DOMINAȚIE : Faptul de a domina, de a-și exercita influența sau stăpânirea; putere, stăpânire, influență exercitată asupra cuiva sau a ceva
Respiratia mi-a fost taiata, nu puteam sa fac nimic. Priveam inerta, cu o expresie de soc absolut spre barbatul cosmarurilor mele .
Pentru prima data l-am vazut ingrijorat sau macar ceva aproape de ingrijorare pe fata sa. Nu stiu cum era dar sigur nu era bine. Era incordat, concentrat dar totusi...schimbat.
-Poftim?
Nu credeam ca imi aud bine urechile, ceva nu era bine. Nu putea fi adevarat. Nu.
-Antonia, m-ai auzit. Avionul s-a prabusit. Toti au murit, toti membrii echipajului sunt morti, spune el incet, simtindu-i duritatea in voce. Era nervos ca s-a intamplat asa ceva. Era suparat.
-Harry, soptesc eu, respiratia intretaindu-mi-se.
Nu pot sa cred. Nu nu nu nu. Nu este posibil! Cum sa fie morti? Nu!
-S-si noi trebuia sa fim acolo, reusesc eu sa spun, inghitindu-mi nodul din gat si privind spre el, intregul meu corp incepand sa tremure realizand aceste lucruri. Noi trebuia sa fim acolo, d-daca Harry nu ar fi insistat sa aterizam in alt loc si daca tata nu l-ar fi sfatuit asa...am fi fost morti. Morti!
-Stiu Antonia, la dracu, stiu! tipa el nervos, lovind puternic volanul masinii, noroc ca nu a reusit sa o deregleze. Nu cred ca era nervos pe mine, era furios mai mult pe situatie. Stie in ce postura am fost pusi, puteam fi morti.
M-am uitat la el, mainile mele inca tremurand violent, parca fiind paralizata de o forta invizibila, Harry reusind sa-si mute privirea nervoasa spre mine dar eu nu ma puteam concetra pe el. Ma gandeam doar la acei oameni...sunt morti. Asa pur si simplu, morti.
-Antonia, trebuie sa iti pastre-
Mi-am dat capul putin peste spate, incercand sa-l inteleg pe Harry dar nu il auzeam. Nu auzeam ce spune, ii vedeam buzele miscandu-se dar nu il intelegeam. Nu stiam ce vorbeste si dupa privirea pierduta care i-am aruncat-o cred ca si el si-a dat seama de asta.
Nu am mai fost pusa de mult intr-o astfel de sitatie si chiar daca poate am mai avut de-a face cu moartea, s-a intamplat acum ceva timp...Nu am mai simtit de mult acest fior, acest fior cutremurator de frica. Panica, eram panicata, dar nu era acel tip de panica constructiva. Nu ma ajuta, nu ma puteam concentra pe nimic anume. Nu mai vedeam nimic in jurul meu, ca si cum as fi fost absorbita intr-un abis al intunericului, singurul sunet care il puteam distinge printre umbrele intunericului era vocea dura si ragusita a lui Harry.
-ANTONIA! Antonia!
Brusc, corpul meu a mers in fata, semn ca forta gravitatiei a luptat impotriva mea, noroc ca aveam centura de siguranta. Mi-am simtit corpul smuls de pe scaun, suprafata dreapta, neteda dar totusi dura pe care am fost asezata scotandu-ma putin din transa.
-Antonia! Revino-ti! strigatele care pana acum pareau indepartate se auzeau din ce in ce mai aproape, mintea mea procesand destul de greu invazia sunetelor din exterior.
-Baga-mi-as! Antonia! Toni, revino-ti!
Privirea mea incetosata acum incepea sa distinga diferite forme, semn ca eram pe drumul cel bun in a-mi reveni. Cred ca faptul ca niciun fel de lumina nu m-a orbit, m-a facut sa incerc sa-mi revin, sa ies din orice mi s-ar intampla in acest moment.
Imprejurimile mele incepand sa para mai cunoscute, privirea mea reusind sa se imbunatateasca in asa fel incat acum puteam vedea parul cret si des al lui Harry, fata sa care ulterior era dura si de nepatruns, acum fiind umbrita de o ingrijorare stranie, buzele sale miscandu-se repede dar sunetul nu ajungea inca la creier deci nu intelegeam ce spune.
-Antonia, vocea urgenta si sinistru de ingrijorata a lui Harry s-a auzit in sfarsit, ochii mei fiind deschisi larg si privind spre persoana agitata care se afla asezata in genunchi in fata mea. Bratele sale invaluite de tatuaje intunecate fiind asezate bland, dar totusi ferm pe umerii mei, scuturandu-ma incontinuu si incercand sa ma faca sa-mi revin.
