinându-și capul spre mine, fiind atât de aproape încât mintea mea a mers spre noaptea trecuta. La Kramph când Harry m-a sărutat.
-Antonia, aștept.
-Nu poți să dormi cu mine în același pat. Nici măcar în aceiași cameră, murmur eu, trăgându-mi bărbia , privind din nou în jos.
-Ba pot! Normal că pot, spune el pufnind ușor, trăgându-se din spațiul meu, eu acum având posibilitatea să respir mai ușor.
-Nu poți dormi în același pat cu mine pentru că mie îmi place să dorm dezbrăcată, spun eu uitându-mă la el, sprâncenele sale mereu încruntate fiind acum ridicate în sus, ușor uimit. Trebuia să-i spun ceva, orice pentru a evita să fiu în pat cu el.
-Păcat, spune el, ridicându-se din pat.
-Ce vrei să spui cu asta? întreb eu ,uitându-mă curioasă la el, în ciuda faptului că încă eram roșie din cauza neînțelegerii noastre.
-Oh Antonia. Suntem foarte asemănători. Și mie îmi place, spune el, râzând ușor, mai mult pentru el, urmând să se întoarcă pe călcâie, lăsându-mă singură în cameră, corpul său masiv mișcându-se până a dispărut în spatele ușii băii, închizând-o în urma sa.