Partners|| J.JK.×reader

|Eunwoo|

Întregul corp imi tremura puternic pentru cateva secunde, trezindu-ma. Asistenta aflată deja in încăpere se apropie de mine speriată.

-E totul în regula? Mai durează puțin până vine ajutorul domnului doctor Smith ,Jungkook, sa te vadă.

-N-Nu e cam tânăr pentru acest post? Abia a întrat la facultate.

-Domnul Smith este directorul spitalului. Face ce vrea dumnealui, iar acesta a ales sa ii ofere acest post.

Nu stiam ca poți obține atat de multe lucruri fiindca prepari droguri.

-Si... Nu ma poate consulta nimeni altcineva? Doar el?

-Asta scrie in fișă, domnișoara. El te are sub supraveghere.

Oftez exasperata. Nu voiam sub nicio forma sa il vad. Imi doream sa ii spun tot ce am pe suflet, sa il fac sa se simta la fel de groaznic cum m-am simțit eu, dar dupa tot ce am văzut in urma cu câteva ore, nu cred ca mai aveam vreo influența asupra lui. Ma ridic in capul oaselor, gustul amar și durerea de stomac determinându-ma sa fug pana la toaletă. Intregul corp imi e slăbit de starea de greață pe care o simt, timp de câteva minute bune stand lipita de gresia rece a băii, varsand in continuu.

-Cred ca abia de acum vei începe sa te simti mai bine, spune persoana a cărei voce nu voiam sa o aud.

Se aseaza in genunchi langa mine si imi prinde parul intr-o coadă, lăsându-ma sa elimin in continuare tot ceea ce imi cauza starea de rau. Tusesc de cateva ori din cauza senzației de gust amar care se intensificase din cauza ca vomitasem. Refuz sa ma misc. Asteptam ca Jungkook sa iasă din încăpere si sa ma lase singură. De ce se afla aici dacă a uitat deja de mine?

- Cat mai ai de gand sa stai lipită de acel wc? întreabă dur.

- Nu crezi ca tupeul asta jegos cu care mi te adresezi nu își are locul in această conversație?

Ma ridic cu ajutorul ultimei fărâme de energie pe care o am, încă refuzand să îl privesc.

-(N/T)... In urma analizei de sânge am constatat ca ai consumat substanțe ilegale.

-Ohh... Te referi la droguri pe care chiar tu, domnule doctor in devenire, le prepari?

Il aud cum injura printre dinți și lovește podeaua cu piciorul.

-Spune-mi, te rog, ca nu ai consumat ceva preparat de mine!

-Ba din contra, Jungkook, raspund si imi fac curaj sa il privesc. Chiar am consumat droguri preparate de tine și trebuie sa recunosc ca sunt geniale, fac un pas pentru a ma apropia putin de el. Chiar provoacă dependență. Dacă ai renunta la această meserie a ta, nu stiu ce m-as face.

-S-Spui asta ca să ma faci sa ma simt prost. S-sigur nu ai...

-Tu te auzi macar? In loc sa te bucuri ca sunt vie, pe tine te interesează dacă iti consum marfa.

-De cand ai început tu sa consumi asa ceva?

Ma prinde de umeri scuturandu-ma de cateva ori.

-Raspunde! poruncește aproape țipând.

Refuz sa ii ofer informația ceruta. Il împing și ies din baie, căutându-mi hainele cu privirea. Nu aveam de gând sa mai stau în acest spital nici macar o secundă. Prezența sa ma facea sa ma simt din ce in ce mai rau.

-Ti-am luat hainele ca sa nu mai poți fugi, ma lămurește, furia fiind vizibilă in tonul pe care il folosea.

- Si chiar crezi ca un halat de spital ma va ține aici?

-Nu doar asta, ci și paznicul pe care l-am rugat sa te supravegheze. Nu părăsești acest spital decat dupa ce vorbești cu mine.