-Harr-
-Doamne Dumnezeule Mare, esti bine! sopteste el usurat, trecandu-si mainile prin par incercand sa-l faca sa stea in conditiile in care ii venea pe fata si ii obscura vederea.
-Ce se intamp-
-Ai avut un atac de anxietate. Vei fi bine, ma informeaza el, dandu-mi o suvita de par care s-a decis sa-mi vina in fata.
-Ce? De unde stii? intreb eu buimaca, uitandu-ma prin imprejurimi, acum putand sa observ ca eram asezata in fund pe jos, in mijlocul autostrazii, Harry langa mine, sprijiniti amandoi de masina si privindu-ne in ochi.
-Obisnuiam sa am si eu asa ceva cand eram mic, zice el, incruntandu-si sprancelele probabil gandindu-se la o amintire anume.
-Pai si cum-
-Nu avem timp de povesti. Sigur esti bine , Antonia? Trebuie sa ne grabim, zice el oftand, ridicandu-se de pe jos, intinzandu-mi si mie mana pe care am luat-o, tragandu-ma astfel cu el de pe soseaua rece.
-Da, sunt bine, spun eu lasandu-mi privirea in jos, inghitind in sec si oftand in timp ce urcam inapoi in masina. Dumnezeule mare! Ce-a fost asta?
Stai putin. Harry...Harry a spus ca obisnuia sa aiba astfel de probleme. Eu nu am mai avut niciodata asa ceva pana acum, de aceea nu am stiut ce sunt si poate asta m-a facut sa inrautatesc atat de tare situatia. Dar el, el a spus ca a trecut prin asa ceva. Nu pot sa cred!
Cumva maleficul, sarlatanul si nesuferitul de Harry Styles mi-a impartasit ceva din viata sa de buna voie si nesilit de nimeni?
*
-Harry, esti obosit. Te rog lasa-ma pe mine sa conduc, incerc eu sa-l conving.
Fac asta de mai bine de 30 de minute dar este atat de incapatanat .Cateodata am presimtirea ca nu vrea deloc sa ma asculte si mai bine face cum vrea el, chiar daca stie ca e mai bine cum zic eu. Poate face asta doar ca sa ma enerveze . Categoric nu vrea sa ma asculte, nu imi vrea ajutorul. El face doar cum il taie pe el capul, fara sa il intereseze consecintele sau in cazul de fata, parerea altora.
-Pentru ultima data.Taci! maraie el, strangand mai bine volanul. Stiam ca devine din ce in ce mai nervos dar macar de data aceasta sa ma asculte si pe mine. Nu ii spun prostii, vreau sa-l ajut. Chiar vrea, nu e nicio scamatorie.
Pentru numele lui Dumnezeu! Este doar o masina! Nu fac nimic rau. Vreau doar sa ma lase pe mine sa conduc pentru ca el este obosit.Tinand cont ca el nu a mai dormit inca de cand am aterizat cu avionul acela afurisit, sigur e obosit. Toata ziua ne-am petrecut-o pe drum si atunci cand am crezut ca ne vom putea odihni si noi putin, aflam de accidentul aviatic si Harry a insistat sa plecam. S-a zis cu somnul sau si sunt ferm convinsa ca nu e bine. Sigur e obosit, se vede pe el. Pungile negre de sub ochi fiind un motiv sa ma faca sa cred ca are nevoie de cateva ore de somn. Dar nu, el e prea incapatanat sa asculte de mine.
-Harry te rog,promit ca voi fi atenta. Ai nevoie de cateva ore de somn, insist eu, intorcandu-ma in scaun pentru a-l putea privi mai bine. Corpul sau era incordat, un lucru care l-am realizat inca de cand l-am cunoscut. Harry nu a fost destins niciodata. Mereu incordat, serios, atent.
-Antonia. Taci din gura si lasa-ma in pace! Culca-te sau fa altceva. Nu ma mai enerva! maraie el, strangand si mai tare volanul masinii, degetele sale albindu-se de la presiunea care o punea pe volan.
Am oftat stiind prea bine ca nu am cum sa castig asa ca mai bine ma culcam pentru cateva ore. Inca era destul de tarziu in noapte si speram ca poate dupa ce dormeam putin si se lumina, Harry imi va accepta oferta de a ma lasa la volan.
