Partners|| J.JK.×reader

|O luna si jumătate|

Sunt trezit de către zgomotele care par sa provină din bucătărie. Zâmbesc și ma ridic in capul oaselor, imagini cu (N/T) gătind micul dejun pentru amândoi, purtând doar tricoul pe care i-l imprumutasem, făcându-mi inima să bată mai tare. Imi mut privirea spre locul în care dormise fata, pătura fiind așezată in asa fel încât sa pare ca cineva chiar era acolo. Trag de material cu scopul de a aranja patul, însă rămân șocat când vad ca (N/T) era acolo, căutând acum cu mâna pătura. O scap din mâna ediat si fug in bucătărie, figura mamei mele întâmpinandu-ma călduros exact ca în vremurile bune. Nu știam dacă ar fi trebuit să ma bucur ca o văd sau sa ma sperie vizita ei surpriza. Nu aveau voie sa imi facă vizite decât în situații de urgență, iar asta mă agita.

-Buna dimineața, micuțule! spune și îmi zâmbește blând. 2 ani... Au trecut 2 ani de când te-am văzut ultima dată, continua, o lacrimă alunecându-i pe obraz. Te-ai schimbat atât de mult.

In secunda următoare mă îmbrățișează strâns și îmi mamgaie spatele. Răspund îmbrățișări, copleșit de tot ceea ce simt. Chiar aveam nevoie de ea sa ma certe pentru toate prostiile pe care le facusem, sa ma pedepsească, să fie lângă mine.

-Nici măcar nu mai ești așa micuț. Ai crescut atât de mult, adaugă mama. Esti mai... Bărbat.

Roșesc si îmi scarpin ceafa stânjenit. Față de persoanele la care țin nu imi puteam ascunde sentimentele.

-Unde e tata? întreb pentru a-i distrage atenția de la conversația pe care o aveam.

-A mers sa mai ia câte ceva pentru micul dejun. Având in vedere faptul ca suntem mai mulți, face o scurta pauza și se uită spre usa dormitorului, avem nevoie de mai multa mâncare. 

-Îți jur ca nu e vreuna din fetele care doar ajung in patul meu și după pleacă! Stiu ca mătușa Minhee ti-a spus o mulțime de lucruri neplăcute despre mine, iar fetele pe care le aduceam acasa dupa ce am cunoscut-o pe Ava nu erau cele mai cuminți, dar (N/T) e diferita. Este cuminte, atenta, grijulie...O iubesc mult, mamă!

Vorbisem atat de rapid încât rămăsesem fără aer. Respiram greu si meditam asupra cuvintelor pe care i le adresasem. Minhee, sora mamei mele, ii scria săptămânal, spunându-i ce fac, cu cine stau sau pe unde imi pierd nopțile. Ceea ce nu imi placea la această femeie era ca de fiecare dată când le dădea raportul părinților mei despre ceea ce fac, venea si ma certa. Pentru ea era greu sa înțeleagă cat de greu imi era sa fiu singur la o vârstă atat de fragedă. Considera ca acțiunile pe care le săvârșeam in timpul liber erau făcute special ca să o enervez pe ea sau pe părinții mei, însă nu era așa. Tot ce imi doream era să ma simt bine, să ma simt iubit, apreciat.

-Cred ca știe deja cat de mult ți la ea, vocea mamei ma trezește la realitate, zâmbind larg.

Se uita spre usa dormitorului, acest lucru împingându-ma să imi întorc privirea.
(N/T) statea in pragul ușii, ochii fiindu-i inundați de lacrimi. Merg rapid spre ea și o strâng in brate.

-Nu am vrut sa te supar, spun si o mângâi.

-N-Nu plâng fiindca sunt tristă...

Zambesc si o sărut pe frunte, incercarea eșuată a mamei de a ne atrage atenția tusind fals, făcându-ma sa rosesc pentru a doua oara.

-Ai roșit, zic cele doua la unison.

-Doar... Nu va mai uitați la mine!

Las privirea sa imi alunece spre podea, acțiunile mele de copil stârnind rasul. Fata ma prinde de braț si se uită timid la mama. Aceasta observă gesturile ei, așa ca se apropie de noi și ne îmbrățișează.

               

                                 ***

Stateam cu toții la masa și savuram micul dejun. Tata nu spusese nimic încă de când pasise în Coreea din câte am înțeles de la mama, iar privirea sa dură îmi dădea de inteles ca ceva clar nu e bine. Sa fie vina mea? Nu mai prepar atât de bine prafurile lor idioate?

-Cine sunteți, domnișoara?

Vocea sa groasă o determina pe (N/T) sa tresară.

-E-Eu...

Strangea furculița în mâna și ma privește agitată.

-Iubita mea, raspund in locul ei.

-Esti tu cumva domnișoara căreia i-am adresat intrebarea?

-Jung (N/T), domnule, spune hotărâtă fata.

Se putea observa clar cat de mult se străduia sa isi ascundă emoțiile, sa demonstreze ca nu-i e teama, dar eu o cunosc foarte bine. Dacă ar putea, ar fugi din încăpere.

-Proastă decizie să te vezi cu fiul meu.

-Tată...

-Dupa vacanța de iarnă  pleacă de aici, iar relația voastră o sa se încheie.

Ma așteptam să spună ceva legat de activitatea mea extracuriculară, dar din păcate vestea aceasta a fost mult mai rea. Să plec? Din nou? Ma uitam la mama în scopul de a primi din partea ei o privire care sa imi confirme contrariul a ceea ce tocmai spusese tata, însă nu se întâmplase asta.

-Mai aveți o luna și jumătate până atunci, așa ca bucurați-vă de compania celuilalt!

In funcție de cum decideți voi ca o sa fie finalul cărții, voi mai scrie sau nu si un al doilea volum. :))