Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Prima dată când am deschis ochii am avut impresia că sunt înconjurată de o ceață care-mi face vederea neclară. În scurt timp, după ce am clipit de câteva ori, mi-am dat seama că problema erau ochii mei. Speriată, cuprinsă de agitație, cu mintea tulbure, am început să mă uit în jurul meu. O greșeală mare, căci imediat am simțit o durere groaznică. Mă durea tot trupul, dar mai ales capul. Mi-am amintit imediat accidentul, sângele care-mi curgea pe față, și atunci am înțeles de ce sunt întinsă pe patul de spital.
Salonul era într-o combinație de portocaliu și alb. Din câte puteam vedea era curat bec și lună. Și eram sigură. Teama din sufletul meu s-a adâncit, și am realizat din nou cât de singură pe lume sunt. Toți m-au abandonat: familia care trebuia să mă iubească mereu, iubitul căruia i-am oferit inima pe tavă ca mai apoi să mi-o rupă în bucăți, și din doi prieteni pe care-i mai aveam, doar unul a mai rămas. Dar nici Sarah nu era acolo.
Nu aveam habar cât timp am fost în acea stare, dar acum puteam vedea pe fereastra din dreapta mea întunericul de afară.
Slăbită de puteri, simțind că capul îmi va exploda, mi-am lăsat ochii să se închidă și am căzut imediat într-un somn adânc, dar chinuitor.
Habar nu am dacă am reușit într-adevăr să adorm, sau am fost inconștientă din nou, dar am reușit să mă trezesc când am auzit voci șoptite, dar totuși arțâgoase și puse pe ceartă. Nu am deschis ochii, tocmai pentru că am recunoscut vocile din prima clipă și inima mi-a luat-o razna complet.
Încă aveam dureri groaznice. Îmi era greu să mă concentrez pentru a auzi ceea ce Bastian vorbea cu Sarah puțin mai departe de mine, probabil lângă ușă. Dar am încercat chiar dacă prezența lui Bastian adâncea durerile sufletești pe care mi le-a provocat chiar el în momentul în care mi-a spus că am fost doar șervețelul lui. Nu-l voiam aici. De fapt, doar jumătate din mine nu-l dorea. Cealaltă tânjea după el. Aveam sentimente contradictorii, dar orice simțeam eu, mai important era de ce se afla el aici. Am încercat să ignor durerea surdă din cap și din tot trupul și, continuând să țin ochii închiși, mi-am ciuliut urechile.
― Te rog să pleci! s-a răstit prietena mea într-un fel șoptit, ținând cont probabil că se afla într-un spital sau că un urlet violent ar putea să mă trezească pe mine.
Totuși, o parte din mine se simțea ușurată că nu eram complet singură, așa cum m-am simțit prima dată când m-am trezit.
― Nu-mi spune tu mie ce să fac! s-a răstit și Bastian, tot în același fel domol. Rămân lângă ea, ori că vrei tu sau nu.
Oftatul lui Sarah era exasperat, furios. Puteam să-mi imaginez cu ușurință războiul pe care privirile lor îl poartau.
― Cum îndrăznești? Din cauza ta a ajuns în starea asta! Ai mai venit aici și beat...
