Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Restul nopții am petrecut-o ațipind și trezindu-mă brusc, somnul fiindu-mi agitat din cauza lui Bastian, evident. Îmi era teamă să nu fi greșit când mi-am deschis inima și i-am permis să intre. Sau el să nu fi vorbit toate acele lucruri frumoase doar datorită băuturii pe care a înghițit-o timp de două săptămâni. Faptul că nu știam la ce să mă aștept, dar și puțina bucurie pe care îmi permiteam să o simt, nu m-au lăsat să mă odihnesc. Dacă totul se prăbușea dimineață?
Când am deschis ochii, după ce reușisem să adorm puțin, am simțit ușurare văzând soarele la datorie. Chinul meu de peste noapte se termina.
Am căscat lung și am încercat să mă întorc, dar atunci am simțit o mână care se odihnea pe mijlocul meu. Ochii mi s-au mărit instantaneu, iar un amestec de emoții mi-au înnebunit simțurile. Mi-am întors capul cu încetinitorul până când am dat de chipul lui frumos, încă chinuit de băutura pe care o băuse exagerat, dormind cu buzele întredeschise. Buze care de multe ori au fost pe trupul meu. M-am înfiorat de-a binelea. Am simțit cum fiecare firicel de păr mi se ridică, iar pielea mi se face ca de găină.
Era imaginea asta ușurarea mea? Puteam acum să cred că tot ce mi-a spus este adevărat? Sau poate a venit aici când încă era beat... Oh, Clara, taci!
Am privit la mâna lui mare care încă se odihnea pe mijlocul meu și cu încet mi-am trecut degetele peste ea, adorând felul în care-l simt. Aproape că-mi țineam respirația. Nu voiam încă să se trezească. Voiam încă să mă bucur de prezența lui, având în vedere că încă erau șanse să revină vechiul Bastian fără sentimente.
― Neața, am tresărit puțin când i-am auzit vocea somnoroasă, vulnerabilă.
M-am uitat la el cu coada ochiului, fiindu-mi teamă că este doar o iluzie și că Bastian nu era aici cu adevărat.
Mâna mea a înțepenit, dar degetele încă îi mai atingea pielea mâinii. Am simțit cum obrajii mi se înroșesc, aparent fără motiv. Fiecare măruntaie protesta și eram sigură că nu era vorba despre foame.
― Neața. Ce faci aici? l-am tras la răspundere, întorcându-mă pe o parte.
Acum mâinile nu ni se mai atingeau, dar faptul că el se afla față în față cu mine, la distanță atât de mică, îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni gri de trening, în ciuda frigului din conac, îmi încuraja simțurile. Pieptul lui gol și frumos conturat, cu mușchi modelați frumos, dar nu foarte pronunțați, fără pic de păr, mă îmbia să-mi trec mâinile peste el. Să-l ating în toate felurile posibile, să-l simt în toate felurile. Deocamdată nu-mi puteam permite asta.
― Nu pare să te deranjeze cu adevărat, a mormăit încă somnoros.
― Nu contează, am spus aproape sufocându-mă. Am spus că vreau să o luăm încet.