**
Sunetul usor al unui motor m-a trezit din somnul pe care il aveam. Gatul meu era indoit si ma durea extrem de tare din cauza pozitiei oribile in care am adormit, ochii mei deschizandu-se incet. Mi-am ridicat capul incet intrebandu-ma unde ne aflam in momentul de fata, lumina soarelui care as fi vrut foarte mult sa o vad nu era prezenta. Uitandu-ma pe bordul masinii la ceasul electric, am putut sa vad ca inca suntem in toiul noptii, ora 3 mai exact. Se pare ca nu am reusit sa dorm mai mult asa cum speram.
In fata mea erau luminile autostrazii care ghidau masinile ce traversau, in rest intuneric complet. Intorcandu-mi capul incet spre Harry, i-am putut vedea felul detasat de condus. Era exact cum il lasasem inainte sa adorm; pozitie dreapta, perfect situata de altfel pe scaun, mana sa stanga aflandu-se pe volan strangandu-l violet, in timp ce cea dreapta era lipita de schimbatorul de viteze. Privirea sa era perfect orientata inainte, nebagandu-ma in seama.
-Ai de gand sa ma lasi acum? intreb eu, uitandu-ma atent la el pentru a-i vedea reactia. Din nou, exact ce m-am asteptat. Liniste.
Se pare ca momentele in care Harry chiar vorbea s-au terminat abrupt. Inainte sa ma culc, parea enervat de situatie si usor impacientat din cauza mea probabil. Acum in schimb, mi se pare ca a revenit la Harry de dinainte, cel care am ajuns sa-l detest. Cel silentios, deloc cooperativ.
-Nu te voi lasa in pace pana nu ma vei asculta. Ai nevoie de cateva ore de somn, insist eu dandu-mi ochii peste cap cand am vazut ca din nou, a preferat sa ma evite.
-Hm, se pare ca am revenit la tratamentul silentios, soptesc eu mai mult pentru mine, stiind totusi prea bine ca Harry m-a auzit. Cum stiu asta? Harry aude tot. Nu inteleg sincer cum face asta. Parca e un robot. Nu mananca, nu oboseste, nu vorbeste, si totusi aude extrem de bine pentru o persoana careia ii lipsesc lucrurile de baza.
Dintr-o data corpul meu s-a dus in fata din cauza gravitatiei, masina oprindu-se violent, un sunet extrem de urat iesind in urma contactului dintre rotile masinii si asfaltul. M-am uitat confuza in stanga mea, Harry dandu-si repede jos centura, iesind din masina fara sa-mi adreseze un cuvant.
Initial nu am stiu ce se intampla, gestul sau spontan luandu-ma prin surprindere si lasandu-ma intr-o ceata completa dar cand corpul sau s-a miscat prin fata masinii, deschizandu-mi repede usa, am realizat ce face.
-Afara! spune el ,vocea sa dura iesind din nou la suprafata. Mi-am dat ochii peste cap, castigand o privire rece de la el, mainile mele miscandu-se repede, desfacandu-mi centura.
Ridicandu-ma din masina, Harry nu a ezitat sa ma impinga din calea sa, intrand repede in locul meu si trantind usa dupa el. Ce om.
Am oftat, picioarele mele miscandu-se rapid pe asflat, corpul meu strecurandu-se in masina. Inchizand usa, mi-am pus repede centura, asigurandu-ma ca totul era in ordine, uitandu-ma pentru o ultima data la Harry parca cerandu-i permisiunea sa pornesc.
-Condu, maraie el, scrasnind din dinti.
Simturile mele s-au intetit odata ce am bagat in viteza, piciorul meu apasand pe acceleratie. Nu stiam cu ce viteza vroia Harry sa conduc dar tinand cont ca el avea tendinta sa mearga cu viteza a 5 a eu m-am asigurat ca nu voi face acelasi lucru, multumindu-ma cu a 4 a. L-am vazut cu coltul ochiului meu dandu-si ochii peste cap dar nu a mai spus nimic.
Dupa cateva zeci de minute de condus, i-am aruncat o privire rapida vazandu-l intors spre geam facandu-mi imposibil sa stiu daca a adormit sau nu. Ma gandesc...adica nu cred ca m-ar fi lasat la volan daca nu ar fi fost obosit. Dar nu stii niciodata cu un nebun ca Harry. Poate ca nu doarme, poate doar isi odihneste putin ochii si cu ocazia aceasta ma face si pe mine sa tac pentru cateva ore.
Atentia mea s-a intors la drum, bucurandu-ma in sinea mea pentru faptul ca stiam sa conduc. Acum nu mai regret acele ore enervante de condus cu tata si Louis cand comentau si insistau ca nu stiu sa conduc si imi dadeau fel si fel de explicatii. Nu are rost sa mint, la inceput imi venea sa le dau cate o palma la amandoi pentru ca tot ce faceau era sa comenteze si sa tot comenteze, dar acum...acum aflandu-ma intr-o astfel de situatie, ma bucur ca m-au invatat sa conduc si ca asa am putut sa ma strecor la examen si sa-l iau.
Nu pot spune ca nu imi place sa conduc, imi place. Ma calmeaza intr-un fel. Stiu ca o gramada de lume este stresata cand sunt la volan si sunt incordati, dar eu nu. De fiecare data cand piciorul meu apasa putin acceleratia, simt ca am putere ca si cum acea simpla manevra imi ofera posibilitati, imi oferea un sentiment de putere asupra unui lucru atat de nesemnificativ. Viata.
Eram pe punctul de a ma uita spre ceas pentru a vedea ora exacta, cand actiunile mele au fost intrerupte, intr-un mod cam nepoliticos, de catre un tunet? Poate?
Urechile mele s-au ciulit, incercand sa imi dau seama cum ar putea ca tunetul sa se auda pe o vreme normala ca cea de afara. Era inca intuneric, dar totusi nu era atat de intuneric incat sa nu vezi urme ale rasaritului, cerul fiind de un albastru cetos, dar nu erau nori care indicau ploaie. Apoi, dintr-o data, am auzit din nou tunetul, doar ca nu era un tunet asa cum credeam initial. Gura mi s-a uscat instant, deschizand-o sa scot un sunet speriat, dar era prea uscata pentru asa ceva.S angele a inceput sa-mi curga cu putere in vene, privirea mea mutandu-se de pe drum, pe Harry care era deja intors , privind spre parbrizul din spate.
Dintii ii erau inclestati, privirea fixata pe evenimentele ce aveau loc in spatele nostru.
Dar gloantele care au continuat sa urmeze nu dadeau vreun semn ca planuiau sa se opreasca. M-am intors, uitandu-ma speriata la Harry cand l-am vazut scotand un pistol de calibrul 45 din spatele blugilor, el aruncandu-mi o privire rapida.
-Stii sa tragi? vocea sa a rasunat prin masina, eu schimband repede viteza pentru a ne indeparta de oricine era pe urmele noastre.
-Da, spun eu sigura pe mine, muscandu-mi buzele deja uscate.
-Bine. Daca vrei sa ramai in viata, imi vei urma cu exactitate ordinele, spune el repede, concentrarea lui fiind evident pe sursa focurilor de arma.
-Condu . Nu am incredere in tine cu arma, maraie el, ridicandu-se in genunchi si deschizandu-si repede geamul, jumatate din corpul sau disparnd in intunericul noptii.
Piciorul meu punea cat de multa presiune putea pe acceleratie, singurul meu interes acum fiind sa reusesc sa mentin volanul pentru a nu-l incurca pe Harry.
Suntele de gloante au inceput sa se inteteasca, de data aceasta venind si din dreapta mea, concentrarea de care dadea Harry dovada probabil ca m-ar fi uimit daca nu eram prea speriata si in acelasi timp concentrata pe sarcina care trebuia sa o indeplinesc.
Aruncand o privire rapida la oglinda retrovizorie, am vazut o masina neagra ca smoala apropiindu-se de mine, lumini albe iesind de langa geamuri semn ca oamenii care era pe urmele noastre trageau cu armele.
Noi eram doar doi, cine stie cati sunt ei.
-Tine banda Antonia, vocea groasa si dura a lui Harry rasunandu-mi in urechi peste sunetele puternice ale gloantelor. Ma mir cum de nu ne-au lovit masina inca sincer.
Mi-am indreptat postura in scaun, ridicandu-mi umerii usor si accelerand , volanul intorcandu-se usor in urma manevrei mele rapide, masina intrand inapoi pe banda buna.
Probabil ca am fost prinsa in ganduri si astfel nu m-am concentrat asa cum trebuia, volanul scapandu-mi usor astfel.
Puteam observa acum peisajul schimbandu-se, luminile unui oras intrand in vizor.
-Baga-mi-as! urla Harry, intrand inapoi in masina, lovind dur bordul, privind furios in fata.
Nu am avut curajul sa-i mai arunc vreo privire, viteza mea neincetinind niciun pic in ciuda faptului ca eram la intrarea intr-un oras.
-Ia-o la stanga aici, spune el indicand spre un drum laturalnic, eu indeplinindu-i porunca, smucind repede volanul, piciorul meu apasand rapid frana, si intorcand volanul pentru a nu ma lovi de ceva.
