Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
― Clara Barson, mi-am făcut o mie de griji pentru tine! a rostit cu un glas întretăiat, cuprins de emoții, neluând în seamă gestul meu de a pune distanță între noi.
A observat lacrimile care-mi udau obrajii și a întins mâna pentru a mi le șterge, însă s-a oprit când mi-a văzut felul în care mă uitam la mâna lui. Nu era vorba că nu voiam să mă atingă, dar eram prea rănită și dezamăgită de el. Nu voiam să mă las dusă de val sau să cred prea mult în conversația lui cu Sarah. M-a rănit prea tare și aș fi fost o proastă să mai cred din nou în el atât de ușor. În plus, încă nu avusesem o discuție, iar ruptura dintre noi a rămas aceiași.
― Ești foarte amabil, am șoptit.
A pufnit scurt, zâmbind amar.
― Nu, nu sunt, dar știai deja asta. Cum te simți, frumoasa mea?
Glasul lui tandru mi-a înmuiat pe loc inima, dar mi-am revenit cât de repede am putut. Nu lăsa garda jos, Clara!
― Cum de am ajuns de la ,,ai fost un șervețel" la ,,frumoasa mea"? l-am chestionat.
A lasat capul în jos, parcă fiindu-i rușine să-mi susțină privirea. Oare încerca să-și pună din nou o mască pentru a-mi limita mie accesul spre sentimentele lui, astfel încât să-mi fie imposibil să-l pot citi? Așa făcea mereu când simțea că poate fi rănit. Eram sigură că reușise să ajungă la performanța asta din cauza trăirilor care l-au marcat profund.
― Chiar și când ești rănită ești tare în gură, a vorbit, ridicându-și ochii. Nu mai schimba subiectul! Spune-mi, cum te simți?
Nu eram sigură că îi păsa.
― Mă dor toate, mai ales capul, am făcut o grimasă și am încercat să mi-l ating.
A fost destul de dureros și dificil să ridic mâna, dar am reușit să o duc până la frunte. M-am strâmbat când am simțit bandajul care-mi înconjura capul. Bastian a clătinat din cap și mi-a mângâiat ușor brațul.
― Medicul a numit lovitura la cap ca fiind un traumatism cranian minor, cu o rană deschisă care a necesitat câteva copci. Pe tot trupul ai vânătăi și răni, tot așa, minore. Ai avut noroc, Clara!
Oh, suna bine, dar atunci de ce mă simțeam ca și cum eram pe cale să-mi dau duhul?
― Ce cauți aici, Bastian? l-am întrebat obosită.
Cel mai mult pe lumea asta îmi doream ca lucrurile să se lămurească, toate lucrurile ascunse să fie date pe față, să nu mai existe suspiciuni, gânduri neclare.
