M-am privit în oglinda mare din dormitorul lui Bastian. De fapt, din dormitorul care a devenit al nostru. A fost o surpriză minunată și cam neașteptată atunci când m-am trezit cu toate lucrurile în dormitorul ăsta. Poziția mea în această casă s-a schimbat extraordinar de mult. Adică, de la o simplă îngrijitoare la viitoarea soție a șefului este cale lungă, dar pe care eu am parcus-o extraordinar de repede. A fost un drum anevoios și neintenționat, căci nu mi-am pus niciodată în minte să mă bucur de tot ce a primit Bastian de la viață. Singurul lucru de care voiam să mă bucur sunt buzele lui, pielea lui fierbinte pe care am simțit-o noapte de noapte în ultimele șase luni, de când m-a cerut în căsătorie, mângâierile lui în noapte, dragostea pe care, surprinzător, mi-a oferit-o, și, mai ales, de sentimentul liniștitor pe care-l simt lângă el.
M-am culcat cu obrazul pe pieptul lui gol, mi-am împletit picioarele goale cu ale lui și i-am ascultat bătăile inimii neîncetat, noapte de noapte, timp de jumătate de an. M-a cuprins un fior de plăcere doar amintindu-mi de toate lucrurile frumoase care s-au întâmplat în timpul ăsta destul de lung. Sinceră să fiu, aveam impresia că a trecut extrem de puțin.
Timpul a trecut atât de rapid și pentru că lucrurile s-au schimbat. Eu am început jobul la librărie, Bastian a început lucrul la birou, ceea ce i-a făcut pe părinții lui extrem de ușurați și mândrii. Ei bine, relația lor nu s-a îmbunătățit, dar speram ca vestea pe care țineam să le-o dau să facă acest lucru. Emoția m-a cuprins ca prin magie când mi-am dat seama ce zi importantă era asta. Multe lucruri aveau să se schimbe în doar câteva minute.
― Hei, scumpo, imediat trebuie să cobori! a ciripit Sarah, întorcându-se din fața ferestrei prin care privea. Toată lumea este aici, inclusiv Bryan cu noua lui iubită.
Am zâmbit gândindu-mă la iubitele pe care Bryan le schimba aproape lunar. Se părea că-și găsise o nouă pasiune ciudată. Era încă tânăr, așa că nu-mi făcuse o părere rea acest lucru. Cel mai mult mă bucura faptul că mă vizita din când în când, iar pe Bastian nu-l deranja sau poate încerca să mențină acestă impresie. Apreciam dacă era așa.
M-am privit iar în oglindă, simțindu-mi mâinile tremurând haotic. Sarah mi-a citit starea, așa că a venit în spatele meu și și-a pus mâinile micuțe pe umerii mei acoperiți de dantelă albă. La încheietură avea o floare, un crin frumos, pe care l-am comandat pentru ea, singura domnișoară de onoare. Și-a pus bărbia pe umerul meu și mi-a zâmbit în reflexia oglinzii.
― Ești frumoasă și sexy, mi-a declarat, iar eu am zâmbit cu adevărat, ea având darul de a mă face să mă simt mai bine, chiar și la nunta mea.
Părul castaniu îmi cădea liber în bucle lejere, iar voalul lung era dat pe spate și prins cu o diademă de prințesă, bijuterie pe care am primit-o de la mama lui Bastian și care, după cum mi-a spus, este foarte veche. Moștenită de multe, multe generații. Nu m-ar fi mirat să-mi spună că a aparținut unei nobile sau cuiva de viță regală. Moștenirea lor era atât de veche încât probabil nici ei nu mai știau cui a aparținut totul. După cum bine știam, chiar și conacul este incredibil de vechi. Ei bine, în această zi chiar mă simțeam ca o prințesă în rochia albă, delicată și simplă, îmbrăcată în dantelă. Bijuteriile fine, toate primite de la mama lui Blaise, completau ținuta.
Da. Eram frumoasă și sexy, dar nu ăsta era motivul agitației și emoțiilor. Eram pe deplin conștientă că arăt bine, însă în sufletul meu stătea ceva ce trebuia împărtășit și am ales această zi pentru a mărturisi. Începeam să cred că nu era o idee atât de bună. Dacă mărturisirea mea strica toată fericirea lui Bastian? Poate eu credeam că voi mări fericirea și împlinirea, dar dacă, de fapt, aveam să stric totul?