Indreptand repede masina, am pornit pe drumul indicat, viteza mea scazand putin observand ca nu mai era nimeni in spatele nostru. Poate ca i-am pierdut.
-Ti-am spus eu sa schimbi viteza? Da-i bice! tipa el, gesticuland din maini, corpul sau lungindu-se in spate si scotand de undeva din spate, gloante in plus pe care le-a introdus rapid in pistol.
Inghitind in sec, am continuat sa inaintez pe drum, acesta incepand sa se ingusteze dar nu am bagat de seama abia atunci cand nu prea mai aveam loc de trecut.
-Fa la dreapta.
Am facut intocmai cu mi-a fost spus, vocea dura si incordata a lui Harry impingandu-ma la extrema si incercand sa nu-mi pierd calmul in ciuda faptului ca simteam cum incep sa clachez. Mai bine nu m-as gandi la evenimentele care se petreceau in acest moment, poate astfel nu voi ceda.
Ajungand pe strada indicata, am fost nevoita sa incetinesc, observand ca acum ne aflam undeva in centrul acestui oras ,masinile trecand cu viteza , gandindu-ma ca am facut un ocol pentru a ne pierde urmaritorii.
-Dreapta, maraie el, concentrandu-se pe spatele masinii, asigurandu-se ca nu mai suntem urmariti.
Ascultandu-l pe Harry, am continuat sa misc masina asa cum cerea el, ajungand pe o strada extrem de ingusta si intunecata.
-Opreste aici, spune el.
Am facut intocmai, oprind motorul masinii, abia acum fiind in stare sa las aerul care il tineam in mine, sa iasa printre buzele mele intredeschise.
-Antonia, asta a fost doar o particica din ce ni s-ar putea intampla. Trebuie sa ramai concentrata. Mereu. Ramai concentrata, vocea dura a lui Harry facandu-ma sa ma intorc spre el, mainile mele ajungandu-mi in poala, jucandu-se intre ele.
Am incuviintat simtindu-mi vocea mult prea mica.
-Vom ramane aici pana maine dimineata pentru ca nu putem risca sa se repete evenimentul de mai inainte.
Am oftat incuviintand din nou dintr-o miscare a capului, neavand incredere in vocea mea in acest moment. Eram prea socata.
-Esti bine? intreaba el dupa cateva minute de liniste, amandoi privind in gol ,probabil gandindu-ne la ce s-a intamplat.
-Da. Tu? soptesc eu, privind spre bord. Ora 6.
Nu mi-a raspuns, linistea lui probabil insemnand ca e bine. Nu vroiam sa-l mai stresez acum cu intrebari chiar daca aveam atat de multe si vroiam sa i le spun pe toate, amalgamul de sentimente care se bateau in mine facandu-mi aproape imposibil sa ma concentrez pe ceva anume.
-Harry? Daca vor veni dupa noi? intreb eu, nelinistea stabilindu-se in mine odata ce cuvintele mi-au iesit dintre buze. Corpul lui Harry a ramas incordat, privirea rece fixandu-ma. Uitandu-ma la el, nu puteam spune ca vedeam frica, nu vedeam niciun fel de emotie, doar incruntatura aceia care o avea mereu pe fata. In rest nimic. Bagandu-si o mana prin parul sau ravasit, tragandul usor in frustrare, corpul sau s-a intors de tot spre mine.
-Nu vor veni dupa noi, Antonia! maraie el, o vene devenind proeminenta pe fruntea sa, furia iesind la suprafata.
-Dar cum poti fi sigur de asta? continui eu, incruntandu-ma la randul meu, postura infricosatoare a lui Harry neafectandu-ma acum. Eram mult prea...distrata ca sa imi fie frica de el sau sa fiu intimidata.
-Pentru ca i-am omorat pe toti, scuipa el, ura simtindu-i-se in glas. Era nervos, enervat chiar ca ni s-a intamplat asa ceva.
Doamne Dumnezeule! Ce se intampla aici? Cum ni se poate intampla asa ceva? Ce se intampla? Asta nu trebuia sa se intample niciodata, nu este normal!
-Dar vor veni altii Antonia. Mult mai multi, dar ma voi asigura ca vom fi pregatiti, maraie el, aruncandu-mi o ultima privire concentrata, apoi iesind din masina, ascunzandu-si pistolul in spatele blugilor si inaintand spre cladirea jerpelita in care trebuia sa ne ascundem. Un motel. Un motel jegos. Singurul lucru bun in acest moment era ca eram in viata.