Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Încă două zile fără să ne vorbim, dar mintea mea s-a gândit doar la ce a spus Sarah. Dacă are dreptate și simte ceva pentru mine? Ar schimba asta ceva?
Deși era trecut cu mult de ora unsprezece, nu aveam somn. Acum că reușeam să recunosc pentru mine însumi, dar și în fața Sarei că sunt îndrăgostită de Bastian, să-l știu în starea în care era în acest moment, nu îmi dădea pace. Beat, singur într-o încăpere întunecată, aruncând cu lucruri din când în când... Dar nu mă voia acolo. Când i-am dus mâncarea în dormitor mi-a spus pe un ton răstit să o las pe noptieră și să plec. L-am privit, cum era el așezat pe fotoliu, cu paharul plin de băutură în mână, cu capul lăsat în jos, nebărbierit, îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni negri, și am simțit chestii ciudate. Milă și părere de rău pentru situația în care a ajuns, dar și altceva, mai intim.
Și mă frământa întrebarea ,,de ce"? De ce a ajuns așa iar, când începuse să fie mai bine? Oare ar trebui să-i sun părinții?
Am stat pe marginea patului zece minute, gândindu-mă intens la ce ar trebui să fac acum. Eram îmbrăcată în pijamelele mele negre din bumbac, făcusem baie și îmi împletisem părul dintr-o nebunie de moment, trebuia doar să dorm. Să mă înveselesc și să dorm fără să mă mai gândesc la ceva. Dar nu puteam. Mă simțeam vinovată că stăteam și îl lăsam să își înece amarul în băutură încă de două săptămâni. Până acum ignorasem această senzație, mă mințisem că nu am ce face, că așa este el, dar acum, conversația cu Sarah de acum două zile m-a readus oarecum la realitate.
Poate că Bastian nu îmi ceruse ajutorul și poate nici nu conștientiza că avea nevoie, dar mintea mea nu era îmbibată în alcool și știam că nu-l mai pot lăsa să se distrugă singur. Că avea sau nu sentimente pentru mine, trebuia să-l ajut cumva, chiar dacă el mă va respinge.
Am ieșit din dormitor, hotarâtă să-i smulg băutura din mână și să o arunc în toaletă dacă va fi nevoie. Eram sigură că bine nu va ieși nimic din ideea mea îndrăzneață.
Podeaua era rece sub tălpile mele goale și până am ajuns la ușa dormiorului său aproape că dârdâiam de frig. De fapt, nu eram sigură că frigul este de vină, puteau fi pur și simplu emoțiile.
Am tras cu putere aer în piept și am bătut la ușă, o dată, tare și cu hotărâre. Am început să dau din picior când am văzut că nu primesc nici un răspuns, nerăbdarea mea fiind destul de mare. Am mai bătut o dată, dar nu am mai așteptat un răspuns care oricum nu părea că va veni. Am intrat și ochii mi-au zburat imediat spre pat pentru a vedea dacă nu cumva dormea. Era întuneric și mirosea greu a băutură și tutun. Părea că geamul nu a mai fost deschis de mult timp. Mă mâncau degetele să-l deschid, dar am auzit un sunet venind dinspre baie.