Rad forțat cu scopul de a ma calma. Chiar credea ca o sa ii vorbesc dupa tot ceea ce mi-a făcut? Usa salonului este deschisa cu putere, în încăpere intrând Eunwoo. Părul si hainele ii erau răvășite semn ca alergase pana aici. Nu spune nimic, doar ma ia strans in brate, stand asa preț de câteva minute. In tot acest timp il priveam pe Jungkook. Tristețea luase locul furiei, ochii sai înlăcrimați confirmând acest lucru.

-Imi cer scuze! Revin mai târziu, murmură Jungkook mutându-si privirea spre podea.

Inainte de a parasi încăperea, se uita din nou la mine si Eunwoo, moment în care facem contact vizual. Profit de vulnerabilitatea sa si ii fac cu ochiul rânjind, gestul meu suparandu-l. Trântește usa in urma sa, Eunwoo tresarind speriat.

-Ce a pățit? întreabă acesta facand referire la Jungkook.

-E student la medicină. A luat-o razna de la prea mult învățat, raspund chicotind.

***

Au trecut câteva ore de la vizita  amicului meu. Stateam in pat și meditam asupra gestului pe care il facusem ca sa il testez pe Jungkook. Nu stiam dacă reactionase asa din cauza ca simte ceva pentru mine sau ii e doar teamă că ii pot pata imaginea, dezvăluind tuturor cu ce se ocupa in timpul liber. Priveam absenta perfuzia care imi fusese administrată, micile picături care se scurgeau prin tubul care imi fusese atașat de branulă fiind singurul mod de a-mi umple timpul. Telefonul il lăsasem la camin in seara incidentului, idee nu prea bună.

-Jungkook m-a trimis sa îți spun ca mâine dimineață poti pleca, vocea Avei imi distrage atenția.

-Imi poti imprumuta un telefon?

-Al tau ce are?

-E acasă. Imi împrumuți? Da sau nu.

-Revin!

Isi da ochii peste cap și pleacă. Voiam sa dau un telefon, nu sa i-l fur pe Jungkook. Desi ma durea sa stiu ca nu o sa mai fie niciodată al meu, nu regretam. Probabil ca pentru el nu am fost decat o țintă ușoară.

-Pe cine vrei sa suni?

Jungkook intra in incapere nervos trântind usa in urma lui. Se aseaza pe marginea patului, bătând cu piciorul în podea. Privirea sa dură mă incomoda, atmosfera care in urma cu cateva momente era plictisitoare, devenind tensionata.

-N-Nu cred ca te privește...

-Sa te vad de unde o sa faci rost de telefon.

Observ ca vrea sa plece, asa ca raspund rapid:

- Eunwoo! Vreau sa il sun pe Eunwoo.

Scoate telefonul din buzunarul halatului alb pe care il poartă si il întinde spre mine. Când eram pe punctul de a-l lua, își retrage mâna spunand:

-Vreau sa dai telefonul pe difuzor ca sa pot auzi.

-De ce naiba ai vrea asa ceva?

-Mai vrei sa il suni sau nu?

Ii smulg telefonul din mâna, formez numărul si dau pe difuzor asa cum mi se ceruse.

-Alo? Cine este?

-Eunwoo! Sunt eu! (N/T)! Crezi ca ai putea treci pe la spital de dimineață?

-Sigur? Vrei sa iti aduc ceva?

-Nu. Maine plec de aici. Pot rămâne la tine câteva zile? In cazul in care ma simt rau sa nu fiu singură.

Baiatul chicoteste si spune:

-Stii doar ce se intampla când rămânem singuri, nu?

-E-Eunwoo...

Rosesc puternic. Recunosc ca nu am fost vreo sfântă. Au existat momente in care pur și simplu simteam nevoia sa ma simt bine. E ceva pur omenesc. Jungkook asculta interesat conversația. Isi troznește degetele parca pregătindu-se sa ii smulgă capul de pe umeri amicului meu.

-Ne vedem dimineață! Somn ușor, micuțo!

Cand "domnul doctor" a auzit apelativul utilizat de către baiat, mi-a luat telefonul rapid din mâna și a închis. Părăsește nervos încăperea, fără sa imi adreseze vreun cuvânt. Dacă simți ceva pentru mine, de ce nu iei atitudine?