Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Pentru că tot drumul a fost tensionat, sinceră să fiu, m-a făcut să mă simt prost și să-mi vină în minte tot felul de idei care mai de care mai triste și care îmi frângeau inima complet.
M-am uitat la el pe ascuns, dar el înafară de priviri mici și rapide, aruncate din când în când, iar alea mai mult încruntate, nu am avut parte de la el. Părea că tot ce a fost în spital, că toate vorbele și promisiune că nu mă va răni au fost spuse într-o altă viață.
Era... rece. Poate la fel de rece cum era cu mine înainte de a forma o relație, când aveam doar relații sexuale și nimic mai mult.
Poate eram eu prea sensibilă zilele astea, din cauza accidentului și zilele îngrozitoare din spital. Poate că aveam prea mari și prea multe așteptări de la el.
Când am fost aproape de conac am simțit cum buzele încep să-mi tremure, iar ochii să mi se umezescă. M-am uitat imediat pe geam, deși nu vedeam deloc pădurea, căci ochii îmi erau prea umezi. Nu voiam să mă vadă așa.
A oprit în fața conacului și s-a dat jos imediat. L-am privit cum deschide porțile de fier, iar cât timp am fost singură am încercat să-mi potolesc lacrimile, căci două au alunecat pe obraji în ciuda încăpâțânării mele. Le-am șters, mi-am șters și ochii și am încercat să mă conving că răceala asta este doar în capul meu.
Am încercat să nu arăt cât de dărâmată sunt în momentul în care a intrat înapoi pe locul lui. A pornit mașina și mi-a vorbit pentru prima dată:
― Clara, ești bine? m-a întrebat, iar eu am căutat imediat un strop de afecțiune în glasul lui, dar am putut percepe doar constanta tensiune și agitație.
― Da, da, sunt bine. Dar tu? am întrebat cu speranța că-mi va spune ce îl face să se poarte așa.
Îmi doream să fie un motiv destul de bun, deși nu mă puteam gândi la niciunul plauzibil, decât la motive care-mi înjungheau inima doar gândindu-mă la ele.
― Sigur, a fost singurul răspuns pe care l-am primit din partea lui, și singurul cuvânt până când m-a ajutat să ies din mașină imediat ce a parcat-o la locul ei.
M-am uitat după mașinuța mea, dar aceasta nu era acolo, pesemne că Emma nu mi-a adus-o și o va face în scurt timp, fiind un motiv în plus pentru a mă vizita, asta dacă nu cumva Bastian se răzgândise în legătură cu noi și avea de gând să mă scoată afară din casă din nou poate chiar astăzi.
Mâna lui a ținut-o strâns pe a mea tot drumul până la ușă, și a mers încet, știind că mă dor picioarele. Doctorul a spus ca va mai dura în jur de o săptămână să-mi revin aproape complet. Îl credeam, căci zi după zi m-am simțit tot mai în putere.
