Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
M-am uitat la el, la mâna lui care mă ținea strâns, neînțelegând de ce îmi pune o astfel de întrebare. În plus, locul în care mă atingerea ajungea să mă ardă.
Mi-am îndreptat spatele, lăsându-l să mă țină așa. Era beat, așa că înțelegeam dacă nu se purta așa cum trebuie.
― De ce te interesează? l-am înfruntat.
Ochii i s-au îngustat, iar un mic rânjet i-au întins buzele alea mult prea sexy. Ochii lui infernali de albaștrii erau fixați pe chipul meu, parcă încercând să-mi citească mintea și cele mai ascunse gândurile.
― Of, Clara! Când vei înțelege că vreau să fi a mea?
Într-o clipă, fără să-mi dea timp să reacționez sau să mă opun, în ciuda stării lui de ebrietate, m-a tras cu putere spre el și înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, eram în brațele sale. S-a lăsat pe spate, astfel ca eu să fiu peste el, cu mâinile pe pieptul lui puternic. Fețele noastre erau doar la câțiva centimetri distanță. Respirația mi-a devenit accelerată, iar ochii mi-au coborât spre buzele sale întredeschise. Am înghițit în sec, strângându-mi pumnii pe tricoul lui negru și moale. Mirosul lui dulce mi-a ajuns la nări, îmbătându-mă.
― Bastian, am șoptit, iar ochii noștri s-au întâlnit. Ce crezi că faci?
Și-a apăsat degetele în talia mea, ținându-mă lipită de el. Sânii mi se presau de pieptul său, iar un picior îmi era întins peste el, în timp ce celălalt stătea îndoit lângă coapsa lui.
Nu mi-a răspuns în felul în care voiam, nici pe departe. Drept răspuns, și-a pus o mână pe ceafa mea și mi-a împins capul în față, până când buzele mi s-au lipit de ale lui. Oh, Dumnezeule! De ce nu puteam să mă opun? Simțeam mici furnicături pornind de la buze, prelingându-se peste tot, amețindu-mă.
Un sărut moale, blând, abia simțit, dar totuși cu un impact atât de puternic pentru simțurile mele. Am închis ochii și mi-am întredeschis buzele, aproape cerând mai mult. Am început să cred că am luat-o razna. În loc să fug cu toate puterile de el, eu îl doream. Tânjeam după el în acel moment, chiar dacă creierul trimitea mii de semne de avertizare. Mergeam pe un teren minat și nu aveam să ies de acolo fără să fiu rănită.
Am așteptat acel sărut câteva secunde bune, dar el nu a apărut. Am deschis ochii cu obrajii înfierbântați. Se uita la mine ferm, dar totuși ochii îi dădea de gol sentimentele contradictorii, care se băteau cap în cap. Mă dorea, la dracu', la fel de mult cum o făceam eu. Atunci ce-l oprea? Dacă eu, care am respins cu toată inima ideea unei aventuri, acceptam în sfârșit că asta îmi doream cu adevărat, el de ce ezita acum?