La acest gând am simțit cum inima mi se veștejește și spaima m-a cuprins instantaneu. M-am întors, forțând-o pe Sarah să se dea în spate. Am făcut câțiva pași până la fereastră și am privit prin geam, încercând să nu mișc perdeaua transparentă. Afară, pe scaunele albe așezate pe rânduri erau toți invitații. Stăteau de vorbă, îmbrăcați elegant, de gală, în timp ce preotul aranja ultimele detalii. Deodată, dându-mi seama că singurii oamenii veniți din partea mea era Sarah, șeful de la librărie și alți trei oameni cu care lucrasem înainte de a veni în conac, am simțit o tristețe copleșitoare. Mama și fratele meu au primit și ei invitație, dar nu sunt aici. Nici nu vor veni. Dar nu contează, mi-am spus, încercând singură să-mi ridic moralul. Îl am pe Bastian, asta este important. În plus, sunt pe cale să-mi fac propria mea familie.
― Spune-mi, ce te apăsa? m-a iscodit cu privirea în momentul în care m-am îndepărtat de fereastră.
Sarah eram îmbrăcată într-o rochie roz pal, care arăta incredibil pe pielea ei bronzată. În plus, se potrivea de minune cu părul blond și cu ochii albăștrii. Am ales-o eu, deși am rugat-o să facă asta sigură. Privirea ei era îngrijorată, iar poziția corpului îi era crispată, pregătindu-se pentru o veste rea. Ei bine, eu aveam o veste și habar nu aveam unde să o încadrez. I-aș fi spus și ei, dar întâi trebuia să afle altcineva. Acel cineva tocmai a apăsat pe clanță și și-a băgat capul pe ușă.
― Hei! țipă Sarah la Bastian. Încă nu ai voie să vezi mireasa!
Dintr-o dată am zâmbit uitând de absența mamei.
Bastian nu a ascultat-o și a intrat înăuntru, moment în care am rămas fără aer. Bastian în costum era... incredibil. Gâtul mi s-a uscat și am înghițit în sec, dar situația nu s-a ameliorat.
― Când mi-a păsat mie de reguli? s-a încruntat la ea.
S-a uitat la mine și a încremenit. Da, în adevăratul sens. Nu a durat decât cinci secunde, dar totuși, era ceva, nu?
― Exact, tocmai de aceea nu înțeleg ce a văzut prietena mea la tine, s-a strâmbat aceasta, și mi-a stat pe limba o remarcă despre perioada în care și ea era în limbă după el, dar i-am dat glas, ar fi fost jenant.
― Sarah, dacă nu te deranjează, poți să termini cu figurile și să ne lași puțin singuri? a întrebat-o el, neluându-și deloc privirea de la mine.
Felul în care mă fixa m-a înfiorat și mi-am simțit pielea zbârlindu-se, în timp ce corpul îmi vibra de emoții. Am făcut un pas spre el, iar el a făcut pașii care ne mai despărțeau. Mi-a luat mâna într-a lui și m-a privit fără să clipească.
― Bine, dar să nu dureze mult, am auzit-o mormăind, însă eram prea absorbiți unul de celălalt pentru a-i mai răspunde.
― Iubito, ești atât de minunată încât îmi vine să te țin aici, doar pentru mine, mi-a spus, iar glasul îi era mai răgușit decât de obicei.
Am simțit cum roșesc. Ai fi spus că timpul va schimba ceea ce simt lângă el, dar nu s-a întâmplat asta. Nu știam exact dacă este de bine sau de rău.
― Nici tu nu arăți rău, i-am zis, surâzând. De fapf, ești sexy, am recunoscut, punându-mi o mână pe pieptul lui, locul unde adoram să-mi pun capul.
― Așa zici? ochii i-au sclipit și nu am mai zărit deloc amuzant, ci doar dorință.
Dumnezeule! Îmi venea să fac cumva să scăpăm de haine, dar eram conștientă că nu este momentul, așa că mi-am ținut dorința în frâu, deși ne era greu amândurora.
― Îhm, am zâmbit. Bastian, trebuie să-ți spun ceva, am privit în altă parte, lipsită de curaj.
De ce mă simțeam atât de tensionată? De ce naiba simțeam cum inima încearcă să-și facă loc printre coaste?
Și-a pus mâinile pe mijlocul meu și m-a tras până când pieptul mi s-a strivit de trupul său. Oh, de ce încerca să mă înfierbânte mai tare? Nu simțea teama și emoția din vocea mea? Sau poate o punea pe seama nunții. Poate ăsta era felul lui de a mă face să fiu mai în largul meu.
― Ce? Că mă dorești? mi-a murmurat la ureche, atingându-mi-o cu vârful nasului.
Am tras adânc aer în piept și aproape m-am înecat. Am închis ochii, încercând să nu mă las foarte afectată, dar îmi era imposibil.
― Nu, altceva. Bastian, este important, m-am plâns când mi-a depus un sărut fierbinte la baza gâtului.
― Vrei să anulezi nunta? Mă părăsești? m-a sărutat iar, tachinându-mă fără milă.
Dumenzeule! Adoram gesturile astea, însă acum aveam treburi importante de vorbit, așa că, fără tragere de inimă, m-am desprins de el, făcându-l să geamă înăbușit.
