Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mi-am ridicat mâna în fața ochilor, privind roșul sângelui care se scurgea din palmă, în jos, pe încheietură. Bastian înjură în repetate rânduri și nu a durat mult până când mâna lui m-a prins din nou de încheietură și m-a ridicat, iar de data aceasta nu m-am impus.
Usturimea și mica durere pe care o simțeam m-a făcut să strâng din buze. Aproape m-a împins în fotoliul lipit de perete și apoi s-a grăbit să scotocească prin niște sertare de la comoda neagră, în stil gotic.
Nu suportam sângele. Era mult spus că mi se făcea rău de la el, însă un gol în stomac tot simțeam. Rana era destul de adâncă, pielea fiind pătrunsă cu totul, însă măcar ciobul nu rămăsese în rană.
Am încercat cu încăpățânare să-mi iau ochii de la rană și l-am urmărit cu privirea pe bărbatul care venea spre mine cu o trusă de prim ajutor, cioburile spărgându-se sub talpa grea a bocancilor săi. A luat și un prosop care zăcea pe marginea patului.
― Te pricepi? l-am întrebat doar pentru a mă ține ocupată, căci nu voiam să adaug la toată dezordinea asta și o vomă.
― Nu știam că trebuie atâta pricepere să cureți o rană și să o bandajezi, a răspuns tăios, dându-mi clar de înțeles că prezența mea îl enerva la culme.
Mi-am îngustat ochii spre el, începând să fiu enervată.
― Care este problema lui? am mormăit în barbă.
― Problema mea? a izbucnit el, oprindu-se în fața mea, pieptul lui gol fiind exact în fața privirii mele. M-am înjurat în gând, dându-mi seama că vorbisem mai tare decât aș fi vrut. Tu ai o problemă, femeie enervantă! Ți-am spus dracu' să o ștergi de aici.
Singurul lucru care mă oprea din al pocni era faptul că eram angajată aici și nu puteam face așa ceva. Dar îmi doream, el o merita cu siguranță. Am ales să tac, deși era în ciuda orgoliului meu, uneori prea mare.
Tata, de exemplu, mereu avea o problemă cu asta. Îmi ura firea orgolioasă și încerca mereu să-mi stirpeze această trăsătură pe care spunea că am moștenit-o de la mama. Nu-i dădusem niciodată dreptate, căci dacă mama ar fi fost orgolioasă, nu ar fi rămas niciodată cu el.
― Întinde palma, mi-a spus pe în ton jos, punându-se pe vine în fața mea.
Am întins-o, înghițind în sec. Întâi mi-a șters sângele cu prosopul, cu surprinzător de multă grijă, apoi a început să rupă ambalajul de pe bandaj, mușcându-și buza de concentrare.
Ochii mei nu l-a pierdut nici o clipă din ochi și îmi simțeam obrajii înfierbântați, căci privirea mea nu era chiar atât de inocentă. Era enervant, răutacios, chiar și agresiv a părut, dar dacă aș spune că nu era sexy și atrăgător, aș minți în draci. Însă, cu toate astea, întunecimea lui mă baga în sperieți și mă facea să-mi doresc să stau cât mai departe de el.
