Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Bătăile inimii îmi erau de necontrolat, iar picioarele mi-au înțepenit, oricât încercam să le mișc nu reușeam. Amintiri legate de el, de la copilăria în care ne jucam împreună, adolescența în care ne certam pentru lucruri minore, până la trecutul dureros în care mi-a întors spatele la fel ca toată lumea, mi-au făcut capul să zvâcnească. Am închis ochii simțindu-mă copleșită. Am încercat să-mi amintesc cuvintele lui Bastian, felul în care mi-a spus că sunt puternică și că trebuie să îi dau piept cu capul sus, fără să mă las doborâtă. Nu am greșit cu nimic, mi-am spus într-o încercare disperată de a mă înbărbăta. Am avut tot dreptul să-mi părăsesc familia. Totul a fost din vina lor. S-au bucurat când mi-am pierdut copilul. S-au simțit ușurați.
Bătăile din ușă au devenit atât de puternice încât au trecut peste gânduri și m-au readus la realitate. Zack era fără doar și poate hotărât să mă găsească. Eram curioasă să aflu de ce. Chiar foarte curioasă. Dar în același timp eram timorată, șocată, încă nu-mi venea să cred că m-a căutat.
Am ajuns la ușă cu pași mici, tot sperând cumva să se evapore de la ușă până în momentul în care o voi deschide. Eram conștientă că erau șanse zero, dar speranța moare ultima. Sau se putea să îi scadă din hotărâre și curaj și să facă cale întoarsă. Să mă lase să trăiesc în pace. Să trăiesc fără ei.
Am simțit cum mă arde mâna în momentul în care am atins clanța. Am tras-o înainte de a mă răzgândi, și inima mi-a stat în loc când am văzut statura înaltă a celui care bănuiam deja că a venit să mă distrugă, să-mi spună din nou că sunt de speță joasă, o dezamăgire pentru toți.
Ne-am privit pentru câteva secunde. Ochii lui mi-au privit chipul somnoros și îngrozit, apoi a coborât cu interes în jos, spre gâtul unde probabil aveam un semn lăsat de Bastian. Apoi tot mai jos, la bluza bărbătească care îmi acoperea lejer fundul și la picioarele goale. Dezgustul cu care m-a privit apoi direct în față mi-a făcut inima să se strângă dureros. Mi-am ridicat bărbia în sus și m-am chinuit să nu las nici o slăbiciune la vedere.
― Zack. Ce faci aici? l-am luat la rost, deși nu eram deloc suprinsă.
Știam că va veni din nou să mă caute.
― Pot să intru? s-a uitat în spatele meu, parcă așteptând să vadă pe cineva.
Poate chiar pe Bastian. Pe cel care m-a făcut să arăt atât de evident de răvășită. Aproape că am roșit la acest gând, dar întrebarea lui mă agita atât de tare încât nu-mi permiteam absolut deloc.
― Ăm..., m-am balansat pe picioare, neștiind ce naiba să spun.
Nu-l voiam înăuntru, dar era prea frig pentru a sta la discuții în fața ușii, cu ușa larg deschisă. În plus, nu credeam că el ar accepta un refuz, iar Bastian probabil că încă dormea profund, fără să aibă habar prin ce trec eu.