― Of, Clara! Spune-mi, ce se întâmplă? a ridicat dintr-o sprânceană la mine.
Încă îmi era greu și ciudat să accept eu asta, așa că nu era de mirare faptul că îmi era teamă de o posibilă reacție mai puțin satisfăcătoare din partea lui. În plus, trecutul îmi crea temeri, fiind îngrozită că se poate repeta totul.
M-am întors cu spatele și am clipit des, încercând din răsputeri să-mi opresc lacrimile. Nu voiam să îmi stric machiajul, nu voiam să stric nici acest moment atât de important.
― Clara? s-a auzit Bastian, de data asta ușor îngrijorat, semn că și-a dat seama că nu era vorba despre o tachinare.
M-am îndreptat hotarâtă spre noptieră și am scos testul. Un test de sarcină pe care l-am făcut acum trei zile. Am observat că tremuram la propriu. M-am întors și ochii lui au căzut direct pe obiectul din mâna mea. Privirea i s-a ridicat rapid, apoi a privit iar în jos. Nu am spus nimic timp de jumătate de minut, timp absolut necesar pentru el ca să se asigure că vede bine.
M-am întrebat dacă era corect din partea mea să-i arăt asta în ziua nunții. Da, mi-am spus. Ar fi mai puțin corect să nu o fac.
― Am mai văzut așa ceva doar în facultate, când o tipă a făcut pipi pe el pentru a fi sigură că nu este gravidă. Cu mine, a adăugat, iar eu m-am încruntat la el, că nu-și avea rostul remarca asta. Scuze, iubito, mă simt doar agitat și stii că vorbesc aiurea când sunt așa, a zâmbit scurt, fără să-și ia privirea de la mână mea.
Nu am spus nimic, dar m-am apropiat cu pași mici. Chipul îi era tensionat, dar nu-mi dădeam seama ce își dorea să vadă ― un test negativ sau pozitiv.
― Două? a întrebat, trecându-și limba peste buza de jos.
― Îți dai seama că nu ți-l arătam dacă era doar una...
A rămas locului, clipind scurt. Apoi s-a întors cu spatele și și-a trecut mâinile peste față și păr. Reacția lui era confuză, așa că am simțit cum îmi dau afurisitele de lacrimi din nou. De ce naiba tot încerc să le opresc? O durere cruntă mi-a trecut prin inimă, ca un junghi.
― Îmi pare rău, am spus cu un glas tremurat. Îmi pare incredibil de rău!
Am început să mă agit, strângând testul cu două liniuțe în mână.
― Trebuia să mă protejez mai bine, am clătinat din cap. Să fiu mai atentă, fir-ar să fie! Nu am vrut să distrug totul, chiar nu am...
În acel moment mi-au rămas cuvintele căci gât, căci Bastian se întorsese între timp și fără nici o avertizare îmi luase buzele cu asalt, fără să-i pese de rujul meu. Nu i-am răspuns la sărut, eram incredibil de confuză și îndurerată. În minte mi se derula o scenă îngrozitoare despre un avort pe care nu credeam că sunt în stare să-l duc până la capăt.
S-a desprins și mi-a căutat ochii.
― Iubito, nu ai distrus nimic! Nu aș fi crezut vreodată că voi spune asta, de fapt, aș fi vomitat doar la acest gând, dar mă bucur că sunt două linii. Este o veste minunată, de la o femeie minunată, într-o zi atât de minunată!
M-am oprit instantaneu, alungând toate gândurile și toate sentimentele negative, dar încă nu le-am acceptat pe cele de bucurie. Voiam să fiu sigură, să nu fiu dezamăgită.
― Bastian... Vorbești serios?
Mi-a mângâiat fața cu mâinile, aprobând frenetic din cap. Avea ruj roz pe buze, așa că i l-am șters cu degetul mare. Pe fața lui se vedea fericirea, nu aveam cum să ma înșel. Zâmbetul lui era adevărat, strălucirea din ochii lui era acolo, prezentă.
― Vom avea un copil, am spus abia șoptit.
― Un băiat, zâmbi. Apoi o fetiță...
Am început să râd de bucurie, dar și de neîncredere. Bastian era, fără îndoială, vindecat. Să nu mai spun că în cele șase luni a băut atât cât ar fi băut înainte într-o singură zi. Acum știam. Știam că ăsta era adevăratul Bastian, iar eu erau îndrăgostită de el până peste cap.
Jumătate de oră mai târziu, când am spus ,,da", m-am simțit complet și pe deplin împlinită. Aveam tot ce aveam nevoie chiar aici.
Sfârșit!
Ați vrut nuntă? Ați vrut copii? Ei, v-am dat! 😅
Cum vi s-a părut? 🥰