Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
― Clara, mi-a rostit numele în loc de salut, și se vedea de la o poștă că este îngrijorat cu adevărat, dar că încerca pe cât posibil să nu-mi arate acest lucru.
― Salut, Bryan, i-am zâmbit, urmărindu-l cu privirea în timp ce el punea florile pe măsuța mică, portocalie, din fața ferestrei. Mulțumesc! Sunt minunate.
S-a întors cu fața către mine și mi-a zâmbit și el, analizându-mă atent.
― Mă bucur că îți plac. Scuză-mă că nu am reușit să ajung mai repede! a oftat.
M-am uitat pentru prima dată la ceasul de pe perete și mi-am dat seama că am fost inconștientă câteva ore, acum fiind ora trei deja.
― Nu-i nimic! Ești un om de afaceri ocupat de acum, i-am zâmbit prietenește, mândră de el.
Speram să fie mulțumit și fericit cu alegerea de a conduce firmele, și să nu fie doar o responsabilitate moștenită. Să lucrezi o viață întreagă într-un domeniu care nu-ți place nu-mi suna prea bine, și nu credeam că de vină este capul meu lovit.
― Da, se dovedește mai greu decât am crezut, de data a zâmbit larg, arătându-mi că nu era cu adevărat o povară pentru el, ceea ce mă liniștea considerabil. Cum te simți? a întrebat după o pauză scurtă, în care s-a așezat lângă mine, pe scaunul pe care stătuse Bastian.
Mă întrebam unde dispăruse așa, dintr-o dată. Poate avea nevoie la baie, sau să își ia ceva de mâncare...
― Binișor, am spus, căci nu voiam să mă plâng lui.
Nu mai eram atât de apropiați încă de când m-a văzut sărutându-mă cu Bastian, în noaptea aceea când a luat cina la conac, așa că nu eram sigură cum ar fi trebuit să mă port în preajma lui. Îl voiam ca prieten, dar nu voiam să-mi forțez mâna doar pentru că a venit aici. Poate nu o făcuse din prietenie, ci din politețe, sau poate la insistențele mamei sale. Așteptam pași din partea lui, ca să-i aflu intențile.
Pentru că nu mai spunea nimic, ci doar mă privea printre sprâncenele groase, examinând fiecare vânătaie de pe fața mea, dar și de pe umerii și brațele goale, am decis să vorbesc eu, deși mă simțeam din ce în ce mai slăbită.
― Recunosc că nu mă așteptam să te văd aici, am făcut o grimasă, să știe că mă gândesc la tot ce a urmat după scurta, dar frumoasa noastră prietenie.
A încuviințat printr-o mișcare scurtă a capului, dar, spre mișcarea mea sufletească, m-a prins de mână și mi-a mângâiat-o blând.
― Cum puteam să nu vin? a zâmbit la fel de blând. Țin la tine, Clara.
Am simțit cum tot sângele mi se scurge din obraji, iar el probabil a văzut asta, căci s-a grăbit să mă lămurească:
