Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
― Nu știam că acum sunteți în relații mai bune, a vorbit Emma după câteva guri de mâncare, iar eu și Bryan am înțepenit.
Bastian a râs zgomotos. Bryan s-a încordat lângă mine.
― De fapt, nu suntem. Suntem toți aici datorită Clarei, a răspuns Bastian și m-a privit pe sub genele lungi și negre.
Da, era vina mea. Va fi o seară groaznică. Bastian avea să se asigure de acest lucru.
― Iar eu sunt aici datorită ție, s-a forțat Emma să zâmbească. Minunat!
Începeam să o compătimesc, dar mai milă îmi era de Bryan. Acesta se juca fără chef cu mâncarea din farfurie. Avea nevoie de susținere, așa că l-am prins de mână și l-am strâns puțin, încurajator. S-a uitat la mine suprins și mi-a făcut cu ochiul. Oare a înțeles greșit gestul meu? Mi-am ridicat privirea și aproape că m-am înecat când am primit o săgeată din ochii lui Bastian. Era un mister pentru mine cum reușea să facă asta. Te putea face să te simți un om mărunt, lipsit de apărare. Și să nu-mi spui că se poartă așa din gelozie.
― Este foarte bună mâncarea, a rostit politicoasă blonda, iar eu i-am zâmbit recunoscătoare.
Adică, băieții nu păreau să fie prea atenți ca să-și dea seama dacă mâncarea era bună sau nu. Mie una, îmi plăcea. Friptura era suculentă, bine condimentată, iar carfofii la cuptor erau la fel de buni. Începeam să fiu bună la gătit. Am mâncat cu poftă în ciuda situației. Am avut noroc că toată lumea a mâncat în liniște, iar dacă nu luam în seamă privirile ciudate pe care mi le tot arunca Bastian, era în jur o tensiune pe care o puteam suporta. Asta până când am simțit o atingere pe sub masă.
Îmi atingea piciorul, iar după câteva momente mi-am dat seama că nu era o fantomă ci piciorul lui Bastian. Bucata de carne mi-a rămas în gatlej și m-am înecat în mare fel. Bastian a făcut pe nevinovatul și mi-a turnat rapid într-un pahar apă. L-am luam printre tuse și priviri ucigătoare, dar el flutura din gene și se uita la mine ca și cum ar fi îngrijorat.
― Ești bine, Clara? Bryan m-a bătut ușor pe spate, iar eu am îngânat un ,,da" încâlcit și am dat tot paharul pe gât, facându-i pe toți să mă privească cu niște fețe care în mod normal m-ar fi făcut să râd.
― Acum sunt bine, i-am asigurat, ștergându-mă la gură cu dosul palmei, dar ei au continuat să mă privească ciudat.
Doar brunetul se abținea să nu râdă, ceea ce mă enerva și mai tare. Ce a fost cu atingerea aia? Voia să mă facă de râs sau își dorea să nu îmi pot scoate din minte toate atingerile din scurta noastră prietenie cu beneficii? Până la urmă, durase doar trei zile.
