Încrederea ucide (FINALIZATĂ)

Capitolul 16

           După acel vis ciudat n-am mai putut să dorm, pur si simplu aveam nevoie de un pahar de tărie sau poate trei. Nici nu mai știu câte am băut, am pierdut numărătoarea pe la șapte. Acum sunt în curtea din spate, cu pistolul în mână și încerc să trag într-un pahar de pe masă, dar mi se tot mișcă mâna, iar imaginea parcă dansează. Închid ochii în timp ce-mi trec palma stângă peste chip în încercarea de a alunga amețeala, dar nu are nici un efect.
 
      — Băga-mi-aș...
 
      Strig nervoasă în timp ce apăs pe trăgaci. În secunda următoare, după zgomotul puternic provocat de armă văd cum geamul casei se face țăndări și cade pe asfalt provocând un alt zgomot mult mai discret. Pornesc nervoasă spre paharul pe care voiam să-l nimeresc, bineînțeles împleticindu-mă în propriile picioare și aproape căzând, dar cu toate acestea ajung vie și nevătămată la masă. Arunc pistolul pe blatul acesteia, după care iau sticla de vodka și o duc la gură. Beau vreo 3-4 guri, cam tot ce mai era în ea și o arunc spre grămada de sticlă spartă, spărgând-o și pe aceasta.
 
      Mă simt... Goală! Pustie! Singură! Da, exact așa. Dau cu piciorul în scaunul de lângă mine, răsturnându-l. Vreau să spart tot ce-mi stă în cale. Pur și simplu nu știu ce altceva să fac. Am rămas singură. Mami, tati, Ingrid, Alice toți m-au părăsit. Nu mai am pe nimeni. Simt nevoia disperată de a plânge, dar nu mai am lacrimi. Parcă mi-au secătuit ca un lac în plină vară toridă.
 
      Cad în genunchi și urlu. Urlu ca o lupoaică care își plânge familia pierdută. Îmi urlu întreaga durere, vrând să-mi eliberez sufletul de toată această tristețe apăsătoare. Dar parcă este mai rău, simt cum ceva mă apasă în piept. Neputința! Da, probabil asta este. Stau cu curu-n mână și-mi jelesc pierderea, exact ca orice neajutorat de pe pământ, dar eu nu-s așa. Eu pot oricând să mă răzbun pe cel care mi-a omorât verișoara. Rămâne doar să aflu cine a fost.
 
      Cum stau în genunchi pe iarba din curte și sufăr mai ceva ca un câine, simt un junghi puternic în moalele capului. Atât de puternic încât văd negru în fața ochilor. Îmi duc automat mâinile la cap și strâng din dinți. Închid ochii și aștept ca durerea să înceteze, dar în loc de asta ea crește în intensitate. Un alt țipăt îmi părăsește gura atunci când pumnul meu face contact cu pământul iar și iar. Vreau ca totul să înceteze! Durerea este insuportabilă.
 
      Când pumnul meu face contact din nou cu solul simt o usturime urmată de căldură, iar imediat apoi o durere. Deschid ochii și observ că un ciob destul de mare mi-a intrat în degetul mijlociu, străpungându-mi carnea. Sângele îmi curge pe deget în jos, iar usturimea este mare. Sâsâi printre dinți atunci când vreau să-l scot, usturimea intensificându-se. Atunci când dau să mă ridic pentru a merge la baie simt o mână pe umărul meu. Întorc capul și-l văd pe Alexander cum mă privește speriat. Îi prind mâna pe care a întins-o spre mine și mă ridic susținută de el.
 
      Mă prinde cu brațul de după șold și mergem spre casă. Acolo unde palma sa îmi atinge pielea simt mii de furnicături. Cred că nu-s singura care le simte pentru că degetele sale pur și simplu îmi strâng carnea. Realizez că sângele meu lasă o dâră în urma noastră și mă opresc în loc retrăgându-mă un pas de lângă blond pentru a-mi scoate tricoul și al așeza sub palmă. Ridic privirea spre chipul său și pot citi în ochii aceia albaștrii dorință, uimire și parcă excitare. Îl privesc confuză cum îmi analizează sânii care sunt acoperiți de o bustieră verde și îmi dreg glasul acest lucru parcă trezindu-l din visare.
 
      Fața sa redevine serioasă și îmi face semn spre living, iar el merge spre baie. Pornesc cu pași nesiguri spre camera indicată de el. Înainte de a mă așeza pe canapea constat că durerea de cap s-a evaporat, iar tot alcoolul din sânge cred că a ieșit prin rana proaspătă pentru că nu mai sunt amețită deloc. Arunc o privire spre mână și mă sperii când văd că tot tricoul este îmbibat în sânge. Dar cum de curge atât de mult. Este doar un amărât de ciob, ce Doamne iartă-mă. Aud pași pe parchet și ridic privirea observându-l pe Alexander cum se apropie de mine cu o trusă de prim ajutor în mână.
 
       Se așază cu grijă în stânga mea și deschide capacul trusei căutând ceva de zori. Începe să înșire pe măsuța din fața noastră pansament, dezinfectant, betadină și tifon. Ăsta e nebun! Vrea să-mi scoată nenorocitul ăsta de ciob. O să mor de durere. Mă uit urât spre el și îmi feresc mâna, atunci când vrea să mi-o atingă.
 
      — Nu mai fi copilă și lasă-mă să mă ocup de rană. Pierzi destul de mult sânge din câte observ. Hai dă-mi mâna.
 
      Privirea sa este una calmă, îngrijorată și totuși speriată. Inima mea începe să bată mai tare atunci când îmi așez mâna în palma sa. Căldura pe care mi-o oferă atunci când mă atinge este minunată, îmi oferă o stare de bine. Îl privesc atentă cum pune puțin dezinfectant pe un tifon înainte de a se concentra pe ciob. Este foarte înalt, plin de mușchi, dar totuși se mișcă cu atât de multă grijă atunci când este pe lângă mine și am făcut vreo prostie. Îmi mut privirea pe chipul său, pare a fi obosit. Are cearcăne sub ochi, ridurile de pe frunte sunt mai accentuate acum că se uită atent la rană, pare epuizat.
 
      — O să doară, dar promit că mă mișc repede ca să nu prelungesc agonia.
 
      Spuse fără să mă privească, vocea sa abia auzindu-se. Nu-mi oferă timp să mă răzgândesc că prinde de ciob și îl smulge din rană. Țipătul meu se aude în toată casa, iar dacă nu mi-ar fi ținut mâna imobilizată aș fi fugit de lângă el. Mă privește preț de o secundă înainte de a turna o cantitate destul de mare de dezinfectant peste rană. Este îngrijorat, dar nu înțeleg de ce. Îmi mușc limba pentru a opri alt urlet de durere în schimb îl lovesc cu piciorul în tibie, lându-l pe nepregătite și scăpând sticla de betadină pe jos, noroc că avea dopul pus.
 
      Mă privește nervos și plescăie din buze aplecându-se să ridice sticla. Cu cealaltă mână liberă șterge sângele care curge din rană cu un tifon, apăsând puțin probabil încercând să oprească cât de cât sângerarea. Un alt val de căldură îmi străbate măna. Înjur printre dinți și mă uit spre tifonul înroșit.
 
      — Futu-i... Doare rău.